SFÂNTA TREIME

APOSTOLII

Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să se formeze între oameni. "Nu te teme turmă mică căci bine a voit Tatăl să vă dea vouă împărăţia" (Lc 12, 32). Această turmă mică era nucleul din care se va dezvolta comunitatea, poporul nou, la care întreaga omenire e chemată să facă parte.

"Turma mică" erau învăţăceii pe care Isus i-a ales şi i-a iniţiat în misterele Împărăţiei lui Dumnezeu. I-a format cu deosebită grijă, învăţându-i să boteze (cf. I 4, 2); le-a dat puteri deosebite (cuvântul "apostol" înseamnă "trimis", plenipotenţiar) şi-i face predicatorii Împărăţiei lui Dumnezeu. Le dă puteri să lege şi să dezlege, adică autoritate pentru conducerea unei comunităţi, autoritate plină de răspundere.

Între cei doisprezece Apostoli, figura cea mai deosebită este aceea a pescarului Simon, fiul lui Iona. Din acest om din popor, impetuos, prompt să reacţioneze, Isus a făcut un fundament solid de fidelitate şi iubire: "Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca şi grâul; dar eu m-am rugat pentru tine ca să nu slăbească credinţa ta, şi tu, după ce te vei fi întors (după lăpădare), întăreşte pe fraţii tăi" (L 22, 31).

Îi schimbă numele în Petru (greceşte: stâncă) şi-l însărcinează să conducă mica turmă: Biserica. Evangheliile ne referă această însărcinare, iar textul (text care nu lipseşte din nici un manuscris, oricât de vechi ar fi) de la Matei, în care se redă schimbarea numelui şi în care lui Petru i se conferă puteri deosebite (cf. M 16, 13-14), vorbeşte clar de Biserica pe care Isus o va înfiinţa în contra căreia puterile iadului, puterea răului, nu o va birui. "Faptele apostolilor" dovedesc că după moartea lui Isus, Biserica s-a închegat condusă de Petru.