Mic dicţionar creştin catolic
pr. Ioan Tămaş
achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Joia dinaintea sărbătorii Paştelui, una din cele mai mari solemnităţi liturgice, prima zi a Tríduum-ului Pascal. Este ziua în care se celebrează instituirea sfintei Euharistii şi a sfintei Preoţii de către Domnul nostru Isus Cristos. La Liturghia de dimineaţă, celebrată de episcop, are loc sfinţirea uleiurilor. Mai este numită şi Joia Mare.

[ Euharistie; Liturghia Crismei; Preoţie; Triduum pascal ]

Denumirea populară a sărbătorii "Trupul Domnului".

[ Trupul Domnului ]

(Din ebr. jóbel, sunet de corn; apoi în gr. iobeláios, iar în lat. iubilaéus). În Vechiul Testament era anul sabatic ce se celebra o dată la cincizeci de ani, adică după şapte grupe de şapte ani sau "şapte săptămâni de ani", an de iertare generală a datoriilor, a pedepselor şi a greşelilor (cf. Lev 25,8-22). Începând de la 1300, pe timpul pontificatului Papei Bonifaciu al VIII-lea, s-a introdus în Biserica Catolică obiceiul celebrării anului sfânt al mântuirii (jubileul), mai întâi o dată la o sută de ani, apoi mai des, iar actualmente o dată la douăzeci şi cinci de ani. Cu prilejul jubileului, Biserica acordă indulgenţa plenară solemnă tuturor credincioşilor care se spovedesc, se împărtăşesc şi îndeplinesc rugăciunile prescrise. Până în prezent Biserica a celebrat 28 de jubilee.

[ Indulgenţă ]

(Din lat. iudícium). În legislaţia canonică, proces pentru definirea unor controverse, care se desfăşoară după o procedură specială în faţa unui tribunal bisericesc competent.

[ Tribunalele bisericeşti ]

Judecata la care este supus fiecare om îndată după moarte (cf. DS 1304-1306). "Fiecare om îşi primeşte în sufletul său nemuritor răsplata veşnică îndată după moarte, într-o judecată particulară făcută de Cristos, judecătorul celor vii şi al celor morţi" (CBC 1051).

[ Judecată universală ]

Admiterea ca adevărată, fără temei suficient, a existenţei unei vini morale la aproapele.

[ Calomnie; Clevetire ]

Judecata care va avea loc la a doua venire a lui Cristos cînd el îi va judeca pe toţi oamenii, atât pe cei vii cât şi pe cei morţi (DS 10; 13; 14; 76; 159 ). În faţa lui Cristos, care este Adevărul, va fi descoperit în mod definitiv adevărul despre relaţia fiecărui om cu Dumnezeu. După judecata universală cei buni vor merge în paradis, iar cei răi în iad. Mai este numită şi "Judecata de pe urmă" sau "Judecata de apoi".

[ Judecată particulară ]

Preoţi, în număr de cel puţin cinci, doctori sau măcar licenţiaţi în Dreptul canonic, numiţi de episcopul diecezan pentru un timp determinat pentru a judeca în tribunalul diecezan. Înainte se numeau judecători sinodali. Conferinţa episcopilor poate permite ca şi laicii (bărbaţi şi femei) să fie numiţi judecători, dacă sunt experţi în Dreptul canonic. În caz de necesitate, unul din ei poate fi ales pentru a forma colegiul sau completul de judecată împreună cu doi judecători preoţi.

[ Tribunalele bisericeşti ]

(Din lat. iuraméntum). Chemarea lui Dumnezeu ca martor cum că ceea ce se afirmă este adevărat sau ceea ce se promite va fi îndeplinit. Jurământul e asertoriu când confirmă o afirmaţie ce priveşte trecutul sau prezentul; e promisoriu când confirmă o făgăduinţă. Jurământul poate fi făcut numai pentru un motiv grav şi just. Sfinţenia Numelui lui Dumnezeu pretinde să nu se recurgă la jurământ pentru lucruri fără importanţă.

[ Religie; Sperjur ]

(Din lat. íuris díctio, manifestare a dreptului). În Dreptul canonic, înseamnă dreptul şi datoria de a conduce în cadrul Bisericii. În general este numită "putere de conducere" (potéstas regíminis). Se diferenţiază în legislativă, judiciară şi executivă sau administrativă. La nivel de Biserică universală, aceste trei funcţii le deţine papa singur şi Colegiul episcopilor împreună cu papa; la nivel de Biserică particulară, le deţine episcopul diecezan şi cei echivalaţi de către drept episcopului diecezan: abatele teritorial, prelatul teritorial, vicarul apostolic, prefectul apostolic şi administratorul apostolic. În Biserică nu există separarea puterilor. Numai cei care au primit sacramentul Preoţiei pot fi titulari ai puterii de conducere sau de jurisdicţie. La exercitarea acestei puteri pot colabora şi laicii, în limitele stabilite de drept.

[ Putere sacră ]

(Din lat. iurisprudéntia ecclesiástica). Interpretarea legilor făcută de tribunalele ecleziastice care aplică legile generale la cazuri particulare. În sens strict, interpretarea legilor făcută de tribunalele Curiei romane, singura recunoscută ca sursă de drept suplinitor.

[ Tribunalele bisericeşti ]

(Din lat. iustificátio). Termen paulin care înseamnă actul prin care Dumnezeu îl duce pe om de la starea de păcat şi duşmănie cu el la starea de sfinţenie şi de fiu adoptiv al său şi îl face capabil de mântuire. Această schimbare sau trecere începe aici pe pământ, unde omul, prin Biserică şi Duhul Sfânt, primeşte de la Dumnezeu darul credinţei şi al speranţei, necesar pentru a trăi noi dimensiuni religioase şi morale. Justificarea comportă iertarea păcatelor, sfinţirea şi înnoirea omului lăuntric. Ea ne-a fost meritată prin pătimirea, moartea şi învierea lui Cristos, ne este acordată prin Botez şi ne conformează dreptăţii lui Dumnezeu care ne face drepţi. Ea are ca scop slava lui Dumnezeu şi a lui Cristos şi darul vieţii veşnice. Este lucrarea cea mai minunată a îndurării lui Dumnezeu.

[ Mântuire ]