TINERI   /   COPII

TU ŞI TATĂL TĂU

Poate s-a întâmplat şi la voi cazul următor: îndată după naşterea frăţiorului tău v-a vizitat mătuşa. A felicitat-o pe mama ta şi, desigur, a dorit să-l vadă pe noul-născut. Privind copilaşul, a exclamat: "Vai ce drăgălaş e!... Seamănă cu mama, dar ochişorii sunt ca ai tatălui său!" Tu, băiat mic, fiind de faţă, te-ai întrebat mirându-te: "«Ochii sunt ca ai tatălui său?» Cum aşa? Oare şi tata are aici vreun rol?" Atunci când ai pus această întrebare deschis, poate ai primit un răsuns vag care nu te-a mulţumit.

Mă întreb, de ce nu s-ar putea discuta deschis şi sincer cu un tânăr despre rolul şi demnitatea tatălui? Se întâmplă, ce e drept, ca un băiat sau altul, îndată ce aude pomenindu-se despre aşa ceva, să înceapă să râdă prosteşte, dar aceasta se datorează faptului că nu a auzit niciodată vorbindu-se despre aceste lucruri în mod decent. Aceşti băieţi cred că a vorbi despre aceste lucruri este ceva rău şi nu bănuiesc că au de-a face cu o taină dumnezeiască. Transmiterea vieţii se face după voinţa lui Dumnezeu, deci este un lucru nobil şi sfânt. Ştim că nu numai mama, dar şi tatăl colaborează la naşterea copilului. Cum? La vârsta ta poţi să primeşti răspuns la această întrebare.

Gândeşte-te că şi preasfânta Fecioară Maria ştia acest lucru când îngerul Gabriel i-a adus la cunoştinţă că Dumnezeu o alesese să fie mama Fiului lui Dumnezeu; îndată a întrebat pe înger: "Cum se va întâmpla aceasta, căci eu nu cunosc bărbat?" Ştia, deci, foarte bine că, pentru naşterea unui copil este nevoie şi de colaborarea bărbatului, a tatălui. De aceea a pus întrebarea, pentru că ea nu ştia că Dumnezeu va face cu ea o excepţie şi o va scuti de acea lege care e valabilă pentru toţi oamenii.

Legea vieţii

Când am vorbit despre maternitatea femeii, am văzut că Dumnezeu a dat fiinţelor o astfel de putere ca să poată transmite viaţa mai departe. Să considerăm acestea mai îndeaproape. Elementul de bază al organismului este celula. După planul lui Dumnezeu fiecare celulă îşi are funcţia sa proprie. Printre cele mai importante celule sunt acelea care transmit viaţa. Acestea se numesc celule genitale. Marea lege, deci, sună în felul următor: în regnul superior, orice fiinţă vie ia naştere prin unirea a două celule genitale, adică a ovulului feminin şi a spermatozoidului masculin. Aşa e şi în cazul plantelor. Poate, cu ocazia unei ore de ştiinţe naturale, ai putut observa mai îndeaproape floarea unui măr. În centru ai văzut pistilul, ca un beţişor care e mai gros la bază. În această parte inferioară, mai groasă se află ovulele. De aceea ea se numeşte ovar. La capătul superior al pistilului se află polenul care conţine staminele. Unirea celor două celule (ovul + stamină) o face vântul şi insectele (mai ales albinele). Aşadar, dacă în ovar, ovulul se întâlneşte cu o stamină, adică este fecundat, se va produce un fruct.

Organele sexuale

Această lege generală este valabilă şi în cazul omului. Şi omul se naşte, din unirea ovulului şi a spermatozoidului. Cele două celule se întâlnesc cu ajutorul organelor sexuale. Omul a primit aceste organe de la Dumnezeu în scopul transmiterii vieţii.

După cum ştii, organele sexuale ale feelor, respectiv ale femeilor, sunt diferite de cele ale băieţilor, respectiv ale bărbaţilor. Aceste organe, din natura lor sunt bune, căci Dumnezeu le-a creat pentru scopuri nobile, şi tot ceea ce a creat Dumnezeu este bun. De aceea putem vorbi liniştiţi şi fără ruşine şi despre organele sexuale ale omului, după cum vorbim, în mod curent să zicem, despre ochi sau despre ureche. Această atitudine trebuie să ţi-o însuşeşti încetul cu încetul prin autoeducare, iar simţul pudorii, fii sigur că te va ocroti de exagerări nechibzuite sau de gânduri prosteşti.

Organele sexuale feminine şi cele masculine nu sunt la fel. Organele sexuale bărbăteşti sunt pe partea exterioară a trupului, iar organele sexuale feminine sunt în interiorul trupului, căci acolo, în interior, va trebui să crească copilul şi să se dezvolte timp de nouă luni. În abdomenul femeii se află două glande care se numesc ovare. În fiecare lună un ovul ajunge la maturitate în unul din cele două ovare. Într-o lună într-un ovar, în alta în celălalt ovar. Ovulul maturizat migrează printr-un canal numit oviduct şi ajunge în uter (sânul matern). Dacă ovulul maturizat, ajuns în uter, nu se întâlneşte aici cu un spermatozoid, părăseşte trupul prin vagin împreună cu puţin sânge. Pentru faptul că aceasta se petrece lunar, se numeşte sângerare lunară, menstruaţie sau ciclu menstrual. Acest fenomen, în cazul fetelor şi al femeilor, este însoţit de simptome ca dureri de cap şi indispoziţie. În aceste zile, fetele şi femeile sunt foarte sensibile şi irascibile. Dacă observi aşa ceva la sora ta, fenomenul începe la 12-13 ani, eventual la 14 ani, trebuie să fii foarte atent faţă de ea.

Şi în trupul băiatului, respectiv al bărbatului există glande sexuale. Nu în interiorul trupului, ci în exterior. Sunt tot în număr de două şi se numesc testicole. Ele se află într-un săculeţ numit scrot. Aceste două glande produc mereu spermatozoizi, (spermatozoizii au o mărime de 0,004 mm). Organul sexual bărbătesc, însă, nu constă numai din aceste două glande, lui îi aparţine şi penisul sau membrul viril. În locul expresiilor copilăreşti şi indecente, e timpul potrivit să înveţi şi tu aceste expresii demne de un om matur.

Tripla armonie sfântă

Aşadar, dacă părinţii vor să aibă un copil, tatăl cu ajutorul penisului face ca spermatozoizii să ajungă în uterul matern. Dacă spermatozoizii se unesc cu un ovul de curând maturizat - ceea ce nu este posibil în unele zile ale lunii - cele două celule, ovulul şi spermatozoidul formează o nouă fiinţă vie.

În general, se fecundează un singur ovul maturizat. Se poate întâmpla însă ca ovulul să se dividă sau să fie fecundate două ovule: astfel se nasc gemenii. Se poate întâmpla să se nască chiar trei copii. În cazuri foarte rare se nasc patru sau chiar cinci copii.

Dacă tatăl şi mama fac acest lucru în cadrul căsătoriei încheiate legal şi vor să exprime prin această unire dragostea lor şi dorinţa reciprocă de a avea copii, nu numai că fac un lucru permis, dar corect şi chiar sfânt. Însuşi Dumnezeu a orânduit astfel, spunând primilor oameni în paradis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi!" Sfânta Scriptură vorbeşte ş în alte locuri despre acest proces care se numeşte unire sau raport sexual, atunci când spune că "Amândoi vor fi un singur trup". Acest act însă, ar fi un păcat grav dacă s-ar săvârşi în afara unei căsătorii legitime, căci Dumnezeu nu permite acest lucru.

Dacă tatăl şi mama se gândesc mai profund, pot să afirme cu demnitate sfântă că în această legătură nu sunt numai ei doi, ci există împreună cu ei şi un al treilea. Acesta este însuşi Dumnezeu, Creatorul. Căci ceea ce îl face într-adevăr pe om deosebit de toate celelalte vieţuitoare este sufletul nemuritor care este dat copilului nu de către părinţii lui, ci de însuşi Dumnezeu. Tatăl şi mama dau din ceea ce au esenţial: germenul vital al trupului lor. În acest germen se află ascunse toate capacităţile spirituale şi însuşirile de caracter ale viitorului om. Dar, Dumnezeu este acela care-i crează sufletul nemuritor. Într-adevăr, este vorba aici despre tripla şi sfânta armonie. Tatăl şi mama colaborează cu Dumnezeu pentru ca pe pământ să se nască o nouă viaţă umană.

Începând cu strămoşii noştri, toţi oamenii şi-au primit viaţa în felul acesta. Numai sfânta Fecioară l-a conceput pe Fiul său fără colaborarea unui tată pământesc. Această minune s-a întâmplat datorită voinţei lui Dumnezeu: "Sfântul Duh va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema". Aşadar, Isus Cristos este într-adevăr om-Dumnezeu. Dumnezeu din partea lui Dumnezeu-Tatăl şi om din partea Mamei sale, preasfânta Fecioară Maria.

Dar noul născut trebuie să se renască pentru a deveni copilul lui Dumnezeu şi astfel, trebuie educat să devină membru al Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru ca părinţii să-şi poată îndeplini această datorie grea, dar sfântă, Dumnezeu îi sfinţeşte prin sacramentul Căsătoriei. Conform orânduirii lui Dumnezeu, această alianţă dintre bărbat şi femeie este indisolubilă. Aceasta ni s-a revelat din partea lui Dumnezeu încă din timpurile stării paradisiace şi a fost întărită de Fiul său. Prin urmare, cei care în sacramentul căsătoriei îşi jură fidelitate reciprocă, nu se mai pot despărţi. Biserica, de-a lungul istoriei sale de două mii de ani, nu a desfăcut nici o căsătorie valid încheiată şi consumată în actul conjugal. Nici nu ar putea să o facă!

Şi totuşi, întâlnim adesea divorţuri. În aceste cazuri este vorba despre divorţul civil al celor căsătoriţi, conform legilor civile ale statului respectiv şi nu este vorba de desfacerea căsătoriei religioase. Bărbatul şi femeia sunt obligaţi, prin legea civilă, să se prezinte şi în faţa forurilor civile competente atunci când vor să încheie o căsătorie. Aceasta are numai câteva urmări juridice. Femeia va primi numele soţului, starea lor materială nouă va fi definită din punct de vedere juridic etc. Dacă statul "desface" o căsătorie, el desface numai ceea ce a legat în prealabil cu ocazia căsătoriei civile şi nimic altceva. În faţa lui Dumnezeu însă, cei căsătoriţi rămân strâns legaţi unul de altul până îi va despărţi moartea.

Iar acum, gândeşte-te puţin: ce înseamnă pentru un tată momentul când ia copilul în braţe şi spune: "Acesta este copilul meu, eu i-am dat viaţă. Un înger trimis de Dumnezeu îl va ocroti toată viaţa. Cristos s-a jertfit şi pentru copilul meu şi pe el l-a invitat la bucuria împ?răţiei cerurilor". Cu o astfel de stimă să stai mereu în faţa demnităţii paterne! Gândeşte-te că poate şi tu eşti menit să devii tată, să dai viaţă, la rândul tău, altor locuitori ai împărăţiei cerurilor.

Demnitatea umană

Să ne oprim acum un moment şi să ne întrebăm: ce este de fapt omul pe care Dumnezeu l-a înălţat atât de mult încât la făcut să fie în stare să colaboreze cu Dumnezeu în activitatea sa creatoare? Viaţa şi-o are din unirea sufletului şi a trupului. Sufletul îl face să devină imaginea lui Dumnezeu. El provine de la Dumnezeu, este creatura lui, iar Dumnezeu îl stăpâneşte. Trupul şi sufletul se îmbină în mod minunat. Omul trebuie să îşi atingă scopul său veşnic cu ajutorul celor două facultăţi spirituale: intelectul şi voinţa liberă, adică responsabilitatea personală. Trebuie să stăpânească lumea creată de Dumnezeu: natura şi pe sine însuşi.

Păcatul strămoşesc a tulburat însă ordinea creată de Dumnezeu în oameni. Forţele superioare şi inferioare omului tind spre ţelul propriu, trecând peste orice ordine sau moderaţie. Mai ales natura senzuală a omului se revoltă împotriva sufletului. Dumnezeu, însă, vine şi aici în ajutorul nostru. Prin poruncile sale pune în ordine natura conturbată a omului şi exagerările sale, iar prin harul său ne dă putere ca să putem respecta aceste porunci. Ele sunt obligatorii pentru toţi oamenii. "Cinsteşte Persoana lui Dumnezeu, numele său şi Ziua Domnului". În felul acesta am putea rezuma poruncile scrise pe prima tablă a legii dată lui Moise. Prin poruncile de pe cea de-a doua tablă, Dumnezeu vrea să ne ocrotească de abuzurile sexuale şi porunceşte ca viaţa sexuală să fie rânduită spre slujirea vieţii umane. Aşadar, pentru băieţi aceasta ar însemna: fii mereu pudic, căci această virtute îţi apără curăţia vieţii. Stăpâneşte-ţi instinctele şi respectă persoanele de alt sex. Prin porunca a şaptea şi a opta Dumnezeu apără lucrurile personale şi adevărul fără de care ar deveni imposibilă viaţa socială, specifică omului. Ultimele două porunci completează pe cea de-a şasea şi de-a şaptea: opresc chiar şi dorinţa păcătoasă.

Rugăciune pentru tata

Doamne, prin colaborarea ta atotputernică, tatăl meu a contribuit la naşterea mea în lume. Cât de recunoscător trebuie să fiu faţă de tatăl meu! Frământat de grijile ce şi le face pentru mine, a devenit cărunt, iar faţa şi fruntea îi sunt brăzdate. Lucrează neobosit pentru familia sa de dimineaţă şi până seara târziu. Uşurează-i grijile care-l apasă. Vreau să-l respect, să-l iubesc şi vreau să ascult de el şi de mama mea. Şi pentru faptul că acum în anii tinereţii mele, nu-i chiar uşor să fiu ascultător, îmi aleg ca model pe Fiul tău dumnezeiesc care a ascultat de Maria şi de Iosif, la Nazaret, timp de 30 de ani.