Revista "Familia creştină" - 04/2004

Întâmplarea cu care doresc să încep această prefaţă la ediţia de vacanţă a revistei noastre se petrecea cu mulţi ani în urmă şi a adus în familia mea un tânăr care avea să devină unul dintre cei mai buni prieteni ai noştri. Era în decorul unei vacanţe la munte, când, aşa cum se întâmplă deseori, drumeţii se întâlnesc şi se "aleg" după afinităţi. Tânărul acela, care se gândea să se căsătorească, ţin minte că pe noi, copiii, ne-a impresionat prin convingerea lui că rigorile "muntelui", departe de "cosmetica" civilizaţiei, sunt pietre de încercare garantate pentru caracterul unei viitoare soţii - sau al unui viitor soţ. În condiţiile acestea severe se verifică trăsături de caracter precum perseverenţa, stăpânirea de sine, altruismul, puterea de sacrificiu, bunătatea etc. Eram deja adolescentă când am participat la nunta lui cu mireasa ce trecuse în mod excelent aceste "probe" de caracter, cu ajutorul "fratelui" munte. Viaţa pe care au construit-o cei doi drumeţi nu a fost ferită de dificultăţi, unele chiar serioase şi tragice. Dar deasupra tuturor acestor intemperii, crestele senine ale onestităţii, credinţei, fidelităţii, devotamentului au rămas neclintite, oferind un peisaj uman al împlinirii ca soţi, părinţi, apoi bunici...

Experienţa aceasta nu ar trebui citită în cheia absolută a "reţetelor" de fericire, care de altfel abundă pe piaţa publicitară, atât de rentabilă astăzi, în mijlocul confuziilor de tot felul. Ştim prea bine că nu putem cumpăra fericirea "la pachet", într-o vacanţă, şi cu atât mai puţin fericirea conjugală, care este o construcţie migăloasă, de lungă durată, în doi. Dincolo de probele de caracter validate de "fratele" munte, prietenul nostru, de fapt, prietenii noştri au beneficiat şi de o serioasă pregătire spirituală pentru căsătorie.

Dar să revenim la vacanţă, încredinţaţi de faptul că este un timp predilect pentru încărcarea "bateriilor" sufleteşti, spirituale, adică nu doar pentru recuperarea forţelor fizice. Îmi vin în minte astfel de recomandări apărute în peisajul sfaturilor înţelepte, căci nici un traseu de viaţă nu se cuvine să fie lăsat la voia întâmplării. Cu atât mai puţin traseele vacanţei, de la care se aşteaptă, în mod miraculos, cât mai multe roade.

Mare călător pe drumuri de munte (prima lui demnitate ierarhică, de episcop, i-a fost comunicată în timp ce se afla într-o excursie cu studenţii săi), Ioan Paul al II-lea îndemna recent, cum o face de câte ori are ocazia, la vacanţe cât mai valoroase din punct de vedere spiritual. Chiar dacă Ziua Mondială a Turismului îşi are locul în calendar peste câteva luni, pe data de 27 septembrie, Papa a preferat să-şi formuleze mesajul acum, în plină vacanţă, referindu-se la legătura dintre sport şi turism: «Cei ce practică turismul, sportul, cât şi organizatorii acestor activităţi (Jocurile Olimpice sau ocazii mai puţin deosebite, din care sportul nu lipseşte), sunt încurajaţi să le folosească pentru relaţii umane de respect, demnitate, cordialitate.

Uneori, apar din păcate şi fenomene regretabile, precum mercantilismul exacerbat, competitivitatea agresivă, violenţa, degradarea mediului. Sportul este un fenomen care îi priveşte atât pe sportivii de elită, echipele lor şi proprii suporteri, cât şi cercurile sociale modeste, precum şi multe familii, tineri şi copii. Sunt ocazii preţioase de sărbătoare şi de cumpătare în acelaşi timp, de verificare a puterii de renunţare, cultivare a spiritului de echipă, a respectului şi aprecierii celuilalt, a onestităţii în joc şi a umilinţei de a recunoaşte propriile limite.

Sportul să fie un joc predilect care să "exerseze" cea mai frumoasă dintre lumi, aceea care "îi tutelează pe cei slabi, nu exclude pe nimeni, îi eliberează pe tineri de pericolele ascunse ale apatiei şi indiferenţei, trezeşte în ei un spirit competitiv sănătos... contribuie la preţuirea vieţii, educă la sacrificiu, la respect şi responsabilitate..."»

Într-o recentă audienţă generală, Ioan Paul al II-lea se adresa tinerilor cu speranţa că aceştia vor folosi drumurile vacanţei pentru a-şi desăvârşi formarea umană şi spirituală; bolnavilor cu speranţa că nu vor duce lipsă de sprijinul propriilor familii.

De la tinerii căsătoriţi, însă, se aşteaptă mai mult: voiajul de nuntă, vacanţa, să le fie decorul predilect în care euforia ţinteşte spre zări umane cât mai înalte, o ocazie de a descoperi vestea cea bună pe care orice tânără familie o reprezintă pentru cei din jur. Căci căsătoria este o vocaţie, o misiune deosebit de nobilă şi importantă.

Am deschis, la începutul acestui articol introductiv al revistei noastre de vacanţă, "rucsacul" amintirilor personale. Pentru a nu vă reţine prea mult, vă rog, în încheiere, să primiţi în bagajul istoriilor pe care le-aţi lua în vacanţă, una din "grădina" Maicii Tereza de Calcutta, pentru a vă fi pretext de mică meditare asupra realităţilor în care trăim, sau mai degrabă un "test" personal. Este vorba despre un gest de iubire făcut de doi miri. Gândiţi-vă dacă aţi fi procedat în mod similar, sau dacă i-aţi fi încurajat pe cei apropiaţi să o facă.

Dar iată povestea cea adevărată.

Doi tineri căsătoriţi i-au oferit Maicii Tereza o importantă sumă de bani. În mod firesc, i-a întrebat de unde provin banii. Tinerii soţi i-au spus - după multe insistenţe din partea ei - că au renunţat la hainele de nuntă şi la ospăţul ceremonios, pentru a oferi săracilor suma rezervată. Conştientă de imensul sacrificiu pe care îl făceau aceşti tineri, în contextul mentalităţii hinduse, Maica Tereza a dorit să ştie care era motivul. Răspunsul lor a fost cu totul neaşteptat: "Ne iubim atât de mult, încât dorim să împărtăşim, să împărţim bucuria de a iubi cu persoanele pe care le slujiţi dumneavoastră!"

Sunt personaje reale care par desprinse dintr-o ficţiune, şi aceasta, credem noi, nu pentru că puterea de a iubi aparţine unor domenii desuete - pe care "occidentalul" lucid al secolului XXI le plasează în decoruri edulcorate, de film indian. Maica Tereza însăşi aparţine acestor "peisaje" şi este venerată fără rezerve tocmai pentru gesturile ei radicale, surprinzătoare, de iubire.

Iată de ce ne-am gândit să vă propunem pentru "decorul" vacanţei câteva teme din recuzita infinită a iubirii.

Sperăm şi vă dorim, cu această ocazie, o vacanţă cât mai promiţătoare şi cât mai împlinită!