TINERI   /   COPII

2.6. Câteva aspecte practice

2.6.1 Divorţul

Divorţul se împotriveşte dăruirii totale: este o negare a angajamentului făcut. Se poate totuşi lua în consideraţie necesitatea legitimă a unei despărţiri provizorii din cauza unor greutăţi: se întrerupe în mod provizoriu viaţa comună. Darscopul unei astfel de despărţiri este reluarea vieţii comune într-un viitor cât mai apropiat.

Dacă, în momentul căsătoriei, s-a considerat divorţul ca o posibilitate legitimă în cazul unor dificultăţi, atunci căsătoria nu este validă, adică nu a avut loc, pentru că nu a existat o dăruire totală, n-a fost vorba de un angajament total.

În orice căsătorie sunt - sau au fost sau vor fi - momente mai grele, pentru că sensibilitatea se schimbă şi pentru că nici unul dintre cei doi nu este perfect (ştiţi: când este mai greu, este mai întâi din vina celuilalt. Câteodată este adevărat, dar cine ar putea spune despre sine că este cu totul nevinovat?) Aceste momente pot fi o ocazie de creştere într-o o iubire mai pură, din ce în ce mai profundă şi spirituală.

Comuniunea conjugală se caracterizează nu numai prin unitate, ci şi prin indisolubilitatea sa: "Această unire intimă, ca şi dăruire reciprocă a două persoane, şi pentru binele copiilor, recere deplina fidelitate a soţilor şi pretinde o unitate indisolubilă". ^[19]

2.6.2. Anticoncepţionalele

Această problemă este strâns legată de tot ce s-a spus despre dăruirea deschisă într-o iubire adevărată. Trupul participă la iubirea spirituală şi dăruirea nu este totală dacă natura intimă a celuilalt nu este respectată. De fapt, anticoncepţionalele se împotrivesc celor două scopuri despre care s-a vorbit mai sus (menţionez aici faptul că multe mijloace, aşa-zis anticoncepţionale, provoacă un avort).

- dăruirii îi lipseşte un element esenţial şi constitutiv: deschiderea spre viaţă. Se împotriveşte de fapt fecundităţii, se pune o condiţie (nici un copil; mă dăruiesc, dacă nu urmează procrearea...), în măsura în care se exclude un element esenţial, iubirea nu-şi mai are dezvoltarea deplină. Cei doi se închid în sine, scopul transcendent fiind exclus.

- iubirea devine relativă şi se supune tehnicii. Expresia iubirii este măsurată prin tehnicile anticoncepţionale, iar iubirea ar trebui să fie o chestiune de dăruire, nu de eficacitate,
nici de metodă sau de tehnică. Iubirea cere o transparenţă absolută între cei doi. De fapt, mijloacele anticoncepţionale împiedică dialogul.

- copilul devine un produs, nu mai este un dar, nu mai este rodul iubirii, nu mai este expresia gratuităţii dăruirii. A devenit chiar un risc! Oare ar fi posibil să vorbeşti după aceea de drepturile copilului?

- se pune de fapt accentul pe dimensiunea sensibilă, scopul fiind plăcerea fără risc. Nu te îmbogăţeşti raportând pe celălalt la tine, ci dăruindu-te. În acest sens, o anumită renunţare favorizează o legătură adevărată pentru că te uiţi la celălalt altfel, respectându-l şi căutând ceea ce este mai bine pentru el (sau ea). Uzul unor mijloace anticoncepţionale înseamnă o separare între iubire şi deschidere, între iubire şi gratuitate.

Nu mai este necesar să cunoşti, nici să respecţi pe celălalt: nu mai este nici un risc (trebuie subliniat aici că nici măcar acest lucru nu este adevărat!). Se dezvoltă o mentalitate de consum. Consecinţele vor fi în primul rând pentru femeie, ea fiind, într-un anumit sens, mai implicată în iubire, deci mai vulnerabilă.

Renunţarea periodică favorizează fidelitatea pentru că favorizează respectul faţă de celălalt şi favorizează depăşirea instinctelor egoiste.