TINERI   /   COPII

BAZELE EDUCAŢIEI

Am explicat deja că educaţia creştină a copiilor trebuie să fie începută de la cea mai fragedă vârsta, pentru că primii cinci-şase ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru tot restul vieţii omului. Am arătat de asemenea, cam în ce constă, în general, începutul educaţiei, şi anume că părinţii sunt datori să alunge din sufletul copilului orice tendinţă spre rău şi să cultive aplecarea spre cele bune. În acest capitol, precum şi în următoarele, vom urmări mai amănunţit, care sunt acele defecte care trebuie îndreptate şi care sunt principiile binelui, spre care copilul trebuie îndrumat.

După cum ne spune înţeleptul Solomon, "începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu" (Pilde 1,7). Bazaţi pe aceasta, trebuie să spunem că prima virtute pe care părinţii trebuie să o cultive în sufletele copiilor lor, cât mai devreme posibil, este frica de Dumnezeu, adică credinţa şi evlavia fata de Acesta. Însă de ce - veţi întreba poate - trebuie ca noi părinţii, şi în special mamele, să îi învăţăm pe copiii noştri despre credinţă şi despre evlavie, încă de la vârsta prunciei?

Răspunsul este următorul: pentru că dacă de mic copilul este învăţat să fie evlavios şi să fie prezent în sânul vieţii bisericeşti, numai atunci vom putea spera că şi când va ajunge la maturitate, când ispitele îl vor înconjura din toate părţile, iar patimile sălbatice îl vor asedia, acesta va rămâne neînvins şi drept, păstrând acele principii cu care a fost crescut de mama sa. Acele sfaturi creştineşti simple, pe care mama trebuie să le dea pruncului odată cu laptele matern, îl vor însoţi pe tot parcursul vieţii. Şi dacă vreodată un astfel de copil, învins de vreo patimă sau debusolat de vreun exemplu rău, o ia pe drumul greşit, de cele mai multe ori, el se căieşte mai uşor şi se întoarce mai repede, faţă de acela care nu a cunoscut o educaţie creştinească în anii copilăriei. Copilul care a primit o educaţie creştin ortodoxă, chiar dacă o apucă pe un drum greşit, simte la un moment dat că înlăuntrul său se trezeşte amintirea puternică a anilor nevinovaţi şi fericiţi ai copilăriei şi se poate întoarce la adevăr. Îşi aduce aminte de acele rugăciuni simple, pe care le-a învăţat de la mama să - chiar dacă ea acum se odihneşte poate în mormânt - se gândeşte la sfaturile pe care aceasta i le dădea, pe când stătea încă pe genunchii ei. Şi cu toate că trăieşte o viaţă păcătoasă, că a uitat acele rugăciuni, se poate ca într-una din nopţi, mergând să se culce, să îşi aducă aminte, fără să vrea, cum mama să îl învăţa să îşi facă semnul sfintei cruci înainte de a se culca, cum îl însemna chiar ea cu sfânta cruce şi cum se ruga pentru el. Amintirea dulce a anilor nevinovaţi ai copilăriei i-a trezit pe mulţi din letargia păcatului şi i-a adus din nou aproape de Dumnezeu.

Înţelegeţi acum ce mare binecuvântare este pentru copii să aibă mame evlavioase! Acestea, de la cea mai fragedă vârsta îi vor învăţa despre credinţă şi despre evlavie. De la mamă - nu de la doică, învăţătoare sau profesoară - trebuie să înveţe copilul să îl cunoască pe Dumnezeu. În faţa icoanei din casă trebuie să înveţe copilul să îşi facă rugăciunea de dimineaţă şi nu abia la şcoală, pentru că mama sa este aceea care trebuie să îl înveţe cum să se roage. Aşa s-a obişnuit din totdeauna în familiile cu adevărat ortodoxe.

"Îndată ce copilul începe să înţeleagă", scrie Sfântul Ioan Gura de Aur, "părinţii îi învăţa Simbolul de Credinţă, cum să se roage şi să psalmodieze, precum şi rânduiala slujbelor sfinte". Acelaşi ierarh dă mamelor următorul sfat: "să îi învăţaţi pe copiii voştri să îşi facă semnul Sfintei Cruci. Iar câtă vreme ei încă nu pot să şi-l facă singuri, să îi însemnaţi voi cu mâna voastră". Iar unei mame care era văduvă şi pe care o chema Lito, îi scria; "este foarte frumos pentru o mamă creştină să îl înveţe pe copilul ei cum să pronunţe dulcele nume al Lui Isus, când încă glasul său este foarte plăpând iar limba sa abia poate să pronunţe".

Din toate cele amintite, se explică, cred, de ce părinţii, şi în special mamele, care au cea mai mare parte de responsabilitate pentru educaţia copiilor lor în primii ani de viaţă, trebuie ca de la cea mai fragedă vârstă, să cultive în sufletele lor sentimentul religios - sau mai bine spus, modul de viaţă ortodox - din care să rodească mai târziu fructele credinţei şi ale evlaviei. Vreţi să aflaţi cum este posibil să se împlinească aceasta? Cum să le inspirăm copiilor noştri trăirea credinţei creştin ortodoxe? Aceasta se poate realiza dacă vom începe să îi învăţăm pe aceştia, încă de mici, adevărurile de bază ale sfintei noastre credinţe. Nu vă speriaţi! Este foarte simplu şi fiecare dintre mame poate să o facă.

Cu cuvinte simple, izvorâte din inimă, trebuie să 1e vorbească pruncilor ei, cât se poate de des, despre bunul şi milostivul Părinte ceresc, Care îi iubeşte mult pe toţi copiii şi le trimite bunătăţile Sale. Mai târziu, din timp în timp, le poate povesti despre viaţa primilor oameni în paradis. Despre cum trăiau ei acolo fericiţi, atâta vreme cât au ascultat de Dumnezeu. Să le spună că în ceruri va fi întotdeauna mai bine, pentru aceia care ascultă de Domnul şi de părinţii lor. Să le istorisească de asemenea cum au păcătuit Adam şi Eva, cum au fost alungaţi din rai şi au făcut ca nefericirea lor să fie moştenită apoi de toţi ceilalţi oameni. De aceea, a fost nevoie să vina pe pământ Mântuitorul, ca să poată din nou oamenii să moştenească împărăţia cerurilor. Să le povestească despre naşterea Domnului, despre păstorii cei smeriţi, despre cei trei magi care I s-au închinat şi despre Irod cel rău, care a ucis pruncii din Ierusalim. Să le descrie copilăria pruncului Isus, închinarea Sa la templu la vârsta de doisprezece ani şi viaţa Sa în Nazaret. Să le povestească patimile şi răstignirea Sa, explicându-le că toate acestea Le-a suferit pentru că oamenii deveniseră foarte răi. Fiecare copil va înţelege îndată că el nu trebuie să fie rău. Să continue apoi mama să vorbească despre Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului! Va vedea că încet-încet, copilul va începe să îi ceară să povestească în fiecare zi tot mai multe.

Va putea aşadar să istorisească şi despre Maica Domnului, despre aducerea ei la templu la vârsta de trei ani, despre viaţa ei acolo. Să îi spună încă despre iubirea ei faţă de toţi oamenii şi despre împlinirea cererilor acelora care se roagă către Dânsa. Îi va vorbi şi despre sfinţii îngeri, mai ales despre îngerul său păzitor, care se îngrijeşte de dânsul! Mama poate de asemenea să se folosească şi de prilejul anumitor sărbători, ca să îi povăţuiască pe copiii ei pe calea adevărurilor de credinţă. Le va arăta sfintele icoane, care nu trebuie să lipsească din nici o casă ortodoxă, explicându-le cine este reprezentat în fiecare. Le va dărui copiilor să poarte la gât câte o cruciuliţă şi le va explica cine este răstignit pe aceasta. Îl va duce pe prunc în fiecare zi în faţa iconostasului din casă, îşi va face sfânta cruce şi îl va însemna apoi şi pe acesta cu mânuţa lui învăţându-l cum să se roage. De asemenea, nu va uita să îl ia pe copilul ei în fiecare Duminică la biserică şi să îl împărtăşească cu Sfintele Taine.

Urmând toate aceste sfaturi, mama cea bună îl va învăţa pe prunc mai înainte ca acesta să meargă la şcoală adevărurile de bază ale credinţei, pe care orice copil are posibilitatea să le înţeleagă. Copiii în general au o mai mare receptivitate către cele sfinte decât cei mari. Este deajuns ca ei să crească îndrumaţi de o mamă evlavioasă.

Cât de uşor este, de exemplu, să se facă legătura între pomul de Crăciun şi istoria naşterii lui Hristos. Sau cât de uşor este ca de Paşti să le explicam copiilor că Mântuitorul a pătimit şi a fost răstignit pentru păcatele oamenilor. Copilul va înţelege că pentru aceasta nu trebuie să păcătuim. Îi vom spune, de asemenea, despre Înviere şi despre faptul că deşi suntem muritori, dacă vom fi buni, Mântuitorul ne va învia şi pe noi, aşa cum a făcut cu dreptul Lazăr. Cât de uşor este să îi inspirăm copilului nostru dragostea şi evlavia pentru sfintele slujbe ale Bisericii! Ajunge doar să îl facem să înţeleagă ca în biserică se simte şi mai mult prezenţa lui Dumnezeu, care îi iubeşte atât de mult pe copii şi îi cheamă lângă Dânsul. Prin urmare, în biserică trebuie să stăm liniştiţi, să facem cu atenţie semnul sfintei cruci şi să ne rugam cu evlavie.

Da, iubiţi părinţi! Dacă inima voastră este inundată de credinţă şi de dragoste faţă de Dumnezeu, veţi găsi tot felul de mijloace spre a le transmite aceste sentimente şi copiilor voştri. Cât de mare nedreptate le facem acelor copii pe care îi privam de bogăţia credinţei, de tezaurul Ortodoxiei. Este foarte adevărat ceea ce s-a spus, şi anume că "sufletul omului - şi deci şi al copilului - este din fire creştin". De aceea şi Dumnezeu aşteaptă ca pruncii să aibă un comportament evlavios. Bine spune şi Psalmistul: "din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit lauda" (Psalmi 8,3).

Pentru a prinde deci rădăcini modul de viaţa creştin ortodox în sufletele copiilor, părinţii sunt obligaţi să îi înveţe de mici să intre în legătură cu Dumnezeu, să se roage. Oricât de mic este copilul, el poate încet-încet, să înveţe să se roage. Din momentul în care ştie să ceara părinţilor săi ceva care îşi doreşte, va putea să înveţe să ceară şi de la Părintele ceresc cele cuvenite. Învăţaţi-l deci pe copilul vostru să se roage. Dacă va învăţa de mic să se roage, cu timpul rugăciunea îi va deveni încet-încet obişnuinţă şi apoi chiar o necesitate! Să faceţi în fiecare zi dimineaţa şi seara rugăciunile cuvenite, precum şi înainte şi după fiecare masă. Să nu se apropie de masă precum se apropie animalele cele necuvântătoare de iesle. Trebuie să înveţe că oricine doreşte să se bucure de darurile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să le ceară, iar după ce le-a primit să mulţumească pentru acestea. Rugăciunile "Tatăl nostru", "Cuvine-se cu adevărat" şi altele ca acestea, trebuie să le ştie fiecare copil.

Este un fenomen foarte trist în vremurile noastre, şi anume că rugăciunea comună în familie, la masă, s-a pierdut aproape peste tot. Aceasta este cauza pentru care vedem atâtea familii nefericite şi atâtea ratări în ceea ce priveşte educaţia. Pentru că oamenii, familiile, au încetat să se mai roage. Cuvintele Domnului sunt veşnic actuale: "cereţi şi vi se va da!" (Matei 7,7). Poate că mulţi vor răspunde: "păi copilul nu înţelege rugăciunile". Desigur că la început nu va înţelege prea mult din cele cuprinse în rugăciuni, dar el intră astfel într-o atmosferă de evlavie, chiar dacă este foarte mic. Acesta este de fapt lucrul de care are nevoie. Cu toate că nu îşi poate închipui în sine prea clar chipul lui Dumnezeu, el simte prezenţa Lui. Simte că există o Fiinţă superioară, care ne iubeşte şi pe care noi trebuie să o iubim. Când copilul spune cuvintele rugăciunii, se gândeşte la Dumnezeu, îi dăruieşte Acestuia sentimentele sale. Şi o astfel de rugăciune, care se înalţă din inima nevinovată a unui copil, este cu mult mai plăcută în faţa lui Dumnezeu decât rugăciunea unui înţelept, care înţelege exact fiecare cuvânt, dar care se roagă de obicei numai cu raţiunea rece, fără căldura inimii. Cât de mult îi place lui rugăciunea copiilor, o spune repetat psalmistul când scrie: "din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit lauda" (Psalmi 8,3).

Ca să fie împlinită însă o corectă educaţie religioasa a copiilor, trebuie mai întâi de toate ca părinţii înşişi să fie evlavioşi şi cu frica de Dumnezeu. Trebuie ca ei înşişi să iubească rugăciunea. Dacă mama nu este credincioasă şi evlavioasă, dacă nu găseşte bucurie şi mângâiere în rugăciune, atunci ea nu poate împlini cum trebuie educarea copiilor ei. Numai atunci când mama are o viaţa duhovniceasca neîntreruptă, când copilul o vede ca se roagă ea însăşi des şi cu căldură, îşi va însuşi şi el aceleaşi principii de viaţă.

Aţi înţeles acum, iubiţi părinţi, şi în special voi mamelor, de ce trebuie să îi învăţaţi pe copiii voştri credinţa şi trăirea ortodoxă încă de la vârsta prunciei? Şi de ce trebuie să îi învăţaţi să se roage mai înainte chiar de a merge la şcoală? Către voi mă adresez deci: Cea mai buna moştenire pe care o puteţi lăsa copiilor voştri este educaţia creştin ortodoxă. Să îi învăţaţi, aşa cum v-am expus pe scurt, adevărurile de bază ale credinţei noastre. Să îi învăţaţi să fie evlavioşi şi să se roage, din frageda pruncie, atât cu cuvântu1 vostru, cât mai ales prin exemplul vostru. Degeaba se vor chinui mai târziu preoţii sau profesorii de religie să îi înveţe toate acestea, dacă nu veţi pune voi bazele acestei educaţii încă de acasă.

Povăţuiţi-i pe copiii voştri să trăiască creştineşte şi cu frică de Dumnezeu. Numai aşa puteţi spera ca mai târziu să fiţi mândri de ei şi nu să ajungeţi să plângeţi pentru dânşii Dacă copiii voştri trăiesc cu frica lui Dumnezeu, vor fi şi ascultători şi recunoscători faţă de voi mai târziu. Dacă îi veţi învăţa să îl iubească pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă că vă vor iubi în mod sincer şi pe voi.