SOŢI   /   PĂRINŢI

IX. DESPRE PUBERTATE: PUBERTATEA LA BĂIEŢI

Indicaţii pentru părinţi şi educatori

Vârsta: Fenomenele care însoţesc creşterea şi dezvoltarea copilului (aşa numite fenomene secundare) trebuiesc urmărite îndeaproape deoarece ele ne indică începuturile perioadei pubertăţii copilului. Aceste sunt - între altele - următoarele:

Schimbarea vocii; schimbarea fizionomiei feţei (aspect bine definit de bărbat); o puternică creştere a pilozităţii (mustăţi, perii pudoarei din regiunea organelor genitale); o rapidă alungire a membrelor (mâini şi picioare) precum şi o creştere mai pronunţată a întregului corp.

De îndată ce părinţii au observat chiar şi numai unele dintre aceste fenomene, trebuie să fie foarte atenţi - cu ochii în patru - şi nu mai trebuie aşteptat cu instructajul până ce vor fi descoperite în lenjeria de pat sau de corp (cearceafuri, pijama, chilot) urmele secreţiilor testiculare, adică poluţia nocturnă, sau eventual - durere - chiar semnele masturbaţiei sau ale onaniei. Este de preferat ca băiatul să fie lămurit asupra acestor fenomene mai înainte de a ajunge la puternice excitaţii sexuale, erecţii sau chiar ejaculări (eliminări de secreţii care după uscare pe lenjerie au un aspect de scrobeală) - fenomene ce caracterizează poluţia nocturnă precum şi masturbaţia-onania (la aceasta din urmă într-un grad mai intens). Altfel s-ar putea întâmpla ca băiatul, din curiozitate, să înceapă să facă el însuşi investigaţii asupra acestor fenomene noi din viaţa sa, şi deci ar putea ajunge ca să-şi provoace el însuşi acele simţăminte (excitaţii), ajungând - în cel mai bun caz - la concluzia că el este bolnav de boli ruşinoase şi conştiinţa i-ar fi puternic neliniştită.

Vârsta cea mai potrivită este la 12-13 ani, când băiatului trebuie să i se facă instructajul sexual propriu pubertăţii.

Precauţii şi comportări ale părinţilor:

Aşa zişii «prieteni», dacă nu sunt temeinic verificaţi din partea părinţilor, pot avea o influenţă din cea mai dezastruoasă.

«Spune-mi cu cine te împrieteneşti şi-ţi voi spune cine eşti» se adevereşte din plin. Aproape în toate cazurile în care un băiat a ajuns la deprinderi sexuale păcătoase, cei ce l-au influenţat şi iniţiat sunt «prietenii». Este un fapt îndeobşte cunoscut că un individ pervers din punct de vedere sexual nu se linişteşte - nu precupeţeşte nici un efort şi nu-i scapă nici o ocazie spre a perverti pe cât mai mulţi. Şi iată cum: preferă mai întâi pe cei mai perfecţi decât el (mai ridicaţi din punct de vedere moral şi intelectual, eventual social); ordinea în care: cel mai în vârstă caută să-l corupă pe cel mai tânăr decât el, căci atracţia sexuală masculină începând cu vârsta de 15-17 ani (organele genitale sunt deja bine dezvoltate) până la cele mai adânci bătrâneţe merge de la cel mai în vârstă spre cel mai tânăr (chiar la o diferenţă de vârstă de un an), iar de la vârstă priceperii 5-7 ani până pe la 15-17 ani, cel mai mic îl caută şi se alipeşte de cel mai mare decât el, cu multă uşurinţă (vrea să vadă, să atingă şi chiar să facă lucruri ruşinoase cu «prietenul» mai mare, dacă i se dă ocazie, în cazul când a fost «pervertit» din partea altora în acest sens).

De altă parte, la vârsta de 10-15 ani există pericolul de pervertire sexuală chiar între băieţii de aceeaşi vârstă. Până la vârsta de 15-18 ani instinctul sexual nu este clar diferenţiat-specificat. Deci atracţiile, simpatiile, etc. în privinţa satisfacerii sexuale nu sunt întotdeauna şi neapărat îndreptate spre sexul opus, diferenţierea (în cazurile normale) desăvârşindu-se abia pe la 17-18 ani.

Fiindcă în epoca pubertăţii: copiii sunt «mustul care fierbe», foarte uşor susceptibili pentru orice excitaţii sexuale, anumite măsuri trebuiesc luate din partea părinţilor spre a preîntâmpina un eventual «dezastru» şi spre a-i ajuta pe băieţi să-şi stăpânească acest «rebel» instinct.

Băiatul trebuie să doarmă suficient, dar să nu se tolănească în pat după ce s-a trezit (fie dimineaţa, fie în decursul zilei), ci de îndată să părăsească aşternutul ieşind «afară» la toaletă. De regulă dimineaţa (dar poate avea loc şi după oricare trezire din somn), membrul genital al băiatului este în stare de erecţie, datorită interdependenţei: vezica urinară (cantitate mare de urină-acizi), prostată, etc. Dacă nu părăseşte de îndată «culcuşul cald», din greşeală, din plictiseală, etc. s-ar putea atinge, scărpina, juca, etc. în acea regiune a trupului, ajungând uşor la anumite atingeri necuviincioase, poate chiar la masturbare, sau onanie. De altfel băiatul trebuie obişnuit de mic să nu forţeze niciodată reţinerea urinei din cauza jocului social, a ocupaţiei (studiu, TV etc.), căci în astfel de cazuri o erecţie a membrului genital este aproape inevitabilă. Ori, excitaţiile de ordin sexual trebuiesc evitate la maximum.

Trebuie obişnuit să doarmă pe partea dreaptă (în nici un caz pe burtă sau pe spate) şi cu mâinile sub cap. Salteaua sau matrasele să nu fie exagerat de moi (puf, etc.) căci, între altele, produc o căldură nerecomandabilă la această vârstă; de altfel, dezvoltarea normală a scheletului are nevoie de un suport mai uniform (mai tare, îndesat) la presiunea-apăsarea trupului. La fel, nici învelitorile să nu fie prea călduroase şi grele: să nu fie frig, dar nici aşa ca să nu poată de căldură (căldura prea mare are influenţă nocivă asupra excitabilităţii sexuale). Dormitorul trebuie aerisit bine înainte de culcare, ba chiar, dacă e posibil, dormit cu geamul deschis. Trebuie făcut tot posibilul ca băieţii începând cu vârsta de 10 ani să doarmă în pat individual, oriunde s-ar găsi; în nici un caz nu-i admis a culca băiat cu fată sau băieţi cu diferenţă de vârstă în perioada de la 10 la 20 de ani, chiar fraţi fiind. Înainte de culcare întotdeauna trebuie să iasă «afară».

Curăţenia: «Curăţiei îi place curăţenia», adică virtutea castităţii precum şi fecioria (cea mai înaltă treaptă a castităţii), răsare, creşte şi se desăvârşeşte într-un trup curat precum «Mens sana in corpore sano - minte sănătoasă într-un trup sănătos». Trebuie obişnuit să-i placă curăţenia şi să-i displacă orice formă a murdăriei: baia săptămânală, duş cât mai des (mai ales vara); spălatul picioarelor în fiecare seară; spălatul mâinilor înainte şi după mâncare, după sosirea de la şcoală, după orice fel de lucru manual, după terminarea lecţiilor, după ieşirea de la WC etc. Trebuie instruit în mod practic şi din cea mai fragedă copilărie să observe în mod riguros igiena organelor genitale: înlăturarea, prin spălare, a efectelor transpiraţiei exterioare şi a secreţiilor interioare de sub piele, cu ocazia băii generale şi, mai sumar, chiar odată la 2-3 zile (mai ales vara) cu ocazia toaletei de dimineaţa, - însă totul să se întâmple în intimitate - singur, rapid şi în momentul când organul genital nu este excitat, şi astfel, pudoarea naturală a băiatului să nu aibă nimic de suferit-pierdut. Ca şi în cazul spălării de cel puţin două ori pe zi - seara (neapărat) şi dimineaţa - a dinţilor cu pastă şi periuţă individuală, copilul fiind instruit - obişnuit şi lămurit asupra rolului acestei «neplăcute» operaţii, la fel, în momentul când el e capabil să înţeleagă importanţa igienei organelor genitale i se va spune de ce trebuie făcută în această viaţă această toaletă cumva jenantă (murdăria neînlăturată este un focar de microbi şi deci pot urma infecţii, miros urât, iritaţii, mâncărimi, excitaţii şi senzaţii prin care imaginaţia e pusă «la treabă», urmând apoi închipuiri şi gânduri necuviincioase, nelinişte sufletească, distragerea atenţiei de la studiu, şi, în cazuri extreme, fapte necuviincioase - masturbaţii - onanii). Curăţenia exterioară să fie oglinda curăţiei interioare.

Alimentaţia: trebuie evitate mâncărurile picante-condimentate (piper, boia, muştar, hrean, etc.) precum şi băuturile alcoolice, iar seara mai puţine lichide. Evitarea constipaţiei (iritaţiile tubului digestiv produc excitaţii în sfera genitală) şi deci şi a şederii îndelungate la WC (ocazie de privire, pipăire, excitare, etc. sexuală). Fumatul este interzis căci nicotina irită şi intensifică excitabilitatea sexuală.

Îmbrăcămintea: să nu fie prea strâmtă, mai ales pantalonii şi chiloţii (se poate creea o zonă de hiperexcitabilitate în jurul organelor genitale) iar suspensorii, etc. de la exerciţiile sportive trebuie înlăturaţi de pe trup de îndată ce a încetat utilitatea lor. La culcare se va schimba rufăria de corp integral, şi orice rufărie - fie de zi sau de noapte - după întrebuinţare trebuie aerisită. Pantalonii până la etatea adolescenţei e mai bine să fie lipsiţi de buzunarele din faţă; în tot cazul băiatul trebuie observat şi supravegheat să nu stea cu mâinile în aceste buzunare tot aşa de bine cum nu trebuie permis scărpinatul, mai ales în public, în zona organelor genitale.

Studiul: pregătirea lecţiilor să stea sub controlul părinţilor, camera bine şi deseori aerisită (creierul are nevoie de sânge bine oxigenat) şi după maximum o oră de studiu trebuie să facă vreo 10 minute pauză (mişcări prin curte, etc.); poziţia la masa de studiu a mâinilor, picioarelor, a trunchiului, înclinarea-distanţa vizuală trebuie mereu controlate şi eventual îndreptate. Învăţătura este una dintre cele mai grele activităţi a omului. Deci grijă, înţelegere, apreciere şi sprijin neprecupeţit din partea părinţilor este absolut necesar. Altfel poate fi timp pierdut sau chiar ocazie de păcat (stare de nervozitate, excitabilitate - inclusiv sexuală). De regulă, avem copilul pe care-l merităm prin eforturile noastre!

Sportul: ajută mult la educaţia voinţei şi deci şi a castităţii, dacă este făcut raţional. Gimnastica de cameră este foarte recomandabilă, în fiecare seară şi dimineaţa, când e posibil, în aer liber. Trebuie evitată epuizarea fizică, oboseala exagerată şi orice exerciţiu de urcat la prăjină (poate produce primele excitaţii sexuale puternice).

Pedepsele: sunt necesare şi deci inevitabile, dar să fie fără sentimentul răzbunării ci mereu judicioase-medicinale. E o greşeală să fie obligat băiatul ca să se culce mai devreme decât are el ora obişnuită sau în decursul zilei când nu are somn: din plictiseală sau răzbunare ar putea să-şi provoace excitaţii sexuale şi urmările...

Viaţa ordonată: băiatul trebuie obişnuit încă de mic copil cu un program pentru principalele sale funcţii vitale necesare susţinerii vieţii. Astfel sunt orele meselor principale, eliminarea fecalelor, sculatul dimineaţa, spălatul până la brâu cu apă rece (înviorează şi calmează excitabilitatea), timpul de studiu precum şi acel de destindere (joc, plimbare, etc.), ora culcării seara şi eventual siesta de după masă, etc. Natural, îşi vor avea timpul lor şi rugăciunile de dimineaţa şi seara. În felul acesta are ocazii să-şi întărească voinţa şi stăpânirea de sine.

De evitat lenea: să fie mereu ocupat cu tot ce-i poate folosi în viaţă (studiu, lucru manual, distracţii cinstite, sport, plimbări în natură, excursii, lectură, deprinderi artistice, etc.), iar dacă-i obosit să se odihnească, să doarmă. La fel trebuie evitată singurătatea-izolarea: mereu să fie în societatea altora şi evitat spaţiul închis (unde să ştie el că nimeni nu-l vede-aude).

Controlul din partea părinţilor: mereu şi în toate, şi atunci când el nici nu bănuieşte. Aşa trebuie supravegheate pregătirea lecţiilor, lectura, timpul liber, distracţiile (filme, spectacole, etc.), prieteniile (să fie de acelaşi sex şi vârstă, în nici un caz nu mai mari decât el). Supravegheat dezvoltarea armonioasă a tuturor facultăţilor sufleteşti, a vieţii afective, a talentelor, a unui umor sănătos şi a simţului social (bun simţ).

Bunul simţ al părinţilor: În perioada pubertăţii, care ţine de la 13 la 16 ani, când copilul tinde să devină adolescent-bărbat, deseori băieţii sunt foarte abătuţi, descurajaţi, indispuşi, somnolenţi, neatenţi, nervoşi şi nerăbdători. Părinţii vor trebui, din când în când, să-i facă atenţi, să-i trezească la realitate spunându-le că nu trebuie să se lase descurajaţi şi să nu se mire prea mult de această stare sufletească a lor căci e trecătoare. Trebuie să-i înveţe a suporta cu răbdare aceste neplăceri, inerente creşterii şi transformării lor din copil în bărbat adolescent şi să considere această stare sufletească şi trupească drept o pregătire pentru un viitor luminos, drept ocazii minunate de a-şi oţeli voinţa. În această perioadă de declin, care în adâncul sufletului lor este orientată spre deznădejde, ei trebuie mereu încurajaţi, scuturaţi, împinşi înainte - căci acum visurile copilăriei (palate imaginare, etc.) sunt spulberate de către cruda realitate a vieţii pe care o sesizează zi de zi tot mai mult. Tinerii caută să se refugieze în «fericita copilărie», să dea îndărăt, dar... nu se poate. (Natural acest fenomen se întâmplă inconştient). Viaţa îi împinge înainte; trebuie să lupte cu greutăţile vieţii; trebuie să înceapă să se obişnuiască în mod practic cu acest cuvânt de ordine a «omului»: «o luptă este viaţa!» Asta nu-i pe placul «copilului» care-şi începe viaţa sa de «om mare».

Pentru greşelile lor, reale ori imaginare, în conştiinţa tinerilor se ivesc multe şi mari «furtuni, nelinişti, scrupule», şi «micul nostru adolescent» devine «un mic nefericit» dacă părinţii şi educatorii lui nu sunt atenţi, dacă nu-şi îndeplinesc într-un mod judicios (= în cunoştinţă de cauză) sfânta lor obligaţie de a da lumii oameni normali.

Mulţi băieţi, în perioada pubertăţii, devin copii răi, cumva chiar antipatici, obraznici, cu o puternică tendinţă spre independenţă-autonomie şi deci neascultători acasă, la şcoală sau la locul de muncă. Explicaţia o dă tot ceea ce s-a spus mai sus: dezechilibrul lor trupesc şi sufletesc (spiritual şi afectiv) pentru care ei nu sunt vinovaţi. Să fim deci înţelegători: sunt mai mult de compătimit decât de biciuit! Ei sunt neîndemânatici cu atâtea lucruri noi ce au apărut în viaţa lor acuma (de exemplu, până se vor obişnui cu mâinile picioarele lor alungite, deseori vor sparge... şi se vor împiedeca...) Părinţii să-şi păstreze calmul: Nu trebuie aprobate devierile de la conduita corectă-bunul simţ, şi li se vor face tinerilor observaţii izvorâte din dragoste paternă, în lumina celor expuse mai sus, şi în orice caz nu pe un ton zeflemitor, tăios, batjocoritor şi insultător. Nu trebuie bruscaţi şi nici pedepsiţi cu uşurinţă şi în mod exagerat (ci cu dreptate!). Deseori va trebui să ne facem că nu vedem, nu auzim... Să-i înţelegem!

Cine trebuie să facă această lămurire?

De regulă, primul şi cel mai indicat este tata; el poate cel mai bine judeca, aprecia şi înţelege dificultăţile şi starea sufletească a băiatului la vârsta pubertăţii. Dacă însă, în cazuri excepţionale, mama are mai mare priză asupra băiatului (fiind ea confidenta intimităţilor sale...) va trebui să ia asupra sa această misiune, proprie tatălui.