RUGĂCIUNEA 

Calea rugăciunii în familie. Postul și Crăciunul
achizitionare: 28.11.2003; sursa: Parohia greco-catolica Sf. Gheorghe, Oradea

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Miercuri, 17 decembrie 2003

În numele Tatălui și al Fiului,
și al Spiritului Sfânt. Amin.

Din Cartea Ieșire

"Iar dacă s-a făcut seară, s-au ridicat prepelițe și au acoperit tabăra; iar dimineața, după ce s-a luat roua dimprejurul taberei, iată că pe fața pustiei se afla ceva mărunt ca niște grăunțe, ceva albicios ca grindina pe pământ. Și văzându-o fiii lui Israel, au zis unul către altul: «Ce e asta?» Că nu știau ce e. Iar Moise le-a zis: «Aceasta e pâinea care v-a dat-o Dumnezeu ca hrană. Iată cuvântul pe care vi l-a poruncit Domnul: Strângeți dintr-însa fiecare cât îi trebuie să mănânce - doi litri de fiecare om - după numărul sufletelor voastre; fiecare să adune pentru cei pe care îi are în cortul său»" (16, 13-16

Reflectăm

De multe ori mâncarea pe care ne-o pregătește Domnul trebuie să "cadă peste noi" ca să ne dăm seama de acest lucru, căci suntem atât de prinși în procurarea ei noi înșine, uitând că atitudinea fiului este aceea de a-L aștepta pe Tatăl. Știm să trăim o astfel de atitudine providențială? Reușim să distingem între dreapta implicare și prea marea oboseală? Atunci când repetăm "dă-ne pâinea noastră cea de toate zilele" știm să o interpretăm în viața noastră?

Tatăl nostru...

Fii prezent la masa noastră, Doamne,
Tu care ești adorat aici și în orice loc unde
îngerii tăi binecuvântează
și fă ca și noi
să participăm
la banchetul Euharistic împreună cu Tine.
Amin.

Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Spiritul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ție. Amin.

Lăudat să fie Isus Christos!
În veci amin!

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire