SFÂNTA TREIME

ULTIMA CINĂ

În ultima seară a vieţii Sale, seara de despărţire de ai săi, Isus a făcut un banchet festiv, după obiceiul evreilor, care atunci sărbătoreau paştile - comemorarea ieşirii din robia Egiptului - în mod solemn, la cina însoţită de cântări, rugăciuni şi binecuvântări.

La cina pregătită de apostoli în Joia Mare, spre uimirea acestora, Isus se apleacă şi le spală picioarele: Împărăţia se va realiza prin iubire şi slujire.

Peste atmosfera de pace care cuprinsese cenacolul unde se săvârşea cina cea de taină se lăsă însă o umbră ameninţătoare, căci unul din cei doisprezece, a conspirat cu duşmanii de moarte ai lui Isus. Iuda era şi el prietenul lui Isus: "Dacă un vrăşmaş m-ar face de ocară, aş suferi, dacă un potrivnic s-ar ridica semeţ împotriva mea, m-aş ascunde de el; dar tu.... prietenul meu şi confidentul meu, cu care conversam în mod familial...!" (Ps. 55, 13-15). Tristeţea s-a lăsat peste cenacol căci, "chiar şi acela cu care trăiam în bună pace şi în care îmi pusesem nădejdea, acela care mănâncă pâinea mea, acela a ridicat călcâiul împotriva mea" (Ps 41, 10).

Cine ştie de ce acest apostol s-a făcut trădător! Izvorul răului este obscur. Evangheliştii spun că infidelitatea lui Iuda se datorează ahtierii lui după bani.

Psalmii care descriu exemplul dureros al deziluziei omeneşti ne amintesc de moartea lui Isus, şi în această suferinţă El vrea să fie solidar cu suferinţele inimilor încercate de infidelitatea celor la care ţineau.

În timpul cinei "Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi mulţumind a frânt şi a zis: "Acesta este trupul meu care se frânge pentru voi; aceasta să o faceţi întru pomenirea mea". Asemenea a luat paharul după cină zicând: "Acest pahar este legea cea nouă în sângele meu: aceasta să o faceţi de câte ori veţi bea întru pomenirea mea. Căci de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnului o vestiţi până când va veni. Drept aceea, oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de trupul şi sângele Domnului" (I C 11, 23-27).

Prin acest gest al binecuvântării pâinii şi vinului, şi prin cuvintele pe care le pronunţă, Isus arată apostolilor cum va muri: în mod violent, cu trupul, frânt ca o pâine şi cu sângele, vărsat ca un vin.

Prin această moarte, Dumnezeu face un nou pact - legea cea nouă - cu omenirea, legământ despre care profetul Ieremia spunea cu şase sute de ani mai înainte: "Voi încheia un legământ nou. Dar nu-l voi încheia precum l-am încheiat cu părinţii voştrii când i-am prins de mână ca să-i scot din ţara Egiptului.... . Ci iată care va fi legământul pe care-l voi încheia după acele zile: Pune-voi legea mea înăuntru lor şi în inima lor o voi scrie: eu voi fi Dumnezeul lor iar ei vor fi poporul meu" (Ir 31, 31-33).

Poporul lui Dumnezeu are de aici înainte posibilitatea de a intra în contact cu sacrificiul şi legământul lui Isus în mod fizic. Cine mănâncă şi bea, participă la sacrificiul legământului, căci pâinea frântă şi vinul din pahar nu sunt numai amintirea morţii, dar sunt o realitate: trupul şi sângele lui Isus (În limba semitică prin trup se înţelege omul întreg, iar sângele reprezintă forţa vitală. Deci, primind trupul şi sângele lui Isus, primim întreaga sa persoană): "Căci trupul meu este cu adevărat mâncare şi sângele meu cu adevărat este băutură. Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, rămâne în mine şi eu în el" (I 6, 55-56), spusese Isus.

La ultima cină Isus se oferi cu adevărat. El înlocui sacrificiul legii vechi - mielul pascal - cu jertfa trupului său, cu sângele care va aduce mântuire. Astfel, El lasă Bisericii un nou sacrificiu, o nouă formă de mulţumire (în limba grecească: euharistia). Biserica, ascultând de porunca dată atunci: "Aceasta să o faceţi întru amintirea mea" (L 22, 19), reînnoieşte mereu jertfa Lui la Sfânta Liturghie, şi astfel ultima cină, zilnic repetată, ne însoţeşte, ne hrăneşte şi zideşte Biserica în decursul veacurilor.

Prin Biserică, jertfa lui Isus ne este mereu aproape. Până când va veni.