Revista "Familia creştină" - 04/2004

Doresc să adresez aceste rânduri
tuturor părinţilor, bunicilor, cateheţilor,
precum şi celor care iau parte în vreun fel
la educarea tinerei generaţii

De ce trebuie să ne pregătim copiii pentru căsătorie?

Momentul la care am visat poate din copilărie a sosit! Ziua nunţii! Zi care trebuie să rămână în amintirea noastră pentru totdeauna. Totul trebuie să iasă perfect, doar ne-am străduit atât să-l regizăm. Am rezervat sala încă de anul trecut, am găsit cel mai bun stilist ca să ne aranjeze părul, rochia am luat-o de la cea mai renumită casă de modă, buchetul de flori, deşi a fost greu de ales, este aşa cum ne-am dorit, invitaţiile sunt foarte originale, accesoriile au costat o grămadă de bani... Dar ce contează efortul şi cheltuiala, când o dată se căsătoreşte omul. Fiecare vine cu câte un sfat, care se vrea cel mai înţelept. Doar bunica, sfioasă, ne şopteşte: "Vă aşteaptă părintele pentru spovadă!". "Sigur, sigur, venim, numai de n-ar dura prea mult, că mai sunt atâtea de făcut!".

Acesta ar putea fi scenariul oricărei pregătiri de nuntă. Iar mirii, aflaţi în faţa altarului, în liniştea bisericii, simt prezenţa Celui pe care-L invită să fie alături de ei în acest drum, dorindu-şi să fi acordat mai multă atenţie pregătirii spirituale pentru acest pas.

Câtă alergătură şi osteneală, pentru ceva care durează doar o zi. Ne garantează însă această pregătire exterioară fericirea viitoare? Toate acestea vor fi uitate curând. Cine va mai şti, peste doi ani de exemplu, ce s-a servit la masă, cum a fost decorată sala, sau cum era rochia miresei.

Ziua nunţii este începutul unei noi vieţi şi de pregătirea noastră pentru viaţa de cuplu va depinde fericirea noastră nu doar în această viaţă, căci fiecare este chemat să-şi trăiască vocaţia la căsătorie ca o chemare la sfinţenie. Aceasta ne va aduce adevărata fericire, iar soţii se sfinţesc unul prin celălalt şi prin familia pe care o vor întemeia.

Alte griji trebuie să ne preocupe, şi aceasta cu mult înainte de nuntă. Sunt eu oare bine pregătit din punct de vedere creştin, moral şi psihologic pentru viaţa de familie? Pregătirea pentru căsătorie mă ajută să discern dacă sunt suficient de matur pentru a face acest pas şi pentru a-mi asuma toate responsabilităţile şi rolurile care-mi revin.

Sunt cazuri în care tinerii care doresc să se căsătorească îşi dau seama în timpul pregătirii că încă n-a sosit momentul potrivit, că ar trebui să aibă mai întâi o profesie, şi abia apoi să îşi întemeieze un cămin. Alţii realizează că nu au ales persoana potrivită şi hotărăsc să mai reflecteze. Alţii realizează că ceea ce au crezut că este iubire, este de fapt numai un "foc de paie" al îndrăgostirii şi învaţă să aibă răbdare ca iubirea lor să se maturizeze. Alţii pur şi simplu cresc în iubire unul faţă de altul, şi ajung să celebreze căsătoria mai conştienţi de drumul frumos pe care îl încep.

În trecut, pregătirea pentru căsătorie începea acasă, printr-o acţiune treptată de educare şi iniţiere. Acasă, copilul vedea frumuseţea iubirii altruiste a părinţilor unul faţă de celălalt, faţă de copii şi faţă de comunitate. Ierarhia valorilor era clar definită, rolurile fiecăruia în familie erau bine stabilite, idealurile spre care copiii erau învăţaţi să ţintească erau evidente. Societatea îi însoţea pe părinţi în efortul lor de educaţie.

Mai mult ca oricând, în zilele noastre este necesară pregătirea tinerilor pentru căsătorie şi pentru viaţa de familie atât în folosul cuplului, cât şi al întregii comunităţi creştine, pentru că transformările ample, rapide şi profunde ale societăţii şi culturii au afectat în zilele noastre familia mai mult poate decât alte instituţii. Societatea nu mai oferă un sprijin pentru părinţii care-şi iau în serios rolul de educator. Nu numai că nu mai sunt recunoscute valorile şi binefacerile căsătoriei, dar familia este adesea considerată ca fiind ceva demodat.

Când începe pregătirea pentru căsătorie şi ce presupune aceasta?

Cum am mai spus, pregătirea pentru căsătorie este un proces gradual şi continuu care începe din copilărie şi se continuă de-a lungul întregii vieţi. Putem vorbi de trei etape ale pregătirii pentru căsătorie: pregătirea îndepărtată, care începe acasă, încă din copilărie, atunci când copilul descoperă viaţa familială; pregătirea apropiată, care are loc în timpul logodnei, fiind un timp de verificare şi de aprofundare a iubirii; pregătirea imediată, care este o sinteză a tot ce s-a făcut din punct de vedere moral, doctrinar şi spiritual.

Voi reda în continuare câteva gânduri referitoare la pregătirea îndepărtată pentru căsătorie, pentru a veni în ajutorul părinţilor care vor să-şi pregătească de timpuriu copiii pentru viaţa de familie. Obiectivele generale ale pregătirii pentru căsătorie, pentru viaţă de fapt, sunt următoarele: copiii trebuie ajutaţi să fie capabili să formeze o comuniune de persoane, să fie în serviciul vieţii, să contribuie la dezvoltarea societăţii şi să participe la viaţa şi misiunea Bisericii.

Misiunea familiei este de a păstra, descoperi şi comunica dragostea. Deşi dragostea nu se învaţă, nimic nu trebuie să constituie în mai mare măsură obiect de învăţare. În special părinţii, care sunt primii educatori, trebuie să fie conştienţi de misiunea lor deosebită, chiar dacă aceasta este astăzi mai dificilă, datorită transformărilor din societate şi cultură repercutate asupra familiei. În Scrisoarea adresată familiilor, Sfântul Părinte îi invită pe părinţi la un adevărat apostolat, competenţa fundamentală de educatori fiind dată de însăşi calitatea lor de părinţi.

Ce trebuie să facă părinţii?

Iată câteva sfaturi practice:

• Ajutaţi-i pe copiii dumneavoastră să descopere adevărata dragoste de Dumnezeu:

  • Rugându-vă împreună atunci când luaţi masa, precum şi seara, înainte de culcare, lăsând ca fiecare să rostească rugăciunea lui preferată şi intenţia sa specială;

  • Aranjând un mic colţ de rugăciune, unde să se găsească Sf. Scriptură, o icoană, cartea de rugăciuni, o lumânare, sau alte obiecte de cult, fără a-l încărca prea mult; cereţi-le concursul atunci când îl realizaţi;

  • Încurajându-i, seara, să-şi aducă aminte, cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, de faptele bune pe care le-au făcut, şi cu regret de "prostioarele" făcute şi mai ales de faptele bune pe care au omis să le facă;

  • Înlocuind treptat timpul petrecut la televizor cu citirea din vieţile sfinţilor şi alte lecturi spirituale sau cu vizionarea unor filme religioase;

  • Căutând să participaţi cu familia la Sfânta Liturgie; citiţi dinainte Evanghelia, ca să le fie mai uşor să o înţeleagă;

  • Alimentându-le dorinţa de a afla mai multe despre Dumnezeu şi pregătindu-vă corespunzător pentru a le răspunde la întrebări;

  • Pregătindu-vă cu conştiinciozitate pentru primirea Sfintelor Taine;

  • Asigurându-vă că şcoala la care urmează să meargă copilul dumneavoastră oferă o bună pregătire religioasă;

  • Făcând din aniversarea Botezului, Primei Împărtăşanii, Căsătoriei, momente de bucurie şi sărbătoare pentru întreaga familie.

• Integraţi-vă în viaţa parohiei:

  • Amintind în rugăciunile dumneavoastră nevoile comunităţii din care faceţi parte;

  • Explicându-le simplu că fiecare trebuie să fie o piatră vie la temelia Bisericii şi lăsându-i să vadă aceasta prin participarea dumneavoastră activă la viaţa comunităţii creştine;

  • Discutând despre rolul lor de creştini în comunitate;

  • Încurajându-i pe copii să participe la activităţile oferite de parohie.

• Vorbiţi-le şi totodată arătaţi-le copiilor prin propriul exemplu adevăratele valori ale familiei:

  • Ferindu-i de influenţa negativă a televizorului, a modei, a mass-media sau a aşa-numitei culturi a străzii;

  • Acordându-le timp pentru a discuta şi a le lămuri problemele - ceea ce nu se face, cu un mic efort, la timp, este greu de făcut mai târziu;

  • Învăţându-i să comunice, şi mai ales să asculte;

  • Dezvoltându-le respectul faţă de propriul corp, făcându-le o educaţie sexuală corespunzătoare şi vorbindu-le despre frumuseţea castităţii şi valoarea fidelităţii în căsătorie;

  • Iniţiaţi-i în observarea propriului corp, vorbindu-le apoi, la timpul potrivit, despre planificarea naturală a familiei;

  • Cultivându-le respectul pentru viaţă;

  • Păstrând legăturile cu familia lărgită (bunici, unchi, mătuşi, etc.) şi rugându-i pe aceştia să le povestească despre experienţa lor de viaţă;

  • Învăţându-i sensul suferinţei şi explicându-le cum să o valorifice;

  • Obişnuindu-i să aibă mici îndeletniciri în casă şi să respecte munca altora;

  • Învăţându-i să fie calculaţi, permiţându-le să asiste la calcularea bugetului familiei;

  • Atrăgându-le atenţia asupra pericolelor utilitarismului şi consumismului vehiculate de societate şi încurajându-i să-şi manifeste dărnicia prin mici acte de caritate;

  • Direcţionându-le lecturile pentru a-i face să-şi stabilească modele şi idealuri creştine.

Din această listă de recomandări, alegeţi-le pe cele care se potrivesc familiei dumneavoastră, adaptaţi-le cu grijă vârstei copiilor dumneavoastră şi, mai ales, perseveraţi în aplicarea lor, pentru că este uşor să începi, dar mai greu să continui. Foarte important este ca acest efort să fie susţinut de ambii părinţi, pentru că exemplul lor comun zideşte şi, totodată, nu uitaţi că cea mai bună cale de a-ţi iubi copilul este să îţi iubeşti soţul.

Scopul educaţiei este, pentru copil, acela de a recunoaşte binele lui adevărat şi de a dobândi prudenţa necesară pentru atingerea acestui scop, care este apropierea de Dumnezeu, fericirea. Nici un efort nu este prea mare din partea părinţilor pentru a-i ajuta pe copii să-şi realizeze menirea.

Bibliografie
1. Papa Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală "Familiaris Consortio"
2. Consiliul Pontifical Pentru Familie, "Preparation for the Sacrament of Marriage"
3. Jean-Yves Brachet, "Taina cea Mare"