SOŢI   /   PĂRINŢI

I. DESPRE INIŢIEREA SEXUALĂ ÎN GENERAL

a) Necesitatea acestor îndrumări

Fiecare educator este de acord că un copil, la timpul potrivit, trebuie să primească şi să-şi însuşească, în această problemă vitală, vederi juste. Foarte mulţi părinţi şi educatori evită să o facă:

• nici lor nu li s-a făcut aşa ceva la timpul cuvenit,
• nu găsesc cuvinte potrivite, ocazii potrivite, şi mai ales se jenează,
• le este frică că vor distruge bucuria curată a copiilor.

Nici una dintre aceste obiecţiuni nu este întemeiată, după cum se va vedea din expunerea noastră.

Lumea a făcut un mare salt din toate punctele de vedere - chiar şi pubertatea, pe întregul glob pământesc, este mult anticipată faţă de acum 20-30 de ani. Educaţia sexuală face parte integrantă din procesul educativ al tineretului (Declaraţia despre educaţia creştină a Conciliului ecumenic Vatican II). Deci tăcerea din partea părinţilor şi a educatorilor în această privinţă este vinovată.

b) Răspunderea gravă

La vârsta potrivită un copil trebuie să ştie ce înseamnă creşterea, devenirea, transformarea sa din copil în bărbat, resp. femeie, precum şi relaţiile reciproce dintre cele două sexe.

Orice noţiune nouă, copilul şi-o însuşeşte de la persoanele şi lucrurile înconjurătoare, căci «nimeni nu se naşte învăţat». Deci şi în privinţa lucrurilor sexuale trebuie lămurit copilul, într-o perioadă a vieţii sale care este mult mai importantă decât şi-o închipuie foarte mulţi părinţi. Momentul acestei lămuriri, întrebuinţat sau neglijat, este hotărâtor pentru întreaga viaţă a copilului.

Dacă această lămurire nu se face din partea părinţilor sau a educatorilor unui copil normal, în plină dezvoltare trupească şi sufletească, problema sexuală se va pune şi se va lămuri cam în felul următor:

• copilul va fi mereu preocupat în gândul său asupra lămuririi acestui mister al vieţii;
• mai devreme sau mai târziu, prietenii sau prietenele, colegii sau colegele de şcoală îl vor lămuri (mai bine zis îl vor «zăpăci»).

Semnele acestei devieri educative:

• scrisori şi desene care circulă pe ascuns printre copii;
• garduri, pereţi, etc. scrise şi desenate cu diferite pornografii;
• consultarea dicţionarelor, a cărţilor de medicină, a literaturii obscene;
• conversaţii, glume şi înjurături cu un pronunţat colorit sexual, deseori într-un limbaj detestant, ruşinos şi înjositor;
• corupţie sexuală, ajungând pe încetul până la perversiune: o întâlnim, sub o formă sau alta, deja la frageda vârstă de 7-8 ani, în orice caz pe la 10 ani aproape nici unul dintre băieţi (mai rar la fete) nu scapă teafăr, dacă a fost neglijată această educaţie, învăţând-o unul de la altul (cel mai mare îl «lămureşte» pe cel mai mic). Se începe prin expuneri impudice, priviri, ajungând repede la atingeri ruşinoase cu sine însuşi sau chiar cu alţii (mai ales băieţii între ei).

În momentul când copiii îşi vor da seama despre dezastrul trupesc şi sufletesc în care au ajuns, vor reproşa: «De ce nu m-au lămurit părinţii mei, la timpul cuvenit? Cum ar fi decurs adolescenţa mea dacă părinţii mei şi-ar fi făcut datoria?»

c) Concluzia

Această lămurire face parte integrantă din procesul de educaţie, ca ceva necesar şi indispensabil.

Este o parte integrantă a educaţiei: a fost un timp când educatorii susţineau că dificultăţile şi eşecurile de ordin sexual-moral (ca cele expuse mai sus) pot fi evitate dacă copilul va fi lămurit în sensul «cum este acest lucru, cum se întâmplă?». Astăzi, nimeni nu mai poate susţine acest lucru, căci întrebarea pe care şi-o pun copiii în toate problemele vieţii nu este în primul rând acel «cum?», «cum sunt lucrurile, etc.», ci «de ce», «de ce este acest lucru aşa, de ce văd, simt, etc. acest lucru?». Deci copilul trebuie lămurit, pe încetul, asupra motivelor, adică de ce despre un anumit lucru trebuie să se gândească, să se vorbească, etc. în felul acesta? De ce acest lucru (gând, vorbă sau faptă) este, sau nu este, permis să-l facă?

În locul unei ignoranţe copilăroase (care are drept urmare o curiozitate nesănătoasă şi multă nelinişte sufletească), trebuie sădit în sufletul copiilor:

• un respect raţional faţă de propriul lor trup: scopul social-natural al trupului, ca obiect indispensabil pentru perpetuarea vieţii omeneşti prin procreeare şi prin muncă;
• precum şi un respect sacru, o înaltă stimă pentru sfintele intenţii ale lui Dumnezeu, care stă în aşteptarea realizării planurilor Sale creatoare, poate chiar şi prin acest copil (dacă se va căsători).