SFÂNTA TREIME

ÎNĂLŢAREA

După înviere Isus "merge la Tatăl".

Înălţarea la cer e descrisă cu multă simplitate. Nimic pompos ca în miturile păgâne, ci o sobră aluzie la direcţia spre care Isus se îndreaptă: spre Tatăl.

"Mesajul evanghelic nu este că Isus - când norul L-a ascuns de la privirea învăţăceilor - a continuat să străbată straturile atmosferice până când să ajungă la Tatăl. Umanitatea lui Isus glorificată, nu a trecut distanţe, cum facem noi. Apoi, Tatăl, cerul, nu sunt sus". Direcţia spre "înălţime" e aleasă ca expresie, pentru că bolta cerească, cu lumina ei, libertatea şi vastitatea ei, e un splendid simbol al locuinţei lui Dumnezeu.

Tatăl la care a ajuns Isus nu este legat de un loc determinat (cf. I 4, 24).

Trebuie deci să ne debarasăm de posibilităţile imaginare relative la spaţiu; ştim că Isus este la Tatăl, ca şi om: om cu trup, dar nu cu trup pământesc, ci cu trup transfigurat, preamărit, spiritual. Cum este acest mod de existenţă al trupului după înviere, nu ştim. Sf. Pavel caută să ne facă să înţelegem aceasta (cf. I C 15, 35-49).

"Stă de-a dreapta Tatălui" este şi aceasta o imagine, căci Tatăl nu are o .... "dreaptă". Această expresie indică mărirea şi iubirea Tatălui în care se găseşte Isus".(12)

Sf. Pavel spune că Isus "S-a suit...ca toate să le umple" (Ef. 4, 10). Isus este centrul creaţiei lui Dumnezeu. Tot ce este în lume tinde spre El. Deodată cu învierea a început pe pământ era Împărăţiei lui Dumnezeu. Timpul mesianic a sosit şi noi îl trăim.

Desăvârşirea acestui timp va fi la a doua Sa venire, când va judeca pe toţi: vii sau morţi (cf. F 10,42); iar judecata va fi iertare pentru cei credincioşi, osândă pentru cei care nu au vrut să-L caute în nici un fel.