CATEHEZĂ

Capitolul IV.
Răscumpărarea trupului

Secţiunea 1.
Etos şi Eros (1)

În primul ciclu al Teologiei trupului (nn. 1-23), Papa Ioan Paul al II-lea a aplicat metoda fenomenologică la studierea primelor experienţe (unicitatea şi unitatea originară) ale rasei umane, trăite de Adam (omenirea) şi apoi de către Adam şi Eva. În nn. 24-33 ale celui de-al doilea ciclu (nn. 24-63), Papa Ioan Paul al II-lea a analizat experienţa goliciunii trăită de Adam şi Eva, în special a goliciunii lor după păcat. În nn. 34-43, Papa a analizat cuvintele lui Cristos despre adulter, privirea cu dorinţă trupească şi adulterul în inimă. În nn. 44-46, Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat diferenţa dintre învăţăturile lui Cristos şi străvechiul punct de vedere manihean, precum şi interpretarea modernilor "maeştrii ai suspiciunii". Am analizat remarcile Papei Ioan Paul al II-lea asupra acestor probleme în precedentele trei capitole [1].

În acest capitol, vom examina învăţătura Papei Ioan Paul al II-lea din nn. 47-63. Aceste discursuri pot fi împărţite în trei segmente distincte, deşi sunt parte a extinsului ciclu al doilea (nn. 24-63). Primele două discursuri, nn. 47-48, abordează problema relaţiei dintre etic (ethos) şi erotic (eros). Această discuţie include o analiză a iubirii spontane dintre un bărbat şi o femeie. În nn. 49-59, Papa a folosit o frază din Sf. Paul, "răscumpărarea trupului", şi a demonstrat cum apelul lui Cristos din învăţătura sa despre adulter devine posibil în mod concret în inima omului. Al doilea ciclu se încheie cu patru discursuri (nn. 60-63) despre reprezentarea trupului uman în artă.

I. Etos şi eros

În ultimul capitol, s-a arătat că Cristos nu "acuză" pur şi simplu inima umană de a fi înclinată spre a acţiona contrar demnităţii umane, contrar valorilor revelate în experienţele originare din starea de puritate. În loc doar să arunce o acuzaţie, Cristos ne cheamă să redescoperim acele valori, să le re-interiorizăm, şi apoi să trăim în conformitate cu ele. Este însă aproape imposibil pentru "omul istoric", adică pentru noi toţi cei răniţi de păcatul originar, să trăim ca şi când nu am fi răniţi. Totuşi, tocmai acest lucru ne cere Cristos să îl facem. Însă Domnul nu doar face apelul. În mod simultan cu apelul, Cristos ne dă mijloacele pentru a răspunde şi a-l împlini: Răscumpărarea şi harul care izvorăşte din ea. "Răscumpărarea este un adevăr, o realitate, în numele căreia omul trebuie să se simtă chemat, şi 'chemat cu eficacitate'". Chemat la ce? Chemat la a "redescoperi, ba chiar mai mult, a realiza semnificaţia nupţială a trupului şi a exprima în acest fel libertatea interioară a darului" [2]. Cu ajutorul lui Cristos, putem trăi în conformitate cu valorile demnităţii umane: putem să iubim aşa cum trebuie să iubim, şi putem să apreciem marea demnitate şi valoare a noastră şi a celorlalţi în misterul unităţii umane trup-persoană.

Totuşi, dacă soţii realizează "semnificaţia nupţială a trupului" şi exprimă libertatea interioară a darului lor unul către celălalt, se pare că ei trebuie să sacrifice spontaneitatea şi ceea ce este numit în mod obişnuit iubirea erotică. În limbajul comun, iubirea erotică sugerează atracţia trupească şi emoţională a unui bărbat către o femeie şi a unei femei către un bărbat. Înţeleasă în acest fel, iubirea erotică poate fi echivalată cu pofta trupească. Deoarece Cristos condamnă pofta trupească, înseamnă că El ar condamna şi iubirea erotică. Judecata lui Cristos împotriva poftei trupeşti ar fi de asemenea o "judecată negativă referitoare la ceea ce este 'erotic' şi, adresată inimii omului, ar constitui în acelaşi timp un avertisment grav împotriva 'erosului'" [3]. Cu alte cuvinte, s-ar părea că pentru a răspunde la apelul lui Cristos, soţii ar trebui să renunţe la tot ceea ce este plăcut, romantic şi erotic în relaţia lor.