STUDIU

Capitolul 4
Vechile manuscrise şi critica textului

1. Introducere

Astăzi, noi nu avem nici un manuscris original din textele biblice, nici din Noul Testament, nici din Vechiul Testament. Se pune deci întrebarea: cum putem şti dacă textul ebraic sau grecesc - pe care le folosim astăzi - este cel corect? Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să ne întoarcem la manuscrisele din antichitate, pe care le avem la dispoziţie.

2. Vechiul Testament

În cazul manuscriselor Vechiului Testament, este un pic mai dificil. Biserica creştină a uitat repede limba ebraică: Biserica din Occident a folosit ca text oficial Vulgata, iar cea din Orient a folosit Septuaginta, sau alte traduceri din limbile originare. În felul acesta, Vechiul Testament a fost lăsat pe mâna studioşilor evrei.

În secolele al IX-lea şi al X-lea d. C., un grup de rabini a realizat o lucrare critică asupra textului Vechiului Testament. Ei au încercat să stabilească un text, care conserva înţelesul Vechiului Testament, pe care-l apăra: ei au mai adăugat şi vocalele în text. Acest procedeu, (de a adăuga vocale textului), este acceptat, deoarece în acel timp erau multe persoane care vorbeau limba ebraică, însă încă de pe timpul lui Isus acel număr scădea mereu. Pentru a asista la liturghia din sinagogă şi pentru însoţirea studiului Bibliei de către rabini, Mazoreti (studioşii evrei din Babilonia şi din Palestina) au adăugat vocalele. Deja era destulă confuzie cu privire la textul de interpretat, în diferite puncte ale sale, şi astfel pe marginile paginilor au scris un "Katib-Qere", adică, "Katib" - acesta este textul scris, şi "Qere" - acela care citeşte textul trebuie să-l citească aşa.

Se pare că cele mai multe manuscrise vechi au fost distruse pentru a nu se face confuzie cu privire la textul Bibliei. Acest fapt este problematic, pentru că aceasta înseamnă că trebuie să depindem de textul din secolul al X-lea, care a fost copiat de pe texte care au fost scrise cu aproximativ 2000 de ani înainte. Cum putem fi siguri că această copie duce mai departe tradiţia textului în mod autentic?

Un mod de a verifica Textul mazoretic (prescurtarea acestui text este TM) este compararea lui cu traducerile vechi, cum ar fi LXX şi Vulgata.

Există posibilitatea să comparăm TM cu un document scris de Origene. El a pregătit o copie a Sfintei Scripturi pe şase coloane, din care cinci erau traduceri în limba greacă. A doua coloană era un text ebraic transcris în greacă. Sunt însă două probleme cu acest text:
- transcrierea nu este atât de fidelă ebraicii originare;
- mai mult, doar câteva părţi din acest document le mai găsim astăzi.

Un alt mod este acela de a compara TM cu descoperirile arheologice.

Prima descoperire importantă a fost făcută la Cairo (în 1890). Făcându-se nişte săpături în partea veche a oraşului, într-o sinagogă, arheologii au descoperit o "geniţa" (cameră). Evreii dădeau o foarte mare onoare textelor sacre şi le păstrau cu multă atenţie (cum noi păstrăm Euharistia). În momentul în care un text devenea prea vechi şi nu mai putea fi folosit în timpul liturghiei, era pus într-o cameră care se chema "geniţa". Aceasta era o cameră unde se adunau bucăţi de texte sacre. Nu se ştie pentru care motiv această sinagogă din Cairo avea o "geniţa", care la un moment dat a fost ascunsă (probabil în timpul invadării musulmane din secolul al VII-lea d. C.). Cu trecerea timpului această cameră a fost uitată şi doar în 1890, pe când se făceau lucrări, nişte muncitori au descoperit această cameră. Documentele găsite aici sunt foarte vechi, unele chiar din timpul lui Isus.

Această descoperire ne oferă o posibilitate să vedem corectitudinea şi fidelitatea faţă de tradiţia TM. Se pare că se găseşte pe aceeaşi linie cu textele sacre TM şi că documentele găsite în această "geniţa" ne pot spune că ne putem baza pe TM. Există totuşi o problemă, şi anume: un document găsit aici e de fapt alcătuit din mai multe bucăţi dintr-o copie din Cartea lui Ben Sirah în ebraică, o Carte care înainte de această descoperire se credea că a fost scrisă iniţial în limba greacă.

Se mai găseşte aici un alt punct interesant: un alt document, descoperit aici, care se cheamă "Codicele din Damasc", prezintă o formă de viaţă pentru o comunitate care se pregăteşte pentru un război escatologic ^[36]. Doar când s-a făcut descoperirea la Marea Moartă (Qumran) s-a putut decide cărei comunităţi aparţinea acest Codice.

O altă importantă descoperire a fost aceea de la Qumran. În 1947, un păstor şi-a pierdut caprele şi a început să le caute. Văzând o grotă deasupra, a aruncat cu pietre să vadă dacă sunt ascunse caprele acolo. Dar, în loc de behăitul caprelor, a auzit cum ceva se sparge şi intrând în grotă a găsit vase pline de documente.

La început, beduinii au luat documentele şi le-au dus la Ierusalim pentru a le vinde la negru. Când un reprezentant de la "École Biblique", o şcoală dominicană, a auzit de aceste documente, a încercat să afle care este originea lor. Problema cea mare era că în acel timp era imposibil să meargă în jos la Marea Moartă, pentru că era în timpul războiului de independenţă din Israel. În 1951, părintele Roland de Vaux a făcut o expediţie la Qumran. Aici el a găsit o comunitate monastică care fusese locuită între anii 135 şi 110 î. C. şi apoi între anii 67 şi 31 î. C. şi într-o ultimă perioadă în primul secol după Cristos, până în anul 68 (când romanii au distrus aceste locuri). Noi credem că această comunitate era cea a Esenilor, despre care Flavio Iosif a scris în primul secol după Cristos. Singura obiecţie ar fi aceea că în nici un document găsit până acum nu s-a găsit numele de Qumran.

În cele 11 grote arheologii au găsit 600 de manuscrise, din care doar 10 erau complete, iar restul cuprindeau doar fragmente foarte mici şi deseori în condiţii care făceau descifrarea lor aproape imposibilă. Majoritatea documentelor sunt extrase din Sfânta Scriptură: unele sunt comentarii, altele sunt copii ale textelor Scripturii. Se găsesc şi documente deosebite pentru acea comunitate: aceste documente au un accentuat caracter escatologic şi dualist. Atunci când se urmăreşte limbajul acestei comunităţi apare întrebarea dacă Sfântul Ioan Botezătorul nu a trăit o perioadă şi aici. Alţii fac o legătură cu autorul Evangheliei după Ioan, iar alţii se întreabă dacă nu cumva chiar Isus a trecut un timp pe aici.

Pentru noi, documentele cele mai importante sunt acelea care conţin textul ebraic al Sfintei Scripturi. Cum am văzut până acum la geniţa din Cairo, aceste texte ne arată că TM este cel mai fidel tradiţiei.

De asemenea foarte interesant este, ca şi la Cairo, un text ebraic care a fost găsit la Qumran; mai multe bucăţi dintr-o copie din Cartea lui Tobia în aramaică ce erau pierdute (până în acel moment se găsea Cartea lui Tobia doar în limba greacă).

Cum această descoperire este aşa de mare şi sunt atâtea manuscrise, arheologii au elaborat un sistem de identificare a fiecărui document.

De exemplu se vorbeşte de 2QDt4: în acest sistem 2 înseamnă a doua grotă descoperită de arheologi; Q înseamnă Qumran; Dt înseamnă că documentul este o copie a Cărţii din Deuteronom; şi 4 înseamnă a patra copie sau bucăţică găsită în locul acela.

Mai sunt şi alte documente care au fost găsite la Qumran şi care nu au fost încă publicate. Imediat după descoperire, multe documente au fost publicate: toate acele documente care erau intacte şi care se puteau citi au fost tipărite. Dar acele documente care erau foarte greu de descifrat sau acelea care erau foarte mici nu au fost publicate. Guvernul israelian a stabilit o comisie care trebuia să efectueze toată munca de descifrare prin tehnica modernă şi apoi să publice rezultatele. A fost un scandal internaţional, pentru că au trecut foarte mulţi ani de la descoperirea acestor documente şi încă nu au fost date rezultatele finale. Se pare că membrii comisiei au făcut un lucru foarte metodic, dar care a durat mult timp. Ei doreau să scrie cărţi asupra acestor documente. În cele din urmă, o şcoală din USA, care a primit o copie din aceste documente în formă de fotografie şi a promis Israelului că nu o va publica până când comisia nu va da rezultatele oficiale, odată ajunsă în posesia acestui document, l-a publicat într-o revistă de arheologie. Acum se pare că va fi o publicare a tuturor documentelor şi descifrarea lor. Cu toate aceste evenimente, mass-media a spus că aceste noi descoperiri vor schimba modul în care noi privim religia creştină. Acest fapt este desigur o mare exagerare: poate că aceste documente ne vor da câteva idei noi asupra conceptului de Mesia la eseni, dar nu se crede că vor da şi alte concepte.

După descoperirea de la Qumran s-au făcut nenumărate lucrări arheologice în deşertul din Israel şi câteva descoperiri importante s-au mai făcut (nu însă la nivelul celei de la Qumran). La Wadi Marabba'at câteva documente au fost descoperite şi datarea lor a fost apreciată la circa al doilea război contra Romei (aproximativ 132-135 d. C.). Se cheamă această rebeliune "Rebeliunea de la Bar Kochba". La En Gedi şi Masada au fost descoperite alte documente. În general, până astăzi, s-au mai făcut noi descoperiri, dar în cele mai multe cazuri sunt doar bucăţele de documente (de exemplu, în aceste zile s-au găsit mici bucăţele de manuscrise într-o grotă la Ierihon).

Toate aceste descoperiri, inclusiv manuscrisele din TM, toate traducerile din Vechiul Testament în alte limbi, în mod deosebit traducerea LXX, sunt izvoare pentru cine vrea să facă critica textuală asupra Vechiului Testament.

În timpurile moderne, studioşii au stabilit un text critic care este folosit pentru toate traducerile Vechiului Testament în limbile moderne. Această ediţie se cheamă "Biblia Hebraica Stuttgartensia".

3. Noul Testament

Critica textuală e mai dificilă pentru Noul Testament decât pentru Vechiul Testament. Pentru Vechiul Testament, prin distrugerea manuscriselor după publicarea TM, avem foarte puţine documente pentru studiu. Pentru Noul Testament nu a avut niciodată loc un fapt asemănător şi din această cauză, pentru a pregăti un text critic asupra Noului Testament, trebuie consultate circa 5.000 de manuscrise.

Să vedem împreună câteva dintre cele mai importante papirusuri. Din 1890, circa 90 de papirusuri au fost descoperite şi clasificate: cele enumerate pot fi identificate mai uşor. Dintre acestea avem:

• P⁵ care conţine 2 foi dintr-un codice care datează din secolul al III-^lea. A fost găsit la Oxyrhynchus, Egipt. Conţine textul din In 1 şi In 20;

• P⁴⁵ se cheamă "Chester Beatty Papyrus I" şi conţine 30 de foi dintr-un codice din prima parte a secolul al III -^lea. Are în componenţa sa pasaje din Evanghelii şi din Faptele Apostolilor;

• P⁴⁶ se cheamă "Chester Beatty Papyrus II" şi conţine 86 de foi dintr-un codice care a fost scris în jurul anului 200 d. C. Are în componenţa sa Scrisorile Sfântului Paul şi Scrisoarea către Evrei, exceptând Scrisorile pastorale;

• P⁵² se cheamă "Rylands Papyrus" şi este o foarte mică bucăţică de papirus pe care se găsesc scrise 4 versete din Evanghelia lui Ioan. Este cel mai vechi, scris probabil în 135 d. C.

Acum să trecem la câteva codice onciale:

"Codex Vaticanus" (prescurtat "B") din secolul al IV-^lea. Cuprinde Noul Testament, cu excepţia ultimei părţi, care s-a pierdut. A fost scris cu probabilitate în Alexandria ^[37]. În 1400 a fost transportat la Constantinopol şi apoi a fost dat Papei ca dar la Conciliul din Florenţa. Este conservat în Biblioteca Vaticană. Textul este scris iniţial de un autor şi apoi un alt autor l-a recopiat, dar având tendinţa de a-l corecta gramatical.

"Codex Siniaiticus" (prescurtat cu "S" sau cu litera ebraică "aleph"). Acest codice a fost scris la jumătatea secolului al IV-lea. Acesta este unicul codice care conţine tot Noul Testament. Au fost trei scribi care au copiat textul original: acela care a transcris cea mai mare parte din text, probabil, l-a copiat ascultând textul citit (se ştie acest lucru pentru că sunt foarte multe greşeli). După aceea au fost circa 9 scribi care au încercat să corijeze textul şi acest lucru a durat până în secolul al XII-lea. În secolul al XIX-lea, textul a şi fost pus la punct la curtea ţarului din Rusia (drept mulţumire pentru contribuţia pe care el a adus-o la restaurarea unei mănăstiri dedicate Sfintei Caterina pe muntele Sinai). În 1933, comuniştii l-au vândut Muzeului Britanic.

"Codex Alessandrinus" (prescurtat "A"). A fost scris în prima jumătate a secolului al V-^lea şi conţine tot Noul Testament, însă mare parte din anumite Cărţi s-au pierdut (de exemplu Mt 1-24). Mai cuprinde şi 1 şi a 2 Scrisoare a lui Clemente (este foarte interesant de ştiut dacă Biserica locală s-a gândit că aceste Scrisori sunt canonice). A fost copiat de 2 scribi şi a avut cel puţin un redactor. A fost dăruit de Patriarhul de Alexandria regelui Angliei în 1627.

"Codex Ephraemi Rescriptus" (prescurtat "C"). A fost scris în secolul al V-lea. Este un palimpsest, adică un text scris pe pergament. La un moment dat, cineva a decis să şteargă acest prim text, (cu un cuţit a încercat să dea la o parte cerneala), şi apoi a scris un alt text deasupra. Textul de dedesubt este cel mai important, pentru că aparţine secolului al V-lea, pe când cel rescris este din secolul al XII-lea. Este posibil să se citească textul original cu o maşină fotografică "infared".

În adăugarea acestor manuscrise, din care noi am extras un mic număr, mai sunt şi alte manuscrise, cum ar fi: lecţionarii, scrieri ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii care citează textele biblice, traduceri vechi asupra textului Noului Testament.

Deja în 1500, câţiva studioşi au încercat să stabilească un text critic pentru Noul Testament.

Am auzit deja de lucrarea lui Erasmus din Amsterdam care a publicat în 1516 Noul Testament. În 1522 un Noul Testament, care era într-adevăr parte dintr-o Biblie poliglotă, a fost publicat de cardinalul Ximense din Spania. Problema cu aceste tentative era că lucrul critic era sărac. Aceşti editori au ales mai mereu un text din manuscrise ca text de bază şi apoi ei au încercat să corijeze textul. Acest procedeu i-a făcut dependenţi de textul original.

În schimb, studioşii de astăzi au mai multe documente la dispoziţie. În acest secol, ei au folosit toate descoperirile studiului biblic şi alte ştiinţe pentru a stabili un text critic asupra Noului Testament. Pentru mult timp au fost două texte: primul se chema "Textul lui Nestle/Alan" şi al doilea se chema "Greek New Testament". În 1979 toţi studioşii au găsit, în sfârşit, un singur text pentru cele două ediţii critice ale Noului Testament. Astfel, acest text poate fi folosit ca text de bază pentru o traducere din limba greacă originară în oricare limbă de pe pământ.