CATEHEZĂ

Capitolul II.
Semnificaţia nupţială a trupului

Secţiunea 4.
Adam se descoperă pe sine diferit

Începând cu al cincilea discurs al seriei Teologiei trupului, Papa a început analiza experienţelor redate în al doilea capitol al Genezei. Unul dintre punctele cheie ale Papei Ioan Paul al II-lea a fost acela că în al doilea capitol, spre deosebire de primul capitol, Adam este creat înaintea Evei. Înainte de crearea ei, Adam nu este definit ca bărbat. Masculinitatea şi feminitatea sunt menţionate doar după crearea Evei. Adam (umanitatea) este unic. Adam îşi înţelege unicitatea atunci când Dumnezeu îi cere să dea nume animalelor prezente în Grădina Edenului. Prin acest proces, el înţelege că nu există nici o altă fiinţă creată asemenea lui, că este de fapt unic în lume. Numirea animalelor este de fapt căutarea propriei identităţi pe care o face Adam. Papa spunea:

"Omul se descoperă pe sine unic înaintea lui Dumnezeu în primul rând pentru a exprima, printr-o primă auto-definire, propria lui cunoaştere de sine ca manifestare originală şi fundamentală a umanităţii. Cunoaşterea de sine se dezvoltă în acelaşi ritm cu cunoaşterea lumii, a tuturor creaturilor vizibile, a tuturor fiinţelor vii cărora omul le-a dat un nume pentru a-şi afirma propria lipsă de asemănare cu ele. În acest fel, conştiinţa îl arată pe om ca fiind cel care posedă facultatea cognitivă cu privire la lumea vizibilă. Cu această cunoaştere care, într-un anume mod, îl scoate în afara propriei lui fiinţe, omul în acelaşi timp se dezvăluie pe sine lui însuşi în toată specificitatea fiinţei sale. El este nu doar în mod esenţial şi subiectiv unic. Unicitatea, de fapt, semnifică şi subiectivitatea omului, care este constituită prin cunoaşterea de sine. Omul este unic pentru că este 'diferit' de lumea vizibilă, de lumea fiinţelor vii. ... El se dezvăluie pe sine lui însuşi şi în acelaşi timp se afirmă pe sine ca 'persoană' în lumea vizibilă." [11]

Dând nume animalelor, Adam caută pe cineva asemenea lui. El nu găseşte pe nimeni asemenea lui deoarece înţelege, văzând animalele şi dându-le nume, că nici o altă fiinţă nu are ceea ce are el: capacitatea nu doar de a face lucruri (de a acţiona), ci şi de a se urmări pe sine acţionând. El dă nume animalelor şi se urmăreşte pe sine făcând acest lucru. Are conştiinţa a ceea ce se întâmplă, a ceea ce face el. Prin această conştiinţă pe care o are (şi animalele în mod evident nu o au), el se deosebeşte pe sine de toate celelalte fiinţe din lumea vizibilă. Aşadar el îşi dezvoltă o cunoaştere de sine - înţelegerea faptului că este diferit. Aşa cum scria Papa în citatul de mai sus: "conştiinţa [auto-cunoaşterea din partea lui Adam a faptelor sale - capacitatea de a se "urmări pe sine" acţionând] îl arată pe om ca fiind cel care posedă facultatea cognitivă". Adam, diferenţiindu-se pe sine de lumea vizibilă ca unul care are raţiune, înţelege că este o persoană. Deoarece nu mai există nici o altă persoană în lumea vizibilă, Adam înţelege că este unic. Această înţelegere (a faptului că este o persoană capabilă să obţină cunoaştere de sine din conştientizarea experienţelor sale) este semnificaţia unicităţii originale.

Papa a folosit cuvântul "semnificaţie" într-un sens semi-tehnic. "Semnificaţie" indică concluziile obţinute de o persoană umană în urma examinării experienţelor conţinute în propria conştiinţă. Adam a dat nume animalelor şi a conştientizat acest act. Examinând această experienţă, (examinându-şi conştiinţa care "conţinea" această experienţă), el a ajuns să se cunoască pe sine ca fiind diferit de animale (deoarece ele în mod evident nu au această conştiinţă a propriilor fapte). A ajuns să se cunoască pe sine ca persoană. Această cunoaştere este "semnificaţia" unicităţii. Semnificaţia este cunoaşterea obţinută în urma examinării experienţelor conţinute în propria conştiinţă. (Această definiţie va fi foarte importantă pe măsură ce continuăm să analizăm gândirea Papei.)

Pe lângă experienţa numirii animalelor, Adam îl aude pe Domnul Dumnezeu spunând: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!" [12]. Cu această poruncă, Adam trebuie să facă o alegere. El are apoi conştiinţa alegerii şi ajunge să înţeleagă că nu doar are raţiune care îi permite să se cunoască pe sine, ci şi o facultate care îi permite să aleagă. El se cunoaşte pe sine ca persoană cu capacităţile de a gândi şi a alege. Aşa cum scria Papa: "Definirea antropologică conţinută în textul iahvist [adică al doilea şi al treilea capitol din Geneză] prezintă, la rândul său, ceea ce este exprimat în definirea teologică a omului, pe care o găsim în prima naraţiune a Creaţiei, ('Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră' Geneza 1,26)" [13].