Revista "Familia creştină" - 05/2004

Îngerul păzitor - cândva prezenţă candidă în rugăciunile copilăriei, apoi figură ignorată imediat după ce se trece pragul adolescenţei - reapare în aceşti ani cu trăsături adesea atrăgătoare şi conciliatoare care fac trimitere la New Age. De fapt, de îngeri se ocupă cărţi şi transmisiuni televizive. Chiar şi publicitatea încredinţează mesajele sale figurilor angelice. Unele persoane colecţionează obiecte în formă de îngeri, diverse mişcări şi grupuri iau câte un înger drept patron. Câţi dintre noi, însă, cred cu adevărat în existenţa îngerilor?

Îngerii în Sfânta Scriptură

De la prima pagină a Creaţiei şi până la Apocalipsa sfântului Ioan, toate cărţile Sfântei Scripturi sunt însufleţite de prezenţa îngerilor. Termenul "mal'ak", în ebraică "trimis", tradus în greacă prin "Anghelos" (de unde a dat la noi "înger"), îl întâlnim în Vechiul Testament de 215 ori şi a devenit chiar numele unui profet, Malahia, care în ebraică înseamnă "îngerul Domnului". Îngerul biblic este descris nu de puţine ori de autorii sacri ca o reprezentare teofanică, adică o revelare a lui Dumnezeu însuşi în mod indirect: astfel poate fi identificat ca atare în relatarea care îi are ca protagonişti pe Agar, roaba lui Avram şi a Sarei, şi pe fiul ei Ismael rătăciţi în deşert (Gen 16,7.13), în relatarea jertfei lui Isac pe muntele Moria (Gen 22,11-17), în chemarea lui Ghedeon (Jud 6,12.14), etc.

În această funcţie de "transparenţă" a divinului, îngerul poate căpăta şi trăsături omeneşti pentru a se face văzut. Astfel în capitolul 18 al cărţii Genezei - devenit celebru prin reprezentarea iconografică a lui Andrei Rublev - îngerii se prezintă în faţa cortului lui Avram ca trei călători; pe parcursul relatării călătorii devin "doi îngeri" (19,1), şi după ce sunt amintiţi din nou ca "trei oameni" devin iarăşi îngeri (19,15), deşi doar unul dintre ei rosteşte promisiunea făcută lui Lot, nepotul lui Avram (19,17-22). Şi îngerul cu care luptă Iacob (Gen 32,23-33) are trăsături omeneşti, dar Iacob este convins că l-a văzut pe Dumnezeu faţă în faţă.

Dar îngerii sunt mai mult decât o simplă imagine a lui Dumnezeu. Şi sunt texte biblice atât în Vechiul cât şi în Noul Testament în care îngerii apar în mod clar cu o identitate şi o entitate proprie, şi nu ca reprezentare simbolică a revelării şi a acţiunii lui Dumnezeu: de exemplu, îngerul care îl însoţeşte pe tânărul Tobia. Iar ideea unui înger care nu-l lasă singur pe cel sărman şi drept, ci merge alături de el este subliniată şi în Psalmi: "Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău" (Ps 90,11-12). În cartea lui Iob apare, apoi, îngerul care mijloceşte pentru a opri judecata divină educându-l pe om la fidelitate şi îndrumându-l pe calea mântuirii: "Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei, Dumnezeu se milostiveşte de el şi zice îngerului: 'Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!' Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale" (Iob 33,23-25).

Îngerii sunt prezenţi şi în Noul Testament, care revelează numele primit de unii îngeri în tradiţia iudaică, precum Gabriel şi Mihail (Lc 1,19.20; Apoc 12,7; Iuda 9), schiţează ierarhiile lor în tronuri, stăpâniri, principate şi puteri (Col 1,16; 2,10; Ef 1,21; 1 Pt 3,22; Iuda 8), îi prezintă ca slujitori la tronul divin (1 Pt 1,12; Apoc), păzitori ai celor mici (Mt 18,10) şi ai Bisericilor lui Cristos (Apoc 2-3), dotaţi cu o limbă anume (l Cor 13,1). Iar dacă în Vechiul Testament îngerii aveau menirea de a sluji Vechiului Legământ (cf. Fap 7,30.35.38.53; Gal 3,19; Evr 11,28), în Noul Testament îngerii sunt la dispoziţia lui Cristos şi a Bisericii sale. Întreaga viaţă a lui Isus este marcată de prezenţa îngerilor: de la naşterea sa în ieslea din Betleem şi până la Înălţarea la cer, iar Biserica primară este mereu însoţită de prezenţa îngerilor: un înger le deschide apostolilor porţile temniţei (Fap 5,19); tot un înger îl eliberează pe Petru din lanţuri şi-l scoate din închisoare (Fap 2,7-11); un înger îl consolează pe Paul în timpul furtunii pe mare şi-l asigură că va ajunge cu bine la Roma pentru a da mărturie despre Cristos (Fap 27,23-24). În plus, asupra fiecărei Bisericii particulare veghează un înger al Domnului (Apoc 2-3).

Noul Testament avertizează şi asupra pericolului de a cădea în misticism şi superstiţie. Îngerul - aşa cum aminteşte sfântul Paul - este un mijlocitor în slujba "unicului mijlocitor" între Dumnezeu şi oameni care este Cristos Domnul. "Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească", le scrie el colosenilor (Col 2,18). "Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: 'Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut?'", se întreabă şi autorul anonim al Scrisorii către evrei (1,5). În centrul credinţei creştine nu sunt îngerii, ci Cristos care este "mai presus de orice putere îngerească" şi în numele căruia " tot genunchiul să se plece, în cer, pe pământ şi dedesubt" (Fil 2,10).

Ce ne spune catehismul Bisericii?

Existenţa îngerilor este un adevăr de credinţă, aminteşte Catehismul Bisericii Catolice (nr. 328). Îngerii sunt slujitori şi mesageri ai lui Dumnezeu, pentru că "văd pururea faţa Tatălui... care este în ceruri" (Mt 18, 10), şi sunt "înfăptuitorii cuvântului lui, cei ce ascultă glasul poruncilor lui (Ps 103, 20)" (nr. 329). Îngerii, ca făpturi pur spirituale, au inteligenţă şi voinţă. Sunt, aşadar, făpturi personale şi nemuritoare, şi întrec în desăvârşire toate creaturile văzute (nr. 330).

În centrul lumii îngereşti se află Cristos, iar îngerii sunt ai săi pentru că au fost creaţi prin El şi pentru El, şi i-a făcut mesageri ai planului său de mântuire (nr. 331).

Biserica are parte mereu de ajutorul tainic şi puternic al îngerilor (nr. 334), iar în liturgia sa, se uneşte cu îngerii pentru a-l adora pe Dumnezeu, le invocă sprijinul şi celebrează în mod deosebit comemorarea anumitor îngeri (Sfântul Mihail, Sfântul Gabriel, Sfântul Rafael, îngerii păzitori).

Aşa cum ne aminteşte Catehismul, din copilărie şi până în ceasul morţii, viaţa omului este înconjurată de ocrotirea şi de mijlocirea îngerilor. Fiecare credincios are alături de sine un înger ca apărător şi păstor care să-l îndrume la viaţă. Astfel, încă de pe pământ, viaţa creştină participă, în credinţă, la comunitatea preafericită a îngerilor şi a oamenilor, uniţi în Dumnezeu (nr. 336).

Devoţiunea la îngerii păzitori

Obiceiul de a-i cinsti într-un mod deosebit pe îngerii păzitori s-a răspândit în Spania în secolul al XV-lea, iar în secolul următor în Portugalia şi mai târziu în Austria. În 1670, Papa Clement al X-lea a stabilit oficial data de 2 octombrie pentru cinstirea acestora. Devoţiunea la îngeri a căpătat importanţă în Evul Mediu când călugării solitari căutau tovărăşia acestor creaturi nevăzute şi îi simţeau prezenţi în viaţa lor eremitică. După conciliul din Trento, devoţiunea la îngeri a fost definită mai bine şi s-a răspândit din nou. Astăzi, însă, prezenţa acestor tovarăşi pe drumul vieţii este de obicei ignorată.

De obicei li se vorbeşte despre îngerul păzitor copiilor. De aceea şi iconografia îl reprezintă mai ales pe arhanghelul Rafael, care îl îndrumă şi-l călăuzeşte pe tânărul Tobia. Cei mari, însă, îl uită cu uşurinţă pe nevăzutul lor tovarăş de drum. Dar este un adevăr de credinţă faptul că fiecare creştin primeşte propriul înger păzitor la botez pentru a-l însoţi, lumina şi călăuzi întreaga viaţă. De aceea Biserica a dictat una dintre cele mai frumoase rugăciuni care spune: "Îngere-al lui Dumnezeu, care eşti păzitorul meu, luminează-mă, păzeşte-mă, povăţuieşte-mă şi cârmuieşte-mă pe mine, care-ţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. Amin".

Deşi astăzi devoţiunea la îngerul păzitor este considerată drept ceva infantil, totuşi sunt destui adulţi care au dat şi dau mărturie despre prietenia lor strânsă cu îngerul păzitor. Papa Pius al XI-lea, de exemplu, a mărturisit unui grup de vizitatori, în septembrie 1934, că la începutul şi la sfârşitul fiecărei zile îl invocă pe îngerul său păzitor. Recomanda adesea devoţiunea la îngerul păzitor, mai ales anumitor categorii de vizitatori şi credincioşi, precum reprezentanţilor diplomaţi, misionarilor, educatorilor. Cardinalul Carlo Confalonieri, fost secretar personal al papei, povestea cândva: "Era foarte devotat îngerilor păzitori... Atunci când trebuia să împlinească o misiune delicată îl ruga pe îngerul său să pregătească şi să faciliteze lucrurile, predispunând sufletele. Ba chiar, în anumite situaţii mai dificile, se adresa îngerului păzitor al interlocutorului său, ca să-l inspire şi să-l lumineze pe cel pe care îl ocrotea. Sau când a intrat pe teritoriul Diecezei de Milano, a îngenuncheat şi a sărutat pământul pe care Domnul i-l încredinţase şi a invocat ocrotirea îngerului diecezei. Iar când se despărţea de un prelat care era însărcinat cu vreo misiune anume, îi adresa în mod obişnuit urarea din liturgie: 'Domnul să vă călăuzească pe cale, iar îngerul păzitor să vă însoţească întotdeauna'".

Pius al XII-lea a vorbit şi el despre misiunea îngerilor în viaţa creştină, dar fără a face confidenţe ca predecesorul său Pius al XI-lea şi succesorul său Ioan al XXIII-lea. Enciclica "Humani generis", publicată în Anul Sfânt 1950 le semnala episcopilor "câteva opinii false care ameninţau să submineze fundamentele doctrinei catolice". Îi denunţa pe anumiţi teologi şi reafirma existenţa îngerilor împotriva acelora care o puneau în discuţie şi îi reduceau pe îngeri la figuri mitice. Adresându-li-se pelerinilor americani la 3 octombrie 1958, după ce a evocat frumuseţile lumii văzute - marea, cerul înstelat - admirate de pelerinii de peste ocean în timpul călătoriei lor, papa le-a amintit "că există şi o altă lume, nevăzută, dar la fel de reală", locuită de îngeri. Inspirându-se din Sfânta Scriptură, din Sfinţii Părinţi şi din liturgie, papa le-a indicat pelerinilor americani misiunea îngerilor în viaţa oamenilor. "Fiecare om, oricât de sărman ar fi, este vegheat de îngerii săi. Sunt glorioşi, puri, strălucitori, şi v-au fost daţi ca tovarăşi de drum: au misiunea de a veghea cu grijă asupra voastră, ca să nu vă îndepărtaţi de Cristos, Domnul lor. Şi nu doar vor să vă apere de pericolele ce vă aşteaptă de-a lungul drumului, dar sunt şi activi alături de voi şi vă încurajează atunci când vă străduiţi să urcaţi tot mai sus în uniune cu Dumnezeu prin Cristos".

Întrucât suntem tentaţi uneori să limităm misiunea îngerilor păzitori la îndatorirea de a ne apăra şi de a ne ocroti, mai ales pe plan material, Pius al XII-lea merge mai departe: "Îngerul nostru păzitor - spune papa - se îngrijeşte şi de sfinţirea noastră. Îngerul păzitor face totul pentru a favoriza înălţarea noastră spirituală şi pentru a dezvolta viaţa noastră de intimitate cu Dumnezeu".

Credinţa papei Ioan al XXIII-lea în prezenţa afectuoasă şi efectivă a îngerului păzitor era foarte mare, astfel încât le-a vorbit deseori despre îngeri vizitatorilor săi, îndeosebi părinţilor pe care îi îndemna să sădească în fiii lor convingerea că nu sunt niciodată singuri, pentru că au un înger alături, şi să-i înveţe să converseze cu multă confidenţialitate cu el. "Îngerul păzitor este sfetnicul bun, acela care mijloceşte mereu în favoarea noastră, ne ajută în nevoi, ne eliberează de pericole şi nenorociri. De aceea şi urarea papei este ca credincioşii să simtă măreţia acestei asistenţe".

Ioan al XXIII-lea atât de convins de prezenţa îngerilor alături de fiecare om încât, privind mulţimea de pelerini şi turişti adunaţi duminica în Piaţa Sf. Petru pentru recitarea rugăciunii "Îngerul Domnului", se gândea la tot atâtea mulţimi de îngeri păzitori invizibil prezenţi în piaţă. Pe când era Nunţiu în Franţa, într-o scrisoare adresată nepoatei sale sora Angela Roncalli, mărturiseşte: "Ce mângâiere să-l simţi aproape pe acest păzitor ceresc, această călăuză a paşilor noştri, acest martor chiar şi la cele mai intime acţiuni. Eu recit 'Îngerul lui Dumnezeu' de cinci ori pe zi şi adesea conversez spiritual cu el, însă mereu în pace şi cu calm. Atunci când trebuie să vizitez vreun personaj important pentru a trata despre problemele Sfântului Scaun îi cer să se pună de acord cu îngerul păzitor al acestei persoane importante ca să influeţeze asupra dispoziţiilor lui interioare. Este o mică devoţiune pe care am învăţat-o de mai multe ori de la Sfântul Părinte Pius al XI-lea".

Padre Pio le recomanda tuturor "marea devoţiune la acest atât de benefic înger" şi considera "un foarte mare dar al Providenţei prezenţa unui înger care ne ocroteşte, ne călăuzeşte şi ne luminează pe calea mântuirii". Răsfoind epistolarul sfântului găsim o gamă variată de apelative date îngerului său: mic tovarăş al copilăriei, bun secretar, îngeraş, tovarăş nedespărţit, personaj ceresc, mesajer ceresc...

Îngerul păzitor al lui Padre Pio desfăşura şi misiuni particulare, de exemplu pe aceea de traducător: "Dacă misiunea îngerului nostru păzitor este mare, cea a îngerului meu este cu siguranţă şi mai mare trebuind să ţină loc de învăţător şi să-mi explice alte limbi" (Scrisori I, 304). Părintele capucin scria într-o scrisoare adresată unui fiu spiritual:

Îngerul tău păzitor să vegheze mereu asupra ta, să-ţi fie călăuză pe drumul greu al vieţii; să te păzească mereu în harul lui Isus, să te susţină cu mâinile sale ca să nu se poticnească piciorul tău; să te ocrotească sub aripile sale de toate primejdiile lumii, ale diavolului şi ale cărnii. Cât de mângâietor este gândul că aproape de noi e un spirit, care din leagăn şi până în mormânt nu ne părăseşte niciodată nici măcar o clipă, nici chiar atunci când îndrăznim să păcătuim. Iar acest spirit ne călăuzeşte, ne ocroteşte ca un prieten, ca un frate. Dar este tot la fel de mângâietor să ştim că acest înger se roagă neîncetat pentru noi, îi oferă lui Dumnezeu toate faptele bune pe care le împlinim, gândurile noastre, dorinţele noastre, dacă sunt curate. Să-l ai mereu în faţa ochilor minţii, aminteşte-ţi adesea de prezenţa acestui înger, mulţumeşte-i, roagă-l, fă-i mereu o bună companie (Scrisori III, 82-83).

Unul dintre biografii lui Padre Pio povesteşte: "Eram un tânăr seminarist când Padre Pio m-a spovedit, mi-a dat absoluţiunea şi apoi m-a întrebat dacă credeam în îngerul meu păzitor. Am răspuns cu ezitare că de fapt nu-l văzusem niciodată, iar el, fixându-mă cu o privire pătrunzătoare, mi-a dat două palme şi a adăugat: Uită-te bine, e acolo şi e foarte frumos! M-am întors şi nu am văzut nimic, dar părintele avea în ochi expresia unuia care priveşte ceva. Nu privea în gol. Ochii lui străluceau: reflectau chiar lumina îngerului meu". În plus, acelora care îl întrebau dacă auzise într-adevăr glasul îngerului, părintele capucin le răspundea puţin ironic: "Dar ce, crezi că sunt surd?"

Noi astăzi pentru a comunica rapid şi direct cu persoanele utilizăm telefonul, internetul. Sfinţii, şi nu numai ei, după cum am văzut, îi încredinţau îngerului păzitor mesajul lor. Dacă rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu, sfinţilor, Sfintei Fecioare sunt încredinţate îngerului păzitor acestea ajung la destinaţie "recomandate": le duce el însuşi, el care cunoaşte în profunzime toate nevoile noastre. Îngerul păzitor este prietenul nostru, ocrotitorul nostru, cel mai bun aliat în toate, şi este fericit când îi permitem să se îngrijească de noi.