STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

Euharistie
(Din gr. eucharistía, aducere de mulțumire). Termen folosit pentru întreaga celebrare a Sfintei Liturghii, dar îndeosebi pentru partea a doua, care urmează după celebrarea Cuvântului și culminează cu consacrarea pâinii și vinului care sunt transformate în trupul și sângele lui Cristos, și se termină cu Împărtășania. Euharistia este jertfa lui Cristos de pe Calvar, care devine prezentă pe altar. De aceea se mai numește și Sfânta Jertfă sau Jertfa Sfintei Liturghii. Cristos a făcut din Euharistie memorialul morții și învierii sale, adică reactualizarea sau aducerea lor în prezent (cf. SC 47; LG 3). Jertfa lui Cristos de pe Calvar și Jertfa euharistică sunt o unică jertfă: "Este una și aceeași victimă și cel care oferă acum prin slujirea preoților este același care s-a oferit atunci pe cruce. Numai modul de a oferi este diferit. În jertfa dumnezeiască ce se împlinește la Liturghie este cuprins și jertfit în mod nesângeros același Cristos care s-a dat pe sine însuși o dată în mod sângeros pe altarul crucii" (DS 1743). Euharistia nu este numai continuarea jertfei de pe Calvar, ci și a întregii lucrări de mântuire înfăptuite de Isus. Euharistia, jertfa lui Cristos, devine și jertfa mădularelor trupului său, adică jertfa pe care o oferă Biserica; ea este jertfa lui Cristos întreg: capul și mădularele. Euharistia este jertfă, dar în același timp și ospăț sacru, adică împărtășire cu trupul și sângele Domnului. Biserica recomandă cu stăruință credincioșilor să primească Sfânta Împărtășanie ori de câte ori participă la celebrarea Euharistiei; ea afirmă ca obligatorie primirea Împărtășaniei cel puțin o dată pe an, în timpul pascal. Prezența euharistică a lui Cristos începe în momentul consacrării și durează atâta timp cât rămân nealterate speciile euharistice. Deoarece Cristos însuși este prezent în sacramentul altarului, el trebuie cinstit cu cult de adorație.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire