SFINŢII

Fericitul Pere Tarrés i Claret (1905-1950)

Pere (Petru) Tarrés i Claret s-a născut la 30 mai 1905 la Manresa, provincia de Barcelona, Catalania (Spania). Părinţii lui, Francesc Tarrés Puigdellívol şi Carme Claret Masats, erau persoane credincioase şi exemplare, şi au mai avut încă două fiice, Francisca şi Maria. Pere a fost botezat la 4 iunie. Datorită muncii tatălui său, care era mecanic, familia a trebuit să se mute adesea (la Badalona, Mataró, Barcelona); la Badalona, în 31 mai 1910, Pere a primit Sacramentul Confirmaţiunii, iar la 1 mai 1913, Prima Împărtăşanie. În 1914, familia s-a reîntors la Manresa şi, în acest oraş, Pere a studiat cu părinţii iezuiţi.

Adolescentul Pere era vesel şi deschis, îşi iubea părinţii şi pe cele două surori, iubea natura, era contemplativ, mistic cu suflet de poet. Obişnuia să dea o mână de ajutor în farmacia domnului Josep Balaguer, care l-a îndemnat să îşi continue studiile. A obţinut o bursă de studiu care i-a permis să îşi ia bacalaureatul la Colegiul Sf. Ignaţiu. O altă bursă de studiu, obţinută datorită intervenţiei unor medici care îl apreciau, i-a permis să urmeze Facultatea de Medicină de la Universitatea din Barcelona. Din 1921 a locuit în cartierul Gracia, unde a frecventat oratoriul Sf. Filip Neri, şi a fost, între 1922 - 1936, fiul spiritual al pr. Jaume Serra.

A activat Federaţia Tinerilor Creştini cu un zel apostolic arzător. Federaţia era Acţiune Catolică (AC), aşa cum Papa Pius al XI-lea propunea atunci: rugăciune, studiu, acţiune, sub îndrumarea ierarhiei locale. Pere Tarrés a îndeplinit în acelaşi timp diferite sarcini atât în Federaţie cât şi în AC. Pentru el, secretul vieţii spirituale a celor militanţi era devoţiunea euharistică şi iubirea filială faţă de Maica lui Dumnezeu. În iulie 1925 a murit tatăl său şi, la scurt timp după aceea, mama sa a suferit un accident în urma căruia a rămas invalidă pe viaţă. La Monistrol de Calders, la Crăciunul anului 1927, a depus votul de castitate, cu aprobarea îndrumătorului său spiritual.

În 1928, după ce şi-a încheiat studiile în medicină, s-a stabilit definitiv la Barcelona. Între timp, surorile sale au intrat în mănăstire. Împreună cu colegul său, dr. Gerardo Manresa, Pere a fondat sanatoriul clinic "Nuestra Senora de la Merced", în Barcelona. În exercitarea profesiei sale medicale era exemplar în iubire şi în viaţa de pietate; nu şi-a pierdut niciodată veselia molipsitoare care îi permitea să îi trateze pe bolnavi cu o familiaritate plină de respect.

În 21 iulie 1936, pe când se afla la Mănăstirea din Monserrat pentru exerciţii spirituale, a izbucnit mişcarea anarhistă. Refugiindu-se la Barcelona, a putut să ducă în ascuns Împărtăşania celor persecutaţi, şi el însuşi a reuşit să scape de percheziţiile făcute în casa sa. În iulie 1938 a trebuit să se înroleze în armata republicană în calitate de medic. Datorită curajului şi devotamentului său, a fost promovat căpitan. Şi-a dedicat o parte a timpului său studierii limbii latine şi a filosofiei, ca pregătire pentru viitoarele studii sacerdotale, şi nu pierdea nici o ocazie pentru a-şi manifesta credinţa. După încheierea războiului, şi-a continuat activitatea de medic, a avut unele însărcinări în AC, şi a intrat în Seminarul din Barcelona, la 29 septembrie 1939.

În 1941, anul în care a murit mama sa, a primit Ordinele minore, subdiaconatul la 20 decembrie 1941, şi diaconatul la 22 martie 1942. A fost hirotonit preot la 30 mai 1942. La 3 iunie 1942 a fost numit de Episcop vicar în parohia Sf. Ştefan de Sesrovile. În 1943, din dorinţa Episcopului, a fost trimis la Universitatea Pontificală din Salamanca, unde, la 13 noiembrie 1944, a obţinut Licenţa în Teologie. Revenit la Barcelona, a primit diferite însărcinări pastorale: vice-asistent diecezan al tinerilor din AC, asistent al centrului pentru femei şi tinere din AC, din parohia Sf. Vicenţiu de Sarriá (1944), capelan al comunităţii şi al colegiului Surorilor Franciscane ale Neprihănitei Zămisliri (1945).

"Femeia are o putere de iubire foarte mare - a scris Tarres -, o capacitate enormă de sacrificiu care, pusă în slujba Bisericii, poate fi de mare ajutor". Cu femeile, mai ales cu tinerele, nu a aprofundat doar teme precum liturgia, viaţa interioară, puritatea, devoţiunea către Fecioara Maria, ci şi educaţia şi simţul muncii. "Nu putem să ne limităm să formăm tinere bune, cu privirea senină, ca şi cum toată viaţa lor ar trebui să se exprime între zidurile unei mănăstiri, îndepărtând orice lucru ca ocazie periculoasă". În diversele opere apostolice care i-au fost încredinţate nu i-au lipsit dificultăţile care l-au făcut să sufere, dar el a răspuns întotdeauna prin iubire, prudenţă şi tărie, sub semnul crucii. În 17 noiembrie 1945 scria în jurnalul său că se simţea scufundat în oceanul apostolatului pe care l-a visat atâta, cu aceeaşi ardoare şi acelaşi entuziasm pe care, ca laic, le-a simţit în cadrul Federaţiei.

În 17 mai 1950 i s-a făcut o biopsie, în urma căreia a fost depistat un linfosarcom linfoblastic. Boala a fost primită de Tarrés cu o abandonare totală în mâinile lui Dumnezeu, prin oferirea vieţii sale pentru sfinţirea preoţilor. La 31 august 1950, la doar 45 de ani, a murit în clinica fondată de el. A fost înmormântat în cimitirul din Montjuic, iar la 6 noiembrie 1975, rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate în biserica parohială din Sf. Vicenţiu de Sarria, unde se află şi acum.

după situl www.vatican.va