CATEHEZĂ

Capitolul VII.
Căsătoria

Secţiunea 8.
Limbajul trupului continuă limbajul liturgic

Această "încredinţare" a demnităţii de persoană a fiecăruia dintre soţi celuilalt înseamnă că iubirea are cerinţe obiective pe care fiecare "iubit" trebuie să le îmbrăţişeze subiectiv. Iubirea este, după cum amintea Sfântul Părinte, "tare" ca moartea. Acest punct este arătat explicit în Cartea lui Tobit, când Tobia se confruntă cu moartea în noaptea nunţii lui. Tobia se căsătorise cu Sara, ai cărei şapte soţi pe care i-a mai avut muriseră cu toţii înainte de consumarea căsătoriei lor cu ea. Aşadar, Tobia şi Sara, înainte de a vorbi "limbajul trupului" în îmbrăţişarea maritală, îi cer lui Dumnezeu binecuvântarea uniunii lor. Se roagă împreună. "Ei văd cu privirea credinţei sfinţenia acestei vocaţii în care - prin unitatea celor doi, construită pe adevărul reciproc al 'limbajului trupului' - trebuie să răspundă la chemarea lui Dumnezeu însuşi..." [35]. Există un conţinut obiectiv de iubire care trebuie să fie exprimat de soţi. Altfel "limbajul trupului" nu corespunde cu adevărul demnităţii soţilor. Mai mult, acest conţinut "obiectiv" este stabilit de însuşi Dumnezeu. Desigur, soţii trebuie să facă acest conţinut "obiectiv" parte a atitudinii subiective a fiecăruia dintre ei faţă de ei înşişi şi faţă de celălalt. Cu alte cuvinte, aspectele romantice ale "limbajului trupului" revelate în Cântarea Cântărilor trebuie să fie contopite cu "datele" obiective ale demnităţii umane în atitudinea fiecăruia dintre soţi faţă de ei înşişi şi faţă de celălalt.

În discursul final al acestui al cincilea ciclu, Papa Ioan Paul al II-lea a integrat viziunea lui Paul despre căsătorie din Efeseni 5 cu analiza lui despre Cântarea Cântărilor şi Cartea lui Tobit. El le-a legat de asemenea cu sacramentul căsătoriei ca o înnoire a sacramentului creaţiei. Limbajul liturgic al sacramentului căsătoriei "le atribuie amândurora, bărbatului şi femeii, iubire, fidelitate şi castitate conjugală prin 'limbajul trupului'. Le atribuie unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei în 'limbajul trupului'. Le atribuie ca o datorie întreg sacrul persoanei" [36]. Sfinţenia, misterul fiecărei persoane, este rezultatul acţiunii creatoare a lui Dumnezeu, deoarece fiecare dintre noi este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi reflectă un aspect infinitezimal al misterului lui Dumnezeu însuşi. Fiecare dintre noi este o imagine a lui Dumnezeu, o "scânteie a divinului". "'Limbajul trupului', ca o continuitate neîntreruptă a limbajului liturgic, este exprimat nu doar ca atracţia şi plăcerea reciprocă din Cântarea Cântărilor, ci ca o profundă experienţă a sacrului, care pare a fi insuflată chiar în masculinitate şi feminitate prin dimensiunea misterului: 'mysterium magnum' [marele mister] din Scrisoarea către Efeseni, care îşi are rădăcinile tocmai în 'început', adică în misterul creaţiei omului: bărbat şi femeie după imaginea lui Dumnezeu, chemat de la 'început' să fie semnul vizibil al iubirii creatoare a lui Dumnezeu" [37].

"Limbajul trupului" este liturgic deoarece liturgia este limbajul sacramentelor. "Limbajul trupului" este limbajul sacramentului (în sensul generic) trupului, adică al capacităţii trupului de a face vizibil ceea ce a fost ascuns din veşnicie în Dumnezeu. Astfel, Papa a putut să ne înveţe că "limbajul trupului" este o "neîntreruptă continuitate a limbajului liturgic". Acest "limbaj al trupului", limbajul sacramentului trupului, este vorbit în "cuvintele" romantice ale Cântării Cântărilor, dar trebuie de asemenea să exprime demnitatea şi misterul persoanei umane a soţilor. Misterul profund al fiecărei persoane umane, izvorul demnităţii sale, a fost înscris în fiecare persoană umană atunci când Dumnezeu a creat-o după chipul şi asemănarea Lui.

Dar pentru ca soţii să vorbească "limbajul trupului" în adevăr, nu doar prin "cuvintele lui romantice", ci de asemenea, şi mai important, încorporând demnitatea şi valoarea fiecăruia dintre ei în "limbajul trupului", ei trebuie să fie purificaţi de efectele păcatului, de concupiscenţă. Ei sunt făcuţi capabili să vorbească "limbajul trupului", susţinând prin misterele lor reciproce 'marele mister' din Scrisoarea către Efeseni, prin darul harului primit în sacramentul căsătoriei.

După cum se poate vedea, încheierea pe care Papa a făcut-o la al cincilea său ciclu din discursurile Teologiei trupului, deşi în proză, este aproape poezie. Cuvintele sunt mai mult descriptive decât discursive. Cu toate acestea, înţelegem linia principală a gândirii lui. Nu poate exista nici o îndoială asupra faptului că Bisericii nu i s-a oferit niciodată o asemenea viziune asupra căsătoriei. Uniunea de iubire adevărată în "limbajul trupului", esenţială pentru căsătorie, este o chemare adresată tuturor soţilor de a-şi trăi căsătoriile aşa cum şi-au trăit-o Adam şi Eva înainte de păcat. Papa le-a cerut soţilor să facă astfel încât conţinutul obiectiv al iubirii să fie parte a subiectivului lor "limbaj al trupului", şi astfel să exprime adevărul prin trupurile lor. Parte a acestui adevăr este faptul că viaţa face întotdeauna parte din iubire. Deoarece caracteristica iubirii de a dărui viaţa este atacată în cultura noastră, Papa a dedicat ultimul ciclu, al şaselea, acestei caracteristici a adevărului iubirii.