SFINŢII

Sfântul Leonard de Noblat (?-559)
6 noiembrie (calendarul latin)

Nu departe de marele oraş francez Limoges, spre nod-est, se află o mică localitate Sfântul Leonard de Noblat; este numele unui renumit pustnic, care în prima jumătate a veacului al VI-lea şi-a ales locul de retragere în pădurea din acest ţinut, unde a zidit şi o biserică închinată Maicii Domnului-de-sub-Arbori; el a denumit locul său de muncă şi rugăciune Nobliacum, sau Noblat. În tot timpul evului mediu, spre Nobliacum (Noblat) se îndreptau pelerini din toate părţile Europei, rugându-se pentru eliberarea prizonierilor sau a celor condamnaţi la muncă forţată pe galerele statului sau a nobililor; în jurul bisericuţei s-a ridicat cu timpul o adevărată pădure de cruci, pe care atârnau lanţuri şi cătuşe, depuse ca semn de mulţumire pentru libertatea redobândită. Un cronicar din vechime aminteşte că principele Boemond de Antiohia, cruciat căzut în mâinile «necredincioşilor» şi ţinut prizonier între anii 1100 şi 1103, reîntorcându-se în Europa a dăruit sanctuarului din Noblat un lanţ de argint, de mărimea şi forma aceluia cu care a fost legat în timpul prizonieratului. Şi astăzi, Sfântul pustnic Leonard este printre cei mai veneraţi Sfinţi în Franţa, Germania, Spania, Italia şi chiar în Polonia; lui îi sunt ridicate peste şase sute de biserici şi capele, iar numele lui apare foarte des în toponimie şi folclor; el este considerat patronul prizonierilor, pentru care mijloceşte harul resemnării şi al tăriei sufleteşti, şi nu rareori chiar punerea în libertate.

În contrast cu această mare răspândire a numelui şi cultului său, multe din datele şi faptele relatate în «Vita sancti Leonardi», operă scrisă în jurul anului 1030, nu au putut fi verificate. Se reţine ca foarte probabil că era fiul unui nobil franc de pe timpul regelui Clovis, pe care l-a însoţit în lupte. Împreună cu el a fost botezat în anul 496 în catedrala din Reims, de către Sfântul Remigiu. După botez, Leonard a renunţat ia cariera militară, s-a încredinţat conducerii spirituale a Sfântului Episcop de Reims şi a intrat în rândul clerului. Regele ar fi voit să-i încredinţeze conducerea unei Episcopii, dar nu l-a putut determina să renunţe la gândul său de a se retrage în singurătate. Singurul lucru pe care i l-a cerul fostul tovarăş de arme, a fost acela de a-i acorda şi lui privilegiul pe care îl avea Episcopul Remigiu: să poată vizita nestingherit pe prizonieri şi pe cei condamnaţi la galere, şi să aibă dreptul de a pune în libertate pe cine va crede el. Regele i-a împlinit rugămintea, dăruindu-i în plus, şi pădurea Pauvian de lângă Limoges, spre a-şi face aici locaşul de retragere şi închinare. În scurtă vreme, în jurul lui Leonard au început sa se adune tineri dornici de o viaţă spirituală deosebită, precum şi mulţi dintre ocnaşii şi prizonierii convertiţi şi eliberaţi de el. După douăzeci de ani de pustnicie, Leonard închide liniştit ochii în mijlocul ucenicilor săi, care îi înmormântează trupul în bisericuţa Maicii Domnului-de-sub-Arbori, probabil în anul 559. Bisericuţa din Noblat a devenit un mare loc de pelerinaj.

* * *

Mai puţin cunoscut şi folosit în onomastica româneasca, prenumele Leonard corespunde numelui personal Leonhart, din germana veche nume format din cuvintele: leo, lewo = leu, şi: hart = tare, puternic Probabil că iniţial a fost un supranume laudativ, cu înţelesul de: om puternic, energic, maiestuos ca un leu. Numele a devenit cunoscut şi îndrăgit prin faima Sfântului pustnic Leonard, şi în timpurile moderne, prin renumele marelui titan al Renaşterii, Leonardo da Vinci (1452-1519). Genialul pictor florentin a transpus chipul divin al lui Cristos în culorile materiale, supuse degradării; sfinţii îl transpun în faptele vieţii, destinate veşniciei.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti