SOȚI   /   PĂRINȚI 

Bobocul
de pr. Emil Puni, SJ

achizitionare: 15.09.2003

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior I. DESPRE INIȚIEREA SEXUALĂ ÎN GENERAL

a) Necesitatea acestor îndrumări

Fiecare educator este de acord că un copil, la timpul potrivit, trebuie să primească și să-și însușească, în această problemă vitală, vederi juste. Foarte mulți părinți și educatori evită să o facă:

  • nici lor nu li s-a făcut așa ceva la timpul cuvenit,
  • nu găsesc cuvinte potrivite, ocazii potrivite, și mai ales se jenează,
  • le este frică că vor distruge bucuria curată a copiilor.

Nici una dintre aceste obiecțiuni nu este întemeiată, după cum se va vedea din expunerea noastră.

Lumea a făcut un mare salt din toate punctele de vedere - chiar și pubertatea, pe întregul glob pământesc, este mult anticipată față de acum 20-30 de ani. Educația sexuală face parte integrantă din procesul educativ al tineretului (Declarația despre educația creștină a Conciliului ecumenic Vatican II). Deci tăcerea din partea părinților și a educatorilor în această privință este vinovată.

 

b) Răspunderea gravă

La vârsta potrivită un copil trebuie să știe ce înseamnă creșterea, devenirea, transformarea sa din copil în bărbat, resp. femeie, precum și relațiile reciproce dintre cele două sexe.

Orice noțiune nouă, copilul și-o însușește de la persoanele și lucrurile înconjurătoare, căci «nimeni nu se naște învățat». Deci și în privința lucrurilor sexuale trebuie lămurit copilul, într-o perioadă a vieții sale care este mult mai importantă decât și-o închipuie foarte mulți părinți. Momentul acestei lămuriri, întrebuințat sau neglijat, este hotărâtor pentru întreaga viață a copilului.

Dacă această lămurire nu se face din partea părinților sau a educatorilor unui copil normal, în plină dezvoltare trupească și sufletească, problema sexuală se va pune și se va lămuri cam în felul următor:

  • copilul va fi mereu preocupat în gândul său asupra lămuririi acestui mister al vieții;
  • mai devreme sau mai târziu, prietenii sau prietenele, colegii sau colegele de școală îl vor lămuri (mai bine zis îl vor «zăpăci»).

Semnele acestei devieri educative:

  • scrisori și desene care circulă pe ascuns printre copii;
  • garduri, pereți, etc. scrise și desenate cu diferite pornografii;
  • consultarea dicționarelor, a cărților de medicină, a literaturii obscene;
  • conversații, glume și înjurături cu un pronunțat colorit sexual, deseori într-un limbaj detestant, rușinos și înjositor;
  • corupție sexuală, ajungând pe încetul până la perversiune: o întâlnim, sub o formă sau alta, deja la frageda vârstă de 7-8 ani, în orice caz pe la 10 ani aproape nici unul dintre băieți (mai rar la fete) nu scapă teafăr, dacă a fost neglijată această educație, învățând-o unul de la altul (cel mai mare îl «lămurește» pe cel mai mic). Se începe prin expuneri impudice, priviri, ajungând repede la atingeri rușinoase cu sine însuși sau chiar cu alții (mai ales băieții între ei).

În momentul când copiii își vor da seama despre dezastrul trupesc și sufletesc în care au ajuns, vor reproșa: «De ce nu m-au lămurit părinții mei, la timpul cuvenit? Cum ar fi decurs adolescența mea dacă părinții mei și-ar fi făcut datoria?»

 

c) Concluzia

Această lămurire face parte integrantă din procesul de educație, ca ceva necesar și indispensabil.

Este o parte integrantă a educației: a fost un timp când educatorii susțineau că dificultățile și eșecurile de ordin sexual-moral (ca cele expuse mai sus) pot fi evitate dacă copilul va fi lămurit în sensul «cum este acest lucru, cum se întâmplă?». Astăzi, nimeni nu mai poate susține acest lucru, căci întrebarea pe care și-o pun copiii în toate problemele vieții nu este în primul rând acel «cum?», «cum sunt lucrurile, etc.», ci «de ce», «de ce este acest lucru așa, de ce văd, simt, etc. acest lucru?». Deci copilul trebuie lămurit, pe încetul, asupra motivelor, adică de ce despre un anumit lucru trebuie să se gândească, să se vorbească, etc. în felul acesta? De ce acest lucru (gând, vorbă sau faptă) este, sau nu este, permis să-l facă?

În locul unei ignoranțe copilăroase (care are drept urmare o curiozitate nesănătoasă și multă neliniște sufletească), trebuie sădit în sufletul copiilor:

  • un respect rațional față de propriul lor trup: scopul social-natural al trupului, ca obiect indispensabil pentru perpetuarea vieții omenești prin procreeare și prin muncă;
  • precum și un respect sacru, o înaltă stimă pentru sfintele intenții ale lui Dumnezeu, care stă în așteptarea realizării planurilor Sale creatoare, poate chiar și prin acest copil (dacă se va căsători).

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire