SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericita Rosalie Rendu (1786-1856)

Rosalie Rendu, cu numele laic Jeanne Marie Rendu, s-a născut la 9 septembrie 1786 la Confort, cantonul Gex, în Giura. A fost prima dintre cele patru fete ale unor mici proprietari, foarte respectați în regiune. Jeanne Marie Rendu avea numai trei ani când a izbucnit Revoluția franceză, iar preoții erau persecutați, îndepărtați din parohii, condamnați la moarte și constrânși să se ascundă. Casa familiei Rendu a devenit astfel un refugiu pentru preoții refractari. Tot aici află refugiu și Episcopul de Annecy, sub numele fals de Petru, iar faptul că el era tratat altfel decât ceilalți servitori, stârnește curiozitatea micuței Jeanne Marie. Astfel, într-o noapte, copila descoperă că Petru celebrează liturghia, și se supără că i-a fost ascuns adevărul. Puțin mai târziu, într-o discuție cu mama ei, Jeanne Marie amenință că va spune "că Petru nu e Petru", ceea ce o forțează pe doamna Rendu să-i explice fiicei sale situația, pentru a evita orice indiscreție.

Jeanne Marie crește în această atmosferă de expunere permanentă la pericol a credinței. Astfel, va face Prima Împărtășanie noaptea, în cantina casei părintești, la lumina lumânării. În 1976, moartea tatălui și a surioarei de patru luni tulbură familia, iar Jeanne Marie devine conștientă de responsabilitatea ei, ca soră mai mare, de a o ajuta pe mama, mai ales în îngrijirea surorilor mai mici. Cu timpul și situația politică se calmează, iar viața revine la normal. Doamna Rendu, preocupată de educația fiicei sale mai mari, o trimite la Surorile Ursuline din Gex, unde Jeanne Marie rămâne timp de doi ani. În timpul plimbărilor ei prin oraș, descoperă spitalul unde Fiicele Carității îi îngrijesc pe bolnavi, iar cu timpul se maturizează în ea dorința de a li se alătura. Doamna Rendu consimte ca Jeanne Marie, în ciuda vârstei fragede, să facă practică în acest spital.

În 1802, Jeanne Marie primește consimțământul mamei ei, pentru a intra în Congregația Fiicelor Carității a Sf. Vincențiu de Paul din Paris. Avea șaisprezece ani. Datorită problemelor de sănătate și a lipsei de exercițiu fizic, Jeanne Marie a fost trimisă în casa Fiicelor Carității din cartierul Mouffetard pentru a se îngriji de săraci, și unde a rămas timp de 54 de ani. Jeanne Marie, devenită de-acum sora Rosalia, se dedică aici bolnavilor și săracilor, se angajează în activitatea de catehizare și de alfabetizare a fetelor primite gratuit la școală. În 1807 sora Rosalia depune voturile pe viață în Congregație, iar opt ani mai târziu devine Superioara comunității din rue des Francs Bourgeois.

Pentru a veni în ajutorul celor care suferă, sora Rosalia deschide un dispensar, o farmacie, o școală, un orfelinat, o creșă, un centru de asistență a tinerelor muncitoare, o casă de îngrijire a bătrânilor săraci. Curând ajunge să fie cunoscută în toate cartierele capitalei franceze și în orașele provinciei. sora Rosalia adună în jurul ei colaboratori devotați, eficienți și tot mai numeroși, și mulți oameni bogați i-au sărit în ajutor, devenind astfel centrul mișcării de caritate care a caracterizat Parisul și Franța din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Dar încercările nu lipsesc. Epidemiile de holeră se succed, iar lipsa de igienă și mizeria favorizează izbucnirea lor. Mai ales în 1832 și 1846, sora Rosalia și Fiicele uimesc prin dăruirea și curajul lor, când adună trupurile abandonate pe străzi, iar în timpul revoltelor din iulie 1830 și februarie 1848, își riscă viața urcând pe baricade și adunându-i pe cei răniți, indiferent de ce parte erau aceștia. În 1852 Napoleon al III-lea îi conferă sorei Rosalia Crucea Legiuni de onoare: ea intenționa să refuze această distincție, dar superiorul Preoților Misiunii și al Fiicelor Carității, pr. Etienne, îi cere să accepte.

Deși avea o sănătate șubredă, Sora Rosalia a muncit neobosită, depășind mereu ostenelile și boala. Însă vârsta, extenuarea și responsabilitățile mari au ajuns să învingă capacitatea de rezistență și voința Sorei Rosalia. În ultimii ani de viață a suferit chiar și de o orbire progresivă. A murit la 7 februarie 1856, după o scurtă convalescență. Mormântul ei a devenit curând loc de pelerinaj, și datorită numărului mare de persoane care îl vizitau, osemintele sorei au fost mutate într-un loc mai accesibil, mai aproape de intrarea în cimitirul din Montparnasse.

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire