CATEHEZĂ

Capitolul II.
Semnificaţia nupţială a trupului

Secţiunea 5.
Adam descoperă semnificaţia trupului său

Este de asemenea evident că în procesul numirii animalelor, Adam s-a uitat la fiecare dintre ele, la trupurile lor. El s-a descoperit pe sine ca fiind diferit de ele deoarece trupurile lor erau diferite de trupul lui. El, aşadar, avea conştiinţa propriului său trup ca dezvăluind viaţa lui interioară, faptul că este o persoană. Aşa după cum scria Papa, Adam "descoperă semnificaţia propriei lui corporalităţi" [14]. El ajunge să înţeleagă, cu expresia cunoscută a Papei Ioan Paul al II-lea, că trupul său exprimă persoana sa [15]. Aşa cum remarca Papa: "Trupul, de fapt, şi doar el, este capabil să facă vizibil ceea ce este invizibil: spiritualul şi divinul. A fost creat pentru a transfera în realitatea vizibilă a lumii misterul ascuns din timpuri imemoriale în Dumnezeu, şi astfel să fie un semn al acestuia" [16]. Trupul uman, aşadar, este mai mult decât suma părţilor lui biologice. Prin aceste funcţiuni biologice aparent de înţeles, este dezvăluită persoana umană. Trupul uman este singura creaţie a lui Dumnezeu care exprimă şi manifestă într-un mod vizibil o realitate spirituală: persoana. Îngerii sunt persoane şi la fel sunt şi cele trei Persoane din Sfânta Treime, dar nici unul dintre aceştia nu îşi poate exprima sau face vizibilă persoana sa. Aceasta revine, în planul lui Dumnezeu, fiinţelor umane care sunt singurele persoane cu trupuri. (Desigur, Isus în umanitatea Sa şi-a făcut vizibilă Persoana, dar a putut să facă acest lucru pentru că şi-a asumat natura umană cu trup. Ca om, ca fiinţă umană, El a putut să se reveleze pe Sine în şi prin trupul Său. Aşadar este adevărat că doar fiinţele umane sunt capabile să îşi manifeste persoana în lumea vizibilă.)

Trupurile noastre manifestă persoanele noastre, dar pentru că suntem imagini ale lui Dumnezeu, trupurile noastre nu manifestă doar propriile noastre persoane, ci cu adevărat dezvăluie câte ceva despre cine este Dumnezeu. Cum ar putea să fie altfel? Dumnezeu a creat fiinţele umane după chipul şi asemănarea Sa. Fiinţele umane au trupuri care dezvăluie cine sunt ele: o imagine a lui Dumnezeu. Când vedeţi un trup uman viu, vedeţi o expresie vizibilă a unei imagini a lui Dumnezeu. Când vedeţi o imagine a lui Dumnezeu, vedeţi ceva din Dumnezeu Însuşi. Exprimând propriile noastre persoane şi dezvăluindu-l pe însuşi Dumnezeu, trupul uman este o creaţie unică a Lui, plină de o valoare şi o demnitate incredibilă. Fiinţele umane sunt cu adevărat cu puţin mai prejos decât îngerii [17]. Acesta este adevărul pe care Adam a ajuns să îl înţeleagă descoperind semnificaţia trupului său.

Adam, omenirea - încă nediferenţiată în bărbat şi femeie -, se cunoaşte pe sine ca persoană cu puterea de a gândi şi a alege. Ştie că trupul său este manifestarea exterioară, vizibilă a persoanei lui interioare, a ceea ce gândeşte şi a ceea ce alege. Deoarece se cunoaşte pe sine ca un trup-persoană sau ca o persoană-trup şi a auzit avertismentul lui Dumnezeu că va "muri negreşit" dacă va mânca din roadele pomului cunoaşterii, el ştie de asemenea că trupul său poate să moară, poate să înceteze să mai aibă viaţă. "Alternativa dintre moarte şi nemurire se înscrie, chiar din primul moment, în definirea omului şi ţine 'de la început' de semnificaţia unicităţii sale înaintea lui Dumnezeu însuşi" [18].

Experimentând unicitatea, Adam se cunoaşte pe sine (are conştiinţă de sine) ca o fiinţă care gândeşte, alege, şi se manifestă pe sine în lumea vizibilă prin trupul său. Însă el este singur. Atunci Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn greu şi a făcut prima femeie, pe Eva. Strigătul de bucurie al lui Adam este binecunoscut: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea" [19]. Omenirea "se trezeşte din somnul său ca bărbat şi femeie'" [20]. Papa scria despre aceste cuvinte: "Dacă am putea să citim impresii şi emoţii prin cuvinte atât de îndepărtate, am putea îndrăzni să spunem că profunzimea şi forţa acestei prime şi 'originale' emoţii a bărbatului în prezenţa umanităţii femeii, şi în acelaşi timp în prezenţa feminităţii celorlalte fiinţe umane, pare ceva unic şi irepetabil" [21]. Adam recunoaşte în Eva pe altcineva pentru care trupul exprimă o persoană [22]. El recunoaşte în ea (şi ea în el) persoana. (Eva, ca o altă persoană, împărtăşeşte cu Adam experienţa comună a unicităţii, deoarece unicitatea ţine de Adam ca persoană umană, nu ca bărbat. Experienţa unicităţii aparţine, să spunem aşa, umanităţii. Eva, împreună cu Adam, a beneficiat şi ea de experienţa unicităţii, astfel încât şi ea a ajuns să înţeleagă cine este ea ca persoană cu auto-cunoaştere a minţii, voinţei şi trupului.)