STUDIU 

Lumină din lumină
Curs de introducere în Sfânta Scriptură
pr. Iosif Bisoc OFMConv

achizitionare: 12.09.2003; sursa: Editura Serafica

capitolul urmatorCuprins Introducere

"În veac, Doamne, cuvântul tău e statornic în ceruri.
Din neam în neam adevărul tău:
ai întemeiat pământul și rămâne (...).
Făclie pentru pașii mei e cuvântul tău
și lumină pentru cărările mele
".
(Ps 119,89-90.105)

Începând cu aceste cuvinte ale psalmistului ni se deschide un drum larg și vast în înțelegerea mesajului pe care Dumnezeul creatorul cerului și al pământului (cf. Gen 1) îl oferă omului prin intermediul cărților sacre, inspirate și dătătoare de viață care se găsesc adunate sub un singur titlu Biblia [1].

Fără ca cineva să fi deschis vreodată această carte pentru a o citi sau cel puțin din curiozitate, se știe că ea este o carte sfântă atât pentru creștin cât și pentru evrei, în ceea ce privește o parte din Vechiul Testament și că musulmanii găsesc în ea o parte din credința lor. În acest caz ce este Sfânta Scriptură sau Biblia? O adunare de povestiri din trecutul istoriei omenirii care ulterior au fost transformate în mit și credință? O confluență de ideii religioase care provoacă admirație și contradicție? O încercare a omului de a-și da răspunsuri privitor la existența sa și a lui Dumnezeu? De ce o așa mare importanță dată unor cărți care au o vechime care cuprind aproximativ 3850 de ani de istorie sacră?

Pentru cei care cred în învățăturile Sfintei Scripturi ea aduce neamului omenesc acea comunicare pe care Dumnezeu o dă oamenilor, este un dialog care parcurge aproximativ două milenii de dezbateri și îndoieli ale omului cu privire la inițiativa directă și irevocabilă a lui Dumnezeu la adresa oamenilor. Din totdeauna creștini au trăit din lumina acestei Cărți sfinte, sfinte și sacre pentru că ei au considerat-o mereu inspirată de Dumnezeu. Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu pentru că este inspirată de către el, este expresia în cuvinte umane a Cuvântului său, pentru că el este cel care vorbește prin intermediul oamenilor. În nici un loc al Sfintei Scripturi nu găsim cuvântul lui Dumnezeu transmis în mod direct nouă oamenilor din zilele noastre, dar mereu ne este comunicat prin intermediul oamenilor și mereu în limbajul uman.

În acest curs de Introducere în Sfânta Scriptură vom încerca, împreună cu dumneavoastră, să descoperim diversele aspecte ale Sfintei Scripturi. Principalele teme care vor fi abordate și care vor face scopul tratatului nostru sunt:

  1. Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu, deci cuvânt divin (vom face un studiu asupra formării canonului biblic);

  2. Sfânta Scriptură este un cuvânt scris (vom vedea ce influență au avut limbile timpului respectiv la formarea canonului; limba aramaică, ebraică, greacă);

  3. Sfânta Scriptură este un cuvânt uman (vom vedea influența stilurilor literare în pasajele biblice);

  4. Sfânta Scriptură este un cuvânt transmis în viața unui popor (vom vedea izvoarele, formele, tradițiile, etc.);

  5. Sfânta Scriptură s-a cristalizat pe fondul unui teritoriu și pe fondul unei istorii bine determinate și are rădăcinile bine ancorate în viața socială, economică și politică a timpului (vom face un studiu asupra istoriei Vechiului Testament și asupra geografiei lumii biblice);

  6. Sfânta Scriptură este un cuvânt fix (vom vedea canonul biblic propriu-zis);

  7. Sfânta Scriptură este un cuvânt inspirat  și ca atare acest cuvânt este adevărat (vom face un studiu exegetic asupra Constituției dogmatice despre Revelația divină "Dei Verbum");

  8. Sfânta Scriptură este un cuvânt eclezial, pentru că este încredințat unei Biserici (vom analiza impactul pe care l-a avut cuvântul divin asupra Bisericii primare);

  9. Sfânta Scriptură este un cuvânt care ne vorbește și astăzi (vom vedea aplicarea cuvintelor biblice în situațiile actuale, concrete ale vieții) [2].

Note

[1] Titlul de Biblie "ta biblia" înseamnă literar "mici bucăți" sau "cărți". "Biblia" prin intermediul latinescului Biblia - ae s-a ajuns la cuvântul Biblie adică Cartea sfântă prin excelență.

[2] Cf. L. FANIN, Come leggere "Il libro", EMP, Padova 1993, 5.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire