RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Duminică, 21 decembrie 2003

În numele Tatălui și al Fiului,
și al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Psalmul 33

"Gustați și vedeți că bun este Domnul,
fericit bărbatul care nădăjduiește întru El.
Temeți-vă de Domnul, voi, sfinții Lui,
că nimic nu le lipsește celor ce se tem de El.
Bogații au sărăcit și au flămânzit,
dar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.

Reflectăm

Domnul se lasă căutat, se lasă găsit și gustat. Aceasta este bunătatea lui Isus care a venit să mărturisească, și de aceea în fiecare duminică ne invită la banchetul Euharistic pentru a ne face să gustăm dulceața Trupului său, bun precum pâinea, și pentru a ne învăța că alături de El vom găsi întotdeauna adăpost. Liturghia duminicală este pentru noi ocazie de a gusta cât de bun este Domnul? Cum ne pregătim pentru această importantă întâlnire?

Tatăl nostru...

O Doamne, fii în mintea noastră,
în ochii noștri și în privirea noastră,
în gura noastră și în cuvintele noastre,
în inima noastră și în gândurile noastre
O Doamne, fii alături de noi când plecăm să te căutăm
și atunci când te găsim.
Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Lăudat să fie Isus Christos!
În veci amin!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire