Revista "Familia creştină" - 04/2004

Aţi urmărit poate şi dumneavoastră nu de mult o emisiune la televizor despre angajarea adolescenţilor şi tinerilor în relaţii sexuale. Invitaţii erau băieţi şi fete, între 17 şi 22 de ani. Dintre toţi, un singur băiat şi o singură fată făceau notă aparte, declarând că nu şi-au început viaţa sexuală şi mai au încă de gând să aştepte, până la căsătorie. Au devenit imediat obiectul batjocurii şi oprobiului general, inclusiv al moderatoarei, care era de partea celor de mult trecuţi prin ciur şi prin dârmon. Prin gura acestor tineri "experimentaţi" şi a unei moderatoare care se prezenta drept luminată, cu mintea deschisă şi neinhibată de mentalităţi învechite, am fost învăţaţi că e ceva în neregulă, ridicol, stupid şi penibil, în cel mai bun caz de compătimit, să nu profiţi de orice ocazie pentru "a face sex", cu cât mai mulţi.

În acelaşi ton, apărea pe pagina de divertisment a numărului de duminică al unui cotidian central un articol, care îşi construia pledoaria în favoarea raporturilor sexuale premaritale ale adolescenţilor şi tinerilor pe demonetizarea unei mişcări de mare ecou în rândul tinerei generaţii din Statele Unite numită Inelul de argint, mişcare care îi uneşte pe toţi aceia care se leagă să trăiască o viaţă curată şi să se păstreze pentru viitorul soţ, respectiv soţie. În schimb, după autoarea articolului, a fi tânăr şi în rând cu lumea, a te bucura de viaţă, înseamnă neapărat să ai un număr cât mai mare de parteneri sexuali. Nici cei 65 de milioane de americani care, trăind aşa, au contractat boli cu transmitere sexuală, nu o îngrijorau pe autoare. Ea se neliniştea mult cât de searbădă, cât de tristă, cât de nefirească este viaţa celor curaţi.

Asemenea articole sau emisiuni sunt la tot pasul, în acord cu "super-iubirile" promise tineretului de unele reviste pe vremea vacanţei, numite ba ghiduş şi inocent "zbenguieli", ba cinic "iubiri de o vară", şi însoţite de campaniile de propagandă contraceptivă care mimează grija şi raţionalitatea, ba chiar simţul răspunderii. Sunt atât de multe, presiunea lor este atât de mare, încât în mintea multor tineri s-a conturat ideea că normal este să te culci de îndată cu cine te atrage şi că aceasta e dragostea. Atracţia sexuală şi plăcerea genitală este luată drept însăşi iubirea.

Cum să nu fii trist de la o vreme, cum să nu te blazezi apoi, când deşi ştii "totul despre sex"(după numele unei alte foarte inteligente şi interminabile emisiuni de televiziune, la rândul ei numită după un interminabil serial), deşi ai schimbat partener după partener, tehnică după tehnică, după ce ai încercat experienţe tot mai tari, afli că iubire nici nu există? "Ce-i iubirea? Iubirea nu există!", îmi spuneau elevii din ultima clasă de liceu, când, ca să le vorbesc despre Dumnezeu, m-am gândit să le deschid inima spunându-le despre frumuseţea dragostei la care este chemat omul, sădită de Dumnezeu în inima lui şi pe care o putem recunoaşte fără greş, fie şi măcar în setea de dragoste adevărată, totală, pentru totdeauna, după care tânjim fiecare.

Mi s-a rupt inima să aflu că majoritatea acelor adolescenţi îşi formaseră din familie această părere. Ce să aştepţi, pentru cine să te păstrezi, când iubirea pe viaţă, trup şi suflet, nu există? Şi mi-a fost mult mai greu să-i judec şi am fost îndemnată să mă gândesc mai serios la răspunderea educativă a părinţilor mai întâi şi a adulţilor în general. Când vezi o generaţie de păgâni, să ştii că răspunderea este de căutat mai întâi cu o generaţie în urmă, spunea odată C. S. Lewis [1]. Îndrăznesc o parafrază spunând că mă tem că, dacă o generaţie întreagă pare să nu mai ştie să iubească, înseamnă că nu au iubit cu adevărat nici părinţii lor, nici profesorii lor, nici ziariştii din vremea lor, nici scriitorii pe care i-au citit, nici compozitorii pe care i-au ascultat, sau au uitat să mai iubească, luându-se cu altele.

Sunt părinţi care îşi cresc deliberat copilul să devină egoist, să nu-i pese de nimeni, pentru că socotesc că iubirea te face vulnerabil şi incapabil să faci faţă în lumea sălbatică de astăzi. Aceştia nici nu se pot aştepta decât la aceeaşi atitudine şi în felul în care adolescentul şi tânărul de mai târziu se raportează la sexul opus: fără să stea pe gânduri, pur şi simplu se va folosi de aceea, respectiv de acela care i-ar putea oferi satisfacerea dorinţelor, fără vreun angajament, fără vreo perspectivă. Este prestabilit că acela care dispune de alţii este puternic şi aceşti părinţi doresc pentru copiii lor puterea. A dispune de altul, a-l folosi, înseamnă să nu-l socoteşti decât drept obiect, drept instrument şi nu drept persoană demnă de grjă şi de respect. Mai înseamnă că nu intri propriu-zis în relaţie cu celălalt, deoarece, dacă ai face-o, ar trebui să ţii cont de ceea ce gândeşte, iubeşte, speră, de ceea ce îi lipseşte, de ceea ce îi place, de ceea ce îl doare şi de multe ori să renunţi la tine, să te sacrifici pentru binele celuilalt; adică, să rişti să te angajezi faţă de acesta, să rişti să iubeşti.

Dacă deliberat îţi fereşti copilul de acest risc, puţin îl preţuieşti! Omul "puternic" de mâine va apela la surogate de dragoste, care nu au cum să-l mulţumească, fiind capabil să primească şi să dăruiască mai mult, mult mai mult, dar nepregătit, neînvăţat să o facă. Nu muşchii, nu banii, nu bunurile, nu influenţa îl vor ridica până unde este menit să urce; dimpotrivă, s-ar putea să-l facă să se umfle în pene, să-şi facă iluzii despre sine şi despre ceea ce merită să faci în viaţă, dar nu-l vor face să se preţuiască într-adevăr, să trăiască în pace cu sine şi cu ceilalţi. Ţinându-l sub nivelul lui, calea nefericirii este deschisă.

Părinţii care se dau deoparte în formarea morală a copiilor lor în planul sexualităţii din diferite motive, îi aruncă în viaţă aşa cum i-ar arunca în apă fără să-i fi învăţat care sunt mişcările care îi pot ţine la suprafaţă, cum să şi le coordoneze şi cum să respire. Copiii au tot atâtea şanse să fie stăpâni pe sine şi să-şi trăiască înţelept sexualitatea, câte şanse are acela care, fără să fi învăţat să înoate, nimereşte câteva mişcări, şi răzbeşte poate cumva până la mal, după ce va fi înghiţit multă apă.

Unii părinţi se ruşinează să atingă subiectele legate de sexualitate, pentru că nu ştiu ce limbaj să adopte sau se tem să nu-şi înstrăineze copiii, chiar dacă ştiu ce e bine şi ce e rău, şi speră ca alţii să se ocupe de formarea morală a acestora. Exemplele luate din mass-media pot fi completate de fiecare cu altele, din programele de educaţie sexuală şi contraceptivă oferite copiilor, adolescenţilor şi tinerilor în şcoli, bunăoară.

Sunt, însă, părinţi care au confuzii serioase atât despre oportunitatea şi importanţa educaţiei morale, cât şi despre conţinutul acesteia. Ei nu oferă repere morale, pasă-mi-te, ca să nu îngrădească libertatea de alegere copilului şi îl expun astfel unor riscuri uriaşe. La fel, părinţii care au îmbrăţişat ideea că tot ceea ce este plăcut pentru copiii lor este bun pentru ei şi pentru nimic în lume nu i-ar frustra de vreo plăcere, chiar dacă mintea ar putea să le spună altceva. Oare i-ar lăsa să muşte dintr-un fruct otrăvitor, fără să-i atragă atenţia, fără să-l înveţe să-l deosebească de unul bun şi cum să-l aleagă pe acesta din urmă? Înghiţitura de otravă este pentru cei mai mulţi fatală în plan moral. Poţi spune, ca părinte iubitor: "E alegerea lui!" şi spera că poate totuşi, din întâmplare, va scăpa cu viaţă?

Alţi părinţi sunt dezarmaţi şi speriaţi de haosul moral din jur ("Aşa e astăzi lumea... Aşa sunt tinerii de astăzi... Ce poţi să faci?") şi cedează înainte să înceapă lupta pentru fericirea copiilor lor. Ori tocmai de fericirea copiilor este vorba. Cea mai mare fericire. Ce suntem dispuşi să facem pentru ea?

Să-i ascultăm pe tineri

Întrebaţi de ce se angajează în relaţii sexuale înainte de căsătorie, iată ce răspund [2]:

• îi împinge singurătatea: caută dragoste, atenţie, căldură, afecţiune;
• îi îndeamnă dorinţa de a fi "populari", de a-şi dovedi valoarea, de a arăta că "sunt cineva" sau că sunt atrăgători;
• pentru ca partenerul să-i iubească mai mult;
• îi presează grupul ("toţi o fac"), părerea că este ceva în neregulă cu ei dacă nu o fac;
• infatuarea: iau drept dragoste pasiunea de moment sau tensiunea sexuală;
• ca să-şi dovedească "dragostea";
• curiozitatea;
• e plăcut;
• pentru a nu-şi face partenerul să sufere atunci când doreşte să aibă raporturi sexuale, chiar dacă ei nu o doresc;
• din dorinţa de a fi mai bărbat, respectiv mai femeie, adică de a se simţi adulţi;
• pentru a-şi stabili identitatea sexuală, pentru a dovedi că nu sunt homosexuali;
• ca să le facă în ciudă părinţilor sau pentru a face pe cineva gelos;
• pentru că alcoolul sau drogurile i-au împins într-acolo, deşi nu ar fi avut intenţia să ajungă atât de departe;
• din plictiseală.

Să înţelegem ce ne spun

Aceasta înseamnă că fiii şi fiicele noastre:

• au nevoie de dragoste, dar o confundă adesea cu plăcerea, cu divertismentul, cu abandonarea discernământului propriu;
• au nevoie de recunoaşterea valorii lor ca persoane de către cei din jur, de acceptarea lor;
• au voinţa slabă;
• le lipsesc preocupările potrivite vârstei, că ignoră posibilitatea altor centre de interes, care să ofere bucurii spirituale, satisfacţii intelectuale, împliniri afective, dezvoltare corporală, realizare socială.

Să le dăm hrană potrivită pentru drum

Mai întâi să nu ne lăsăm înspăimântaţi de complexitatea problemelor, de răspunderea uriaşă, ci să o luăm cu răbdare, pas cu pas, conştientizând şi reconştientizând că e vorba de un proces, de un drum pe care ar fi bine să-l începem cât mai din timp, pregătiţi fiind să nu abandonăm cursa, până la maturizarea copiilor noştri.

Pe de altă parte, să fim siguri că, prin harul primit ca părinţi, dispunem de hrana potrivită pentru fiecare etapă a creşterii lor şi pentru omul întreg, nu pentru un singur aspect al vieţii.

Este vorba:

• să nu obosim să ne alimentăm permanent iubirea reciprocă, altruistă, tare în greutăţi, veselă, răbdătoare, deschisă, rodnică în toate planurile;
• să ne preţuim ca părinţi, arătându-le că suntem bucuroşi să avem copii;
• să vadă că suntem într-o relaţie vie cu Dumnezeu, că ne bazăm pe ajutorul Lui;
• să vadă la noi că preţuim mai mult persoanele şi relaţiile şi valorile spirituale, decât averea;
• să le oferim dragostea de care au nevoie;
• să-i asigurăm că îi preţuim pentru ei înşişi şi nu în măsura în care satisfac aşteptările altora;
• să le arătăm încredere şi sprijin, ca să devină tot mai autonomi, încredinţându-le răspunderi pe măsura vârstei;
• să le formăm gustul pentru lucrurile spirituale şi să le deşteptăm bucuria relaţiei personale cu Dumnezeu;
• să-i ajutăm să se cunoască şi să se preţuiască, plini de recunoştinţă pentru trup, minte, afectivitate, talente..., să observe că toate au un sens şi un rost înalt;
• să-şi propună ţeluri înalte, demne de condiţia de om şi de creştin, să le urmărească perseverent;
• să le formăm discernământul moral şi capacitatea de a vedea sensul spiritual al evenimentelor;
• să le deşteptăm admiraţia în faţa frumuseţii creaţiei, a valorilor fundamentale ale civilizaţiei şi culturii;
• să le formăm voinţa şi capacitatea de a spune nu tentaţiilor;
• să-i facem conştienţi de valoarea adevăratei prietenii şi a vieţii de grup, între persoane de calitate, cu aspiraţii frumoase;
• să-i ajutăm să se simtă chemaţi personal de Dumnezeu, să simtă că este nevoie de contribuţia lor, începând de la ajutorarea membrilor familiei, până la a celor lipsiţi, a celor needucaţi, a celor străini de Dumnezeu...

Este aceasta educaţie sexuală?

Da, fiindcă această educaţie integrează echilibrat sexualitatea, în întregul vieţii: ca bărbaţi sau ca femei, fiii şi fiicele noastre să poată face din darul scump al sexualităţii un dar preţios pentru exprimarea matură şi responsabilă a plinătăţii dragostei lor totale şi definitive faţă de persoana iubită, într-o dăruire de sine reciprocă şi fecundă. Este o educaţie pozitivă, care deschide tânărului aripile spre un zbor înalt, nu doar pentru o fluturare de o clipă, destinată din start căderilor dureroase.

"Fericiţi cei cu inima curată", ne promite Isus. Dacă îi vom forma pe copiii noştri să fie curaţi, vor fi fericiţi, iar calea pentru a izbândi este de a-i iubi şi de a-i învăţa să iubească autentic. Atât de sigură este calea trăirii frumoase, asumate şi dăruite a propriei sexualităţi, atât de potrivită este pentru împlinirea noastră autentică, încât Isus ne spune că ne conduce la comuniunea cu Dumnezeu. "Fericiţi cei cu inima curată, căci aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu" [3] este un cuvânt esenţial pentru vremea noastră tulburată, o promisiune făcută deopotrivă copiilor noştri şi nouă tocmai de Acela care ne cunoaşte slăbiciunile, ne-a luat deja păcatele asupra Sa şi a murit pentru ca să avem inima curată! O promisiune ce nu poate fi trecută sub tăcere sub nici un motiv. Ne iubim copiii? Să le-o împărtăşim până la capăt!

Note
[1] C.S. Lewis, prefaţă la B.G. Sandhurst, How Heathen Is Britain?, Collins Clear-Tree Press, London and Glasgow, 1946, pp.11-12
[2] după Richard Wetzel, M.D., Sexual Wisdom, Proctor Publications, LLC Ann Arbor, p.219
[3] Mt 5, 8.