RUGĂCIUNEA

Rugăciunea - dialog cu Dumnezeu

Pregătirea pentru Crăciun coincide cu timpul Postului, un timp de rugăciune şi revizuire a vieţii. Există cuvinte ale Domnului de ascultat şi de învăţat, există alte cuvinte care izvorăsc din inimă şi se înalţă le Cer: acest dialog se cheamă rugăciune, şi pentru ca să nu rezulte o practică sterilă, are datoria de a converti gândurile şi acţiunile, de a schimba viaţa noastră.

Rugăciunea este deci un dialog particular: delicat şi secret, dar şi intens, şi însufleţitor. Rugându-te, înveţi să te rogi, să recunoşti Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i faci loc în sufletul tău, întocmai ca şi copilul mic căruia îi sunt adresate multe cuvinte pentru ca el să poată reda unul singur. Şi ce sărbătoare este în casă pentru primul cuvânt! La fel este şi pentru rugăciunea noastră: Domnul ne adresează dintotdeauna cuvintele şi gândurile sale. Şi ce bucurie este în Cer pentru un singur răspuns al nostru!

Rugăciunea trebuie trăită în sinceritate, pentru că este un schimb de cuvinte şi de iubire, ne învăţă să dialogăm cu alţii, în particular cu cei care trăiesc alături de noi. Dialogul într-o familie este sarea traiului între părinţi şi copii, între soţ şi soţie. Dialogul este întotdeauna un dar reciproc care se face, dar care este dificil de a fi pretins, pentru că nu este niciodată doar ascultare sau vorbire, ci este un gest gratuit care mărturiseşte gratuitatea iubirii care leagă locuitorii aceleiaşi case.

În acest Post să încercăm să înţelegem rugăciunea ca şi un dialog personal şi comunitar între oricare dintre noi şi Domnul, dar, în acelaşi timp, să ne interogăm asupra sensului dialogului în familie şi în locurile unde ne desfăşurăm activitatea, să ne întrebăm dacă ne comportăm ca şi creştini în comunicarea cu alţii, dacă avem capacitatea întărită de Spiritul Sfânt de a asculta şi vorbi.

Isus care se va naşte în mijlocul nostru este Cuvântul lui Dumnezeu care coboară din Cer pentru a-i întâlni pe oameni şi pentru a sta cu ei, pentru a asculta îndeaproape durerile şi bucuriile lor, atât de aproape, încât a trăit chiar El toate acestea. Isus este Dumnezeu care se face aproapele pentru a dialoga cu noi, pentru a ne face să ne descoperim ca fii şi prieteni familiari ai Tatălui. În Isus cuvintele profetului Isaia reflectă aceasta: Veniţi să judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. (Is. I, 18,19)

A dialoga despre Dumnezeu

Fiecare botezat a primit lumina şi iertarea Domnului devenind custode şi mărturisitor al acestor două comori. Faţă de copiii noştri şi în general faţă de copiii care cresc în parohia noastră suntem chemaţi să împlinim o datorie importantă şi dificilă în acelaşi timp: aceea de a-i introduce în misterului lui Isus, al întrupării Sale, al naşterii, al morţii şi învierii Sale. Această datorie nu-i priveşte numai pe profesorii de religie, ci pe toţi cei botezaţi, pe cei care au primit sigiliul credinţei şi l-au făcut să fie luminos prin viaţa lor cotidiană. Ştim să dialogăm cu fiii noştri? Ştim să mărturisim motivele care ne-au convins să-l urmăm pe Isus, să devenim "unul din familie"?

Aceste întrebări ne pot amuza, şi totuşi astăzi sunt urgente şi fundamentale. Noile generaţii aşteaptă de la creştinii adulţi, de la cei care i-au primit prin botez să fie membri ai Bisericii, cuvinte şi gesturi autentice, pentru ca nimic să nu fie la voia întâmplării, cu atât mai mult în ceea ce priveşte credinţa în Isus. Poate că primii care nu-şi găsesc cuvintele în acest dialog cu cei mai mici suntem chiar noi adulţii, în timp ce copiii nu încetează să ne pună întrebări. Nu lipsim oare din acest proces educativ fundamental pentru credinţă? Nu trecem cu vederea o responsabilitate care ne-a fost deja consemnată de cei care ne-au precedat în credinţă şi pe care Dumnezeu ne-o cere? A admite aceste întrebări incomode pentru gândurile noastre este deja un prim pas spre o convertire, înainte de a găsi un răspuns. Înainte de a decide ce să faci, ce să zici, este important să admiţi sărăcia celor care trebuie să anunţe Evanghelia în meritul propriului Botez şi să ceri ajutorul necesar Domnului, ajutor pe care nu ţi-l poate nega: Şi am zis: "Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!" Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase cu cleştele de pe jertfelnic. Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: "Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi". Şi am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi?" Şi am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" (Is. 6, 5-8).