Revista "Familia creştină" - 05/2004

În România antebelică, bruderii, cum erau numiţi în mod familiar profesorii şi educatorii ce făceau parte din Congregaţia Fraţii Şcolilor Creştine, cunoşteau un binemeritat prestigiu. Aveau mai multe şcoli, în Bucureşti şi în alte oraşe, educaţia şi instruirea pe care le primeau elevii acestor şcoli garantând succesul lor în viaţă.

Cine sunt bruderii

Sunt călugări din congregaţia "Fraţii Şcolilor Creştine". Întemeietorul congregaţiei este francezul Ioan de la Salle, născut în 1651 într-o familie înstărită. Tatăl său era magistrat la curtea regală. Sensibil faţă de dificultăţile familiilor sărace, care nu-şi puteau trimite copiii la şcoală, Ioan de la Salle a înfiinţat, împreună cu un grup de colaboratori, mai multe centre de învăţământ şi educaţie pentru copiii defavorizaţi, profesorii făcând voturile călugăreşti (sărăcie, ascultare şi curăţie). Astfel a întemeiat congregaţia a cărei carismă este şcoala.

Astăzi, Fraţii Şcolilor Creştine au peste o mie de şcoli în toate continentele. Ioan de la Salle a fost declarat sfânt de Papa Leon al XIII-lea în 1900, iar în 1950 Pius al XII-lea l-a proclamat "Patron universal al tuturor educatorilor creştini".

Fraţii Şcolilor Creştine în România

Chemaţi de episcopul Angelo Parsi, administrator catolic de Bucureşti, patru Fraţi ai Şcolilor Creştine veneau de la Viena în 1861 şi primeau spre administrare şcoala de băieţi Sfântul Andrei, în clădirea din Calea Călăraşi, sporită între timp şi cu un internat (demolată în 1987), care fusese reşedinţa episcopală. Ministerul Educaţiei Naţionale aprobă în 1898 funcţionarea acestei şcoli şi a încă uneia, pe Strada Ştirbei Vodă, care fusese deschisă între timp. Fraţii deschid şi o grădiniţă în limba germană.

În 1906, o altă şcoală a bruderilor se instalează în clădirea Seminarului Catolic, din curtea catedralei Sfântul Iosif. După 1928, atât şcolile primare, cât şi cele secundare, Sfântul Iosif şi Sfântul Andrei, sporesc atât de mult ca număr de elevi încât au fost necesare noi construcţii. Funcţionau clase paralele, având uneori câte 50-65 de elevi într-o clasă.

Începând din anul şcolar 1931-1932, vin la catedră Fraţi români, cu diplome universitare corespunzătoare. În afară de Bucureşti, se deschisese o şcoală lasaliană în 1904 la Craiova şi în 1913 o şcoală primară de băieţi. La Satu Mare, Fraţii deschid în 1922 o şcoală cu predare în limba maghiară. La Oradea sunt chemaţi în 1926 de episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frenţiu, pentru "Şcoala primară de aplicaţie". În septembrie 1943, la Bucureşti se mai deschide o şcoală a bruderilor, Sfântul Anton .

Când şcolile au fost naţionalizate, în 1948, existau în România patru comunităţi lasaliene, două la Bucureşti şi două la Satu Mare. Bruderii au fost aruncaţi în închisoare, fără nici un proces, au fost trimişi în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi la Barajul de la Bicaz.

Un fost elev al bruderilor, Toma Amzulescu, îşi aminteşte :

- Am intrat în a doua mea familie - familia elevilor lasalieni în toamna anului 1938. Nu împlinisem vârsta de admitere în prima clasă, care era de şapte ani. Mama mea, văduvă, copleşită de greutăţi, şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus la directorul şcolii lasaliene din cartierul în care locuiam, şcoala "Sfântul Andrei", rugându-l să facă o excepţie, acceptându-mi înscrierea înainte de termen. Şi iată, s-a produs minunea care avea să-mi definească întreaga viaţă! Severul frate director, Bruder Mathäus, a aprobat această derogare, deşi, din lipsă de locuri, zeci de părinţi bogaţi, plătitori de taxe majorate, fuseseră nevoiţi să-şi îndrume copiii către alte şcoli, mai puţin renumite.

- Esenţialul era că de la o familie incompletă ajunsesem să am un tată care să mă iubească, să mă ajute şi să mă îndrume - bruderul care ne conducea clasa.

- În şcolile lasaliene elevii începeau şi sfârşeau orele de curs cu o rugăciune. Religia nu era doar povestită ci şi trăită, iar iubiţii noştri "bruderi", cum se adresau unul altuia, cei mai vârstnici fiind de origine germană, stăteau tot timpul în mijlocul nostru, chiar şi în timpul pauzelor. Simpla lor prezenţă impunea respect: care copil ar fi putut să-i întristeze pe părinţii care l-au învăţat tot ce ştie, începând de la rugăciune, trecând prin ştiinţe exacte, artă, limbi străine şi literatură, turism şi istorie, sport şi sfârşind cu etica, simţul civic, patriotismul!

- Şcoala noastră, de fapt un complex de clădiri care să asigure condiţiile pentru un număr de aproape 1500 de elevi, de la clasa I primară la clasa a XII-a de liceu, dispunea de o curte imensă în incinta căreia se aflau mănăstirea propriu zisă, internatul pentru elevii din provincie şi o casă parohială. În această curte reveneam după amiaza împreună cu mulţi alţi colegi catolici, ortodocşi, protestanţi sau de alte confesiuni, ca să jucăm împreună fotbal, volei, handbal etc. Iarna reveneam aproape zilnic în clasele în care participasem la cursuri dimineaţa, puneam băncile una peste alta la perete şi montam mesele de ping pong, şah sau alte jocuri. Şcoala ne era familie, casă, teren de sport, club şi biserică. A venit războiul, taţii multor copii erau pe front, alimentele erau raţionalizate, capitala era frecvent bombardată, dar neplăcerile şi necazurile deveniseră pentru noi suportabile datorită atmosferei din şcoală, apropierii şi prieteniei pe care ne-o arătau profesorii şi ne-o arătam unii altora.

- Sfârşitul războiului a surprins generaţia noastră în cursul superior al liceului, iar pe mine personal în poziţia de conducător al tineretului catolic lasalian din întreaga şcoală. Când în 1948 ordinele religioase şi stabilimentele lor au fost desfiinţate, iar călugării şi călugăriţele aruncaţi în închisori, de aceste încercări nu au fost scutiţi nici fraţii lasalieni. Cei de origine străină au fost expulzaţi, iar cei de cetăţenie română au fost întemniţaţi sau deportaţi pentru crima de "uneltire împotriva ordinei sociale" concretizată prin "propagarea unei educaţii mistice-obscurantiste contrare filozofiei materialiste marxist-leniniste". Împreună cu ei şi pentru aceleaşi motive au fost închişi şi unii elevi ai lor, printre care m-am numărat şi eu. Anii de închisoare petrecuţi împreună cu ei au fost cel mai mare har pe care l-am primit în viaţă. Pregătirea pe care mi-au dat-o ei, iubirea cu care m-au înconjurat şi exemplul de sacrificiu permanent pe care mi l-au oferit mă determină să-i consider a doua mea familie .

Familia lasaliană a renăscut, în România

În primăvara anului 1990, patru Fraţi români, supravieţuitori ai persecuţiei, Tiberiu, Atanasiu, Marcelin şi Damian, se întâlnesc la Viena cu superiorul general al Congregaţiei şi acolo se hotărăşte ca redeschiderea activităţii în România să se facă cu sprijinul comunităţii spaniole.

În septembrie 1991, sosesc la Iaşi Fraţii Francisco, Jesús şi José Luis. Fratele Francisco devine şi lector de limba spaniolă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iaşi. În anii următori sosesc, tot la Iaşi, alţi Fraţi spanioli: Antonio, Antxon, Juan, Juan Antonio. Lor li se alătură Fratele Tiberiu. La Oradea, se deschide în 1991 comunitatea alcătuită din trei Fraţi care au supravieţuit persecuţiilor: Atanasie, Marcelin, Damian.

Speranţe pentru o zonă defavorizată

Fraţii spanioli au înfiinţat în satul Pildeşti, din judeţul Roman, o şcoală profesională, care anul acesta are prima generaţie de absolvenţi. Şcoala funcţionează cu autorizaţie de la Ministerul Educaţiei, pentru trei profile: de instalatori în domeniul tehnico-sanitar şi de gaze, tâmplari şi croitori de îmbrăcăminte pentru femei. Împreună cu personalul didactic specializat lucrează doi profesori Fraţi ai Şcolilor Creştine şi alţi trei Fraţi spanioli colaboratori voluntari. Şcoala lasaliană acordă prioritate celor mai săraci, din punct de vedere material, social, cultural, spiritual, şi asigură o atenţie personalizată fiecărui elev în parte. Lucrează după pedagogia "prezenţei" şi a permanentei disponibilităţi.

Viziunea educativă include şi mediul în care se află elevul: comunitatea, familia. Astfel încât, în Pildeşti, Fraţii sunt prieteni ai familiilor, ajutându-le să devină protagonistele propriilor drepturi şi responsabilităţi. Elevii sunt motivaţi în pregătirea pe care au ales-o, într-un stil de relaţii cu profesorii bazat pe respect şi preţuire reciprocă. Programele şcolare sunt permanent actualizate, cu noutăţile la nivel profesional şi tehnic, cu mijloace audio-vizuale şi informatice. Indiferent de materia care se predă, se insistă asupra aspectelor educaţionale ce caracterizează filozofia şcolii lasaliene: simţul muncii bine făcute, silinţă, respect în relaţiile umane, cinste, colaborare. Se insistă în acelaşi timp şi asupra importanţei unei exprimări corecte, atât la nivel oral cât şi în scris.

Deprinderea de a cultiva relaţiile umane este foarte preţuită în această şcoală. Concret, şcolile şi întreprinderile de profil din jurul Romanului sunt principalii parteneri, dar şi întreprinderile din străinătate care sprijină şcoala. Elevii sunt ajutaţi să câştige gustul pentru lectură, pentru cultură, pentru comunicare şi capacitatea de a se exprima corect şi elegant.

Pretutindeni în lume lasalienii sunt Fraţi, în limba ţărilor în care se află. Urmaşi ai bruderilor, după trista absenţă forţată, de 5 decenii, los hermanos din Pildeşti sunt tot atât de iubiţi şi merită preţuire şi recunoştinţă.