SFÂNTA TREIME

TAINA LUI CRISTOS

Unirea între natura divină şi cea umană, numită unire ipostatică (în persoană), e "taina lui Cristos", după cum se exprimă Sf. Pavel (Ef. 3, 3; 1, 9; I Tim. 3, 16).

Acest mister prin care nevăzutul s-a făcut văzut, veşnicul a intrat în timp, cel veşnic fericit se face pasibil, cel atotputernic devine slab, face pe Sf. Pavel să zică că, deşi natura Sa divină nu era un furt (primul Adam a vrut să răpească, să fure natura divină ca să fie ca Dumnezeu), ci proprietatea Sa personală în virtutea naşterii veşnice din Tatăl, totuşi, El "s-a nimicit pe sine luând chipul robului şi făcându-se asemenea oamenilor" (Fp 2, 7). Ca să fie cât mai asemenea nouă "s-a desbrăcat" nu de natura divină, ci de slava şi fericirea pe care o avea din veşnicie şi pe care o va reprimi după înviere.

Astfel Cuvântul lui Dumnezeu intră în istorie; se naşte, trăieşte şi moare. Această existenţă pământească nu are însă numai un interes istoric, ci e şi obiect de credinţă: "s-a născut din Fecioara Maria, a pătimit, s-a îngropat şi a înviat... s-a suit la ceruri", după cum mărturisim în Credeu.

Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu intră numai în istoria omenirii, ci şi în istoria cosmosului. El este punctul culminant al acestei istorii, căreia îi determină sensul, îi determină valorile şi-i rezumă (recapitulează) întreaga-i desfăşurare. El este "Alfa şi Omega", începutul şi sfârşitul (A 22, 13) întregului univers.

De altfel, radicala dependenţă a Universului de Dumnezeu se exprimă în radicală propensiune a acestuia spre Creatorul său.(7)

Făcându-se om - iar omul este fiinţa centrală a lumii - Fiul lui Dumnezeu asumă toate elementele cosmice (le recapitulează), care, astfel, în El îşi găsesc desăvârşirea cea mai deplină a profundei lor aspiraţii inconştiente.

Lui Isus Cristos, Cuvânt veşnic şi Cuvânt întrupat îi compete primatul absolut faţă de întreaga creaţie. Sf. Pavel mărturiseşte că "Fiul dragostei Tatălui este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel dintâi născut din toată zidirea(8), căci prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în cer şi pe pământ... Toate au fost create prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El " (C 1, 13-17).

Deci, toate s-au creat prin El (cf. Ev 11, 3), toate se ţin prin El (cf. Ev 1, 3) şi toate sunt pentru El, spre care întreg universul este orientat (cf. Ev 1, 2-8; E 1, 22).

Acest primat al lui Cristos asupra întregii creaţii nu este obiect al experienţei sau al raţiunii, ci aparţine credinţei şi speranţei (cf. Ev 2, 8).

De aici se deduce că întruparea Fiului lui Dumnezeu nu avea ca scop numai mântuirea din păcat, ci aceasta se încadra în împlinirea finalităţii întregii creaţii ce tinde spre focarul dorinţelor istoriei şi civilizaţiei, spre centrul neamului omenesc, spre bucuria inimilor şi spre plinătatea aspiraţiilor lor.(9)