SFINŢII

Fericitul Joseph-Marie Cassant (1878-)

Joseph-Marie Cassant (1878-1903) s-a născut la 6 martie 1878 la Casseneuil, în Lot-et-Garonne (dieceza de Agen, în Franţa) într-o familie de cultivatori de arbuşti, care avea deja un fiu în vârstă de nouă ani. Joseph urmează studiile în pensionatul Fraţilor Sf. Jean Baptiste de la Salle, la Casseneuil, întâmpinând dificultăţi tot mai mari din pricina lipsei sale de memorie.

În familie şi în pensionat a primit o educaţie creştină solidă şi, puţin câte puţin, a crescut în el dorinţa puternică de a deveni preot. Parohul Filhol, care-l stima mult pe băiat, cere unui capelan să-l ajute la studii, dar puţina memorie îl împiedică să intre în seminarul mic. Adolescentul însă este atras spre tăcere, reculegere şi rugăciune. Pr. Filhol îi sugerează să se îndrepte spre trapişti, iar tânărul, care are şaisprezece ani, acceptă fără ezitare. După o perioadă de probă în casa parohială, Joseph-Marie intră aşadar în abaţia cisterciană a Sf. Fecioare a Deşertului, din dieceza de Toulouse, la 5 decembrie 1894.

În acel moment maestrul de novici era pr. André Malet, care era capabil să intuiască nevoile sufletelor şi să răspundă la acestea într-un mod foarte uman. Încă de la prima întâlnire a arătat bunăvoinţă faţă de Joseph-Marie: «Ai încredere! Eu te voi ajuta să-l iubeşti pe Isus». Nici fraţii din mănăstire nu întârzie să-l aprecieze pe noul venit: Joseph este mereu mulţumit, mereu zâmbitor. Fratele Joseph-Marie este conştient de lacunele sale şi de slăbiciunea sa, dar contează tot mai mult pe Isus, care este forţa lui. Nu este pentru jumătăţile de măsură, vrea să se dăruiască cu totul lui Cristos. Motoul său este o mărturie în acest sens: «Totul pentru Isus, totul pentru Maria». La 24 mai, solemnitatea Înălţării Domnului la cer, este admis să depună voturile pe viaţă.

Începe pregătirea pentru preoţie: Fratele Joseph-Marie doreşte acest lucru, pentru că se gândeşte la Euharistie, care este pentru el realitatea prezentă şi vie a lui Isus. Cu toate acestea, cursurile de teologie pe care i le ţine un frate lipsit de înţelegere sunt o ocazie pentru a-l face pe tânărul călugăr să sufere împotriviri foarte dureroase pentru sensibilitatea lui puternică. În toate contradicţiile îşi pune încrederea în Cristos prezent în Euharistie, «unica fericire pe pământ», şi-i mărturiseşte suferinţa sa pr. André, care-l luminează şi-l mângâie. În cele din urmă, luând examenele în mod mulţumitor, are marea bucurie de a primi hirotonirea sacerdotală la 12 octombrie 1902.

Se constată însă că suferă de tuberculoză şi că boala este foarte avansată. Tânărul preot a făcut cunoscute suferinţele numai atunci când nu le-a mai putut tăinui. În ciuda unei şederi de şapte săptămâni în sânul familiei, trimis de părintele abate, puterile îi scad tot mai mult. După ce se reîntoarce în mănăstire, este trimis imediat în infirmerie: o nouă ocazie pentru a oferi, pentru Cristos şi Biserică, suferinţele sale fizice, care devin tot mai greu de suportat şi sunt agravate de neglijenţele infirmierului său. Mai mult decât oricând, pr. André îl ascultă, îl sfătuieşte şi-l sprijină. Pr. Joseph-Marie spusese: «Când nu voi mai putea celebra Liturghia, Isus mă va putea lua din această lume». La 17 iunie, în zori, după ce a primit Împărtăşania, a mers pentru totdeauna la Isus Cristos.

după situl www.vatican.va