TINERI   /   COPII 

Căsătorie și Familie
pr. Jean Yves Brachet

achizitionare: 19.06.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

2.2. Iubire și trup

2.2.1. Exprimarea și manifestarea iubirii prin trup

Iubirea cere o manifestare vizibilă pentru a se dezvolta: reciprocitatea nu poate fi cunoscută - deci nici acceptată sau refuzată - dacă iubirea nu s-a exteriorizat, manifestat.

Vizibilitatea se realizează prin trup. Dimensiunea trupească face parte într-un mod esențial din natura omului. Subliniez aici că dimensiunea trupească nu se reduce la aspecte sexuale!

Există o unitate substanțială între suflet și trup și o ordine: trupul este pentru suflet. Sufletul este ca și forma și actul trupului:

- unitatea substanțială: activitățile umane își au punctul de plecare în suflet, dar sunt legate în exercițiul lor de trup. Trupul nu este închisoarea sufletului (așa cum spunea Platon: cuvintele pentru închisoare - sema - și pentru trup - soma - se aseamănă în limba greacă), ci poarta spre lumea exterioară. Poarta implică intrare și ieșire: cunoașterea vine de la experiențe, adică de la cooperarea dintre simțuri - legate de trup - și inteligență; comunicarea vieții sufletului în exterior se face prin trup. Atitudinea trupească nu este - nici nu poate fi - neutră. Mi-e teamă că, prea des, trupul totuși este închisoarea sufletului, adică ne lăsăm antrenați de trup. Consecința este că nu mai suntem liberi: este vorba aici nu numai de o închisoare exterioară, ci, mai întâi, de una interioară. Iubirea nu se poate exprima pe deplin din cauza lipsei de transparență din partea trupului! Iubirea este foarte exigentă și implică o luptă pentru o libertate mai mare, deci pentru o dăruire mai mare. (Refuzul face parte din educația iubirii... chiar dacă celălalt nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă...)

- sufletul este forma trupului: fără suflet, trupul nu este un trup, ci un cadavru. O dăruire trupească, fără o dăruire mai profundă, este ceva animalic, ba chiar mai josnic, pentru că, pentru un animal, ar fi totuși ceva normal, dar, pentru om, lipsește dimensiunea esențială.

- actul trupului: trupul este pentru suflet, trupul nu există în sine, ci prin suflet. Dăruirea trupească poate fi o piedică pentru o dezvoltare sănătoasă a iubirii, dar poate și să hrănească.

Întrucât este spirit întrupat, adică suflet care se exprimă în trup și trup însuflețit de un spirit nemuritor, omul este chemat la iubire în totalitatea sa unificată. Iubirea îmbrățișează chiar și trupul uman, iar trupul este făcut părtaș la iubirea spirituală. [5]

Iubirea se exprimă prin trup. Atitudinea trupească trebuie să exprime dăruirea interioară. Iubirea implică renunțare de sine și respect față de celălalt.

Trupul are o semnificație profundă în viața omului: prin el, omul poate da viață. Poate da viață unei ființe noi, în iubire, și își poate da viața pentru altcineva, tot în iubire. Aici se descoperă sensul trupului (adică semnificația și direcția-scopul). Fără trup nu s-ar fi putut; fără iubire spirituală nu mai este ceva uman, ci numai animalic.

2.2.2. Dimensiunea sensibilă și trupul

Dimensiunea sensibilă este legată de trup, dar dimensiunea spirituală nu este legată de trup decât pentru exercițiu. A pune accentul pe sensibilitate nu înseamnă neapărat a privilegia în mod exclusiv legătura trupească. Dar faptul de a considera - conștient sau inconștient - că aspectul trupesc este aspectul esențial se opune dezvoltării dimensiunii spirituale: în orice caz nu se depășește nivelul sensibil.

Atracția trupească, legată de sensibilitate, nu favorizează neapărat o iubire spirituală. O favorizează numai dacă se naște dintr-o iubire spirituală; dar, și aici, ordinea între dimensiunea spirituală și aspectele sensibile și trupești trebuie păstrată cu grijă. Exprimarea trupească a unei iubiri rămâne o manifestareși o dispoziție spre o atitudine interioară, adică există și se dezvoltă într-o iubire spirituală. Se poate ca dimensiunea sensibilă să se fi născut înaintea dimensiunii spirituale. Tocmai de aceea, o educație este necesară pentru ca dimensiunea spirituală să se dezvolte și să nu fie înăbușită de o sensibilitate prea copleșitoare! Ar fi o iluzie să crezi că iubirea spirituală se poate dezvolta numai punând accentul pe dimensiunea sensibilă sau pe exprimarea trupească. Ar fi o iluzie mai mare să crezi că problemele în prietenie se pot rezolva prin dimensiunea trupească.

Dimensiunea trupească este legată, în mod necesar, (din cauza unității substanțiale între suflet și trup) de dimensiunea sufletească: nu este neutră! Exprimă ceva.

2.2.3. Trup și sexualitate

Exprimarea și manifestarea trupească a iubirii nu se reduce la nivelul sexual. Probabil că suntem aici în prezența unei erori foarte frecvente astăzi: se spune că dimensiunea sexuală este necesară în iubire. Dar trebuie să subliniem că nu este adevărat: o iubire poate exista fără această dimensiune, și invers, această dimensiune nu dă întotdeauna mărturie despre o iubire adevărată și profundă! O consecință este că problemele într-o prietenie nu se rezolvă niciodată la nivelul sexual!

Se poate vorbi de un limbaj al trupului. O anumită exprimare prin trup este necesară (comunicarea între noi este imposibilă fără trup!), cel puțin prezența celuilalt este necesară. Dacă nu, există riscul ca iubirea să devină ceva imaginativ.

Sexualitatea nu se reduce la un aspect pur genital. Prin urmare, sexualitatea umană, prin care bărbatul și femeia se dăruiesc unul altuia cu toate actele proprii și exclusive ale soților, nu e ceva pur biologic, ci este nucleul însuși al persoanei umane ca atare. Ea se realizează în mod uman numai dacă este parte integrală din iubirea cu care bărbatul se dăruiește femeii cu toată ființa sa, și invers, până la moarte. [6]

Dimensiunea sexuală implică o atitudine mai profundă: exprimă o intenție mai profundă, dorința de a se dărui cu totul celuilalt. Această manifestare a iubirii implică ceva absolut și definitiv, care presupune o dăruire totală și definitivă. Este una dintre exprimările posibile ale iubirii, dar e adevărat că atinge aspectul cel mai radical tocmai pentru că este deschisă spre o viață nouă, spre procreare.

Note

[5] IOAN PAUL al II-lea, Familiaris consortio, 11.

[6] IOAN PAUL al II-lea, Familiaris consortio, 11.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire