|
Căsătorie și Familie pr. Jean Yves Brachet achizitionare: 19.06.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină 2. 3. Căsătoria: o alegere personală, reciprocă și totală 2.3.1. O viață comună, aleasă în mod liber, pentru dezvoltarea iubirii și pentru binele copiilor Se poate da acum un fel de definiție, pe care o vom explica. Căsătoria constă într-o comuniune de viață, bazată pe o alegere personală, reciprocă, totală și publică. Dacă un element lipsește (exclus în mod conștient sau nu), atunci nu mai este vorba de căsătorie. O alegere personală, adică liberă, cu toată persoana ta: este vorba de o dăruire de bună voie a întregii persoane, careimplică și dimensiunea trupească. Prin și în căsătorie dăruirea devine adevărată. Iubirea conjugală comportă o totalitate în care intră toate componentele persoanei - rechemarea trupului și instinctului, forța sentimentului și a afectivității, aspirația spiritului și a voinței - toate acestea au ca scop unitatea profund personală, aceea care, dincolo de unirea într-un singur trup, conduce la o singură inimă și un singur suflet; această iubire recere indisolubilitatea și fidelitatea dăruirii reciproce definitive, deschizându-se spre fecunditate (cf. Humanae vitae, 9). [7] O alegere reciprocă: fiecare alege pe celălalt în mod liber: Este, înainte de toate, o iubire pe deplin umană, adică sensibilă și totodată spirituală. Deci nu este o simplă pornire a instinctului și a sentimentului, ci este, în primul rând, un act al voinței libere, destinat să se mențină și să crească în bucuriile și durerile vieții cotidiene, astfel încât soții să devină o singură inimă și un singur suflet și să atingă împreună perfecțiunea lor umană. [8] O alegere totală: - o dăruire totală până la o dăruire trupească, deschisă spre procreare; - fără limite (deci definitivă), fără condiție. (De pildă: "dacă va merge bine și atâta vreme cât merge bine..." sau "pentru un timp..."; dacă există deja de la început o deschidere spre un divorț...) Dăruirea fizică totală ar fi o minciună dacă n-ar fi semnul și rodul dăruirii personale totale, în care este prezentă întreaga persoană, chiar și în dimensiunea ei temporală; căci dacă persoana umană își rezervă ceva sau își reține o posibilitate de a decide altfel în viitor, deja, prin acest fapt, dăruirea n-ar mai fi totală. [9] Sfânta Scriptură ne spune aceasta în mod clar când este vorba de unirea între bărbat și femeie: "Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de femeia sa, și vor fi amândoi un trup" (Mt 19, 5; cf. Fac 2, 24; Ef 5, 31; 1 Cor 6, 16). Unirea trupească trebuie să fie o exprimare a unirii sufletești. Dăruirea trupească nu poate fi adevărată decât atunci când există o dăruire reciprocă definitivă. O alegere publică: exprimarea acestei alegeri se face în fața societății; în această exprimare constă căsătoria. Despre copii se va vorbi mai departe. 2.3.2. Dimensiunea socială a căsătoriei Căsătoria este, în primul rând, ceva personal între doi oameni. Totuși există, în mod necesar, o dimensiune socială. Alegerea trebuie cunoscută, respectată, protejată, chiar favorizată de către societate. Sunt aspecte juridice, sociale... Prezența și educația copiilor (măcar posibilitatea sau perspectiva prezenței unor copii ) implică o dimensiune socială. Instituția matrimonială nu este o ingerință a societății ori a autorității, nici impunerea exterioară a unei forme, ci este o exigență interioară a contractului conjugal care, public, se afirmă ca unic și exclusiv, pentru ca în felul acesta să fie trăită pe deplin fidelitatea voită de planul lui Dumnezeu-Creatorul. [10] Note[7] IOAN PAUL al II-lea, Familiaris consortio, 13. [8] PAUL al VI-lea, Humanae vitae, 9. [9] IOAN PAUL al II-lea, Familiaris consortio, 11. [10] IOAN PAUL al II-lea, Familiaris consortio, 11. |
© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
|