SFÂNTA TREIME

ULTIMELE ZILE

După spusele profeţilor, Împărăţia lui Dumnezeu trebuia să înceapă în Ierusalim (cf. Is 2, 3). De aceea Isus se îndreaptă spre acest oraş care a rezistat cu încăpăţânare chemării şi iubirii Lui: "Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi precum cloşca puii, dar tu nu ai vrut". (M 23, 27).

Hotărârea de a merge în Ierusalim a însemnat o cotitură decizivă în viaţa Sa. În momentul culminant al misiunii Sale, păcatul omenirii, pe care a venit să-l ia asupra Sa, îl va prăbuşi. În Ierusalim Isus se găseşte faţă în faţă cu răul, contra căruia a luptat viaţa întreagă. Ce va face? Îşi va împlini cu hotărâre chemarea, voinţa Tatălui, în supunere şi iubire. ştia că Tatăl poate face să răsară Împărăţia, chiar dintr-un trup chinuit, ca şi spicul din sămânţa ce moare sub glie (cf. I 12, 24).

Isus va muri prin mâna oamenilor. Mulţi i s-au opus chiar de la început: Irodianii, partidul politic ce urma pe Irod; Fariseii care ţineau cu rigoare legea lui Moise; casta liberală a mai marilor preoţilor; aristocraţia laică formată din bătrânii poporului, şi atâţia alţi oameni din popor care nu voiau să primească învăţătura nouă predicată de Isus, sufocând în sufletele lor vocea Spiritului, punându-se astfel în situaţia imposibilităţii convertirii.

Toţi aceştia au uneltit contra lor Isus şi l-au dus la moarte. O moarte prezisă de profeţi (cf. Is 53), moarte pe care El a dorit-o şi a primit-o de bună voie (cf. L 12, 5; M 26, 51-54).

Prin această moarte, Isus se apropie şi mai mult de viaţa noastră omenească, roasă de păcat, alunecând spre moarte. Astfel suferinţa sau moartea noastră, unită prin credinţă, abandon şi iubire cu suferinţele lui Isus, nu este o înfrângere. Ea primeşte o semnificaţie cu totul pozitivă; e gestul suprem de abandon, de credinţă şi iubire. "Dureroasa descompunere şi pierderea de sine şi a lumii sale, acceptate cu răbdare şi iubire, ne unesc cu viaţa noastră" (P. Smulders).

Intrarea în Ierusalim a fost triumfală, în aclamaţia mulţimii de galileeni, săracii patriei sale, care, la vestea sosirii lui Isus, îşi părăsesc corturile de pe muntele măslinilor, unde s-au adunat pentru sărbătoarea paştilor, îi ies înainte, aştern pe drum haine, ramuri de copaci şi-i strigă: "Osana Fiul lui David!"

Dar adevăratul început al Împărăţiei, nu va fi acest triumf, ci moartea cerută chiar de cei care îl aclamă.