CATEHEZĂ

Capitolul VII.
Căsătoria

Secţiunea 4.
Relaţia Cristos-Biserică iluminată de căsătorie, şi viceversa

După ce a analizat problema supunerii reciproce şi a ascultării, Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre "marea analogie" dintre căsătorie şi Biserică pe care Paul o schiţează în Efeseni 5,22-25: "Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este capul femeii aşa cum şi Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor şi este. Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile să fie supuse bărbaţilor lor în toate. Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea". Există de fapt patru componente în structura pe care Paul o dă analogiei. În primul rând, Paul le îndrumă pe soţii să fie supuse soţilor lor. Următoarea componentă oferă motivaţia pentru soţie: soţul este Cristos. Aşa cum Cristos este capul Bisericii, şi soţul este capul soţiei lui. A treia componentă schimbă ordinea elementelor din a doua. A doua începe cu soţul şi declară că el este Cristos. A treia componentă începe cu Biserica fiind supusă lui Cristos şi se încheie cu soţiile ca supuse soţilor lor. A patra componentă schimbă ordinea elementelor din prima. Prima începe cu soţiile ca supuse soţilor lor. A patra vorbeşte despre soţi ca iubindu-şi soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica.

Este de asemenea vital să remarcăm, aşa cum a făcut-o Papa, că nu doar Cristos este comparat cu soţii şi soţiile cu Biserica, ci şi relaţia lui Cristos cu Biserica este comparată cu o căsătorie şi o căsătorie este comparată cu relaţia dintre Cristos şi Biserică. Desigur, comparând soţii cu Cristos şi soţiile cu Biserica, este imposibil de evitat de aici imaginea uniunii dintre Biserică şi Cristos ca o căsătorie. Cu toate acestea, mai există un element în "marea analogie". Este de asemenea important de remarcat că imaginea maritală a relaţiei dintre Cristos şi Biserică există în analogia Sf. Paul simultan şi împreună cu imaginea în care Biserica este Trupul lui Cristos, deoarece Sf. Paul vorbeşte despre Cristos ca fiind "Capul" Bisericii. "Se pare că... această analogie [maritală] [privind relaţia dintre Cristos şi Biserică] slujeşte drept completare la aceea privind Trupul Mistic" [12].

Compararea căsătoriei cu relaţia dintre Cristos şi Biserică funcţionează în ambele direcţii. Cu alte cuvinte, căsătoria este iluminată şi mai bine înţeleasă prin relaţia dintre Cristos şi Biserică. Dar şi relaţia dintre Cristos şi Biserică poate fi mai bine înţeleasă prin căsătorie. Papa Ioan Paul al II-lea insistă că analogia din Efeseni 5 trece de la relaţia Cristos-Biserică la relaţia soţ-soţie. În acest sens, relaţia Cristos-Biserică este un model pentru relaţia soţ-soţie. "Îndemnul autorului Scrisorii către Efeseni, adresat soţilor, [este] ca ei să îşi modeleze relaţia reciprocă după relaţia dintre Cristos şi Biserică..." [13]. Cel mai adesea, cuvintele lui Paul au fost citite ca învăţând că relaţia Bisericii cu Cristos este iluminată de relaţia soţ-soţie. Papa Ioan Paul al II-lea insista că analogia este valabilă şi în cealaltă direcţie. "Iubirea lui Cristos este o imagine şi mai presus de toate un model al iubirii pe care soţul trebuie să o arate soţiei lui în căsătorie, când cei doi sunt supuşi unul altuia 'în frica lui Cristos'" [14].

Unul dintre misterele profunde ale căsătoriei este acela că cei doi "devin un singur trup". Cu toate acestea, rămân persoane individuale. Sf. Paul, în Scrisoarea sa către Efeseni, pare să recunoască acest aspect al căsătoriei când vorbeşte despre soţ ca fiind capul soţiei. Acelaşi aspect este aplicat lui Cristos care este "capul Bisericii", dar este de asemenea "soţ". Aceste două caracteristici ("un singur trup" şi a rămâne în continuare mire-mireasă) trebuie întotdeauna avut în vedere când studiem analogia Sf. Paul. "Într-un anumit sens, iubirea face ca 'eu'-l altei persoane să devină propriul 'eu': 'eu'-l soţiei, aş spune, devine prin iubire 'eu'-l soţului. Trupul este expresia acestui 'eu'" [15]. "Soţia, fiind obiectul iubirii maritale a soţului, devine 'un singur trup' cu el: într-un anumit sens, 'propriul' lui trup" [16]. Papa chiar sugera că o "supunere" a soţiei faţă de soţ "semnifică mai presus de toate 'experimentarea iubirii' în îmbrăţişarea conjugală" [17]. În mod evident, dacă această interpretare este acceptată, "supunerea" soţiei este şi mai mult rezultatul angajamentului de iubire luat prin jurămintele de la căsătorie!

"Bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile ca pe trupul propriu. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrăneşte şi îl îngrijeşte aşa cum [face] Cristos pentru Biserică" (Efeseni 5:28-29). În acest pasaj, desigur, Sf. Paul subliniază din nou uniunea de tip "un singur trup", dar în acest context, accentul cade pe cum trebuie soţul să "îşi îngrijească" "propriul trup", adică trupul soţiei sale. Aceste rânduri ne ajută "să înţelegem, cel puţin într-un mod general, demnitatea trupului şi imperativul moral de a ne îngriji de binele lui" [18]. În uniunea de tip "un singur trup" a căsătoriei, iubire este exprimată în parte prin grija unuia faţă de trupul celuilalt.