SOŢI   /   PĂRINŢI

III. CINE ESTE CHEMAT SĂ FACĂ INFORMAREA SEXUALĂ A COPIILOR

Primele persoane indicate sunt părinţii. De ce? Pentru că se presupune că dânşii sunt:

1. în posesia cunoaşterii tuturor intimităţilor copiilor lor, datorită convieţuirii cu ei dintru început, şi că:
2. se bucură de o deplină încredere din partea copiilor lor. - Oricare părinte, dacă-şi ia în serios misiunea sa educativă (este a doua parte a scopului principal pentru care se încheie o căsătorie) trebuie să-şi rezerve sieşi această sarcină a lămuririi sexuale, - ca un privilegiu al său.

Obiecţiuni: Se presupune că în urma informării sexuale, copiii vor fi zguduiţi, deviaţi, frânţi şi derutaţi în ceea ce priveşte respectul lor natural pentru tata şi mama (pietatea faţă de părinţi).

Răspuns: Depinde de felul cum se face informarea. Dacă pentru explicarea misterului vieţii se începe cu intenţiile Creatorului, adică dacă pornim de la Dumnezeu ca şi Creatorul omului de ambele sexe, fără îndoială că tot la El se va ajunge, tot la El se va rămâne, şi chiar în acest «sexual» îl vom afla tot pe El. De altfel, astăzi, Ştiinţele despre om şi originea lui (Antropologia şi Biologia) au infirmat teoria lui Darwin despre originea monofilogenetică a vieţuitoarelor, şi deci şi a omului. În această informare nu trebuie să-L separăm pe Dumnezeu de creaturile Sale, nici de lucrarea Sa de Creator. Dacă încercăm soluţionarea acestei vitale probleme fără să amintim de El, înseamnă să lăsăm moravurile la voia întâmplării. Ori, şi aşa atmosfera morală din jurul nostru este destul de viciată, mai ales în privinţa vieţii sexuale. Părinţii creştini, ca de altfel orice creştin, au o misiune apostolică de îndeplinit: să fie «sare a pământului şi lumină a lumii» spre a salva lumea de azi de la o totală decadenţă morală. Părinţii cu nimic nu pot îndeplini mai bine această gravă obligaţie moral-socială decât dându-şi toată silinţa să întipărească în mintea şi inima copiilor lor o soluţie nobilă, justă şi creştină despre viaţa sexuală. Îndreptarea lumii începe de la noi înşine, din familia noastră!

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că în cazul în care copiii noştri vor fi lămuriţi asupra modului cum se naşte viaţa omenească, cum se perpetuează specia umană, în mod incomplet, josnic sau greşit, urmările grave pentru ei sunt incalculabile şi pot fi ireparabile: copiii vor începe să creadă ceea ce colegii lor vorbesc între ei în această privinţă (cam aşa: copiii se nasc din mama lor după ce mai întâi tata şi mama au făcut împreună o faptă urâtă...). Spre a evita aşa ceva, părinţii trebuie să-şi dea toată silinţa ca să le vorbească copiilor despre această problemă în termeni înălţători; copiii le vor fi recunoscători toată viaţa. Se va evita în felul acesta reproşul pe care, durere, mulţi copii îl fac mai târziu părinţilor: De ce nu mi-a vorbit tata şi mama nimic despre aceste lucruri? Dacă aş fi fost lămurit la timp în această problemă, nu mi-aş fi nenorocit viitorul...

În cazul în care părinţii şi-ar pierde creditul faţă de copiii mai mari, din pricină că n-au început destul de timpuriu să lămurească aceste probleme, ori din alte motive, şi observă că totuşi a sosit momentul să fie îndrumaţi în problema vieţii sexuale, trebuie să se îngrijească ca altcineva să îndeplinească în locul lor această grea misiune. Părinţii nu trebuie, niciodată şi sub nici o formă sau motiv, să se dispenseze pe sine însuşi total de această obligaţie printr-un dezinteres vădit, uitare, nepăsare, delăsare, amânare, lene sau comoditate: ar fi o ţinută nedemnă pentru un adevărat părinte! Deci în acest caz părinţii vor trebui să găsească o persoană capabilă care să facă în locul lor această informare; o persoană serioasă, demnă de încredere, versată în această problemă educativă, care ar accepta într-un mod total dezinteresat aşa ceva. Atunci părinţii vor îndruma pe copil ca să meargă la respectiva persoană şi spunându-i totodată că ei înşişi cunoscându-l pe N. N. l-au rugat ca să stea de vorbă cu el (ea) pentru a-l lămuri asupra unor probleme educative, foarte importante pentru viaţa şi viitorul său, că N.N. îl aşteaptă în ziua de... ora... locul... La reîntoarcere copilul va fi întrebat dacă a fost, i-a plăcut, a fost folositoare conversaţia, a înţeles bine totul, va mai merge şi pe viitor...? În felul acesta copilul se va convinge că informarea a fost făcută de comun acord cu părinţii.

Rămâne însă absolut ideală părerea că această informare e mai bine să fie făcută din partea părinţilor, ca ei treptat-treptat să-şi iniţieze copiii în misterul vieţii: tata pentru băiat şi mama pentru fată.

Ei pot cel mai bine alege limbajul potrivit capacităţii de înţelegere a copilului lor, iar printr-o veghere raţională-judicioasă, prudentă şi discretă, vor putea observa momentul propice, şi împrejurările cele mai favorabile când această informare poate fi făcută.