SFINŢII

Sfântul Pedro de Betancurt (1626-1667)

Sf Pedro de Betancurt s-a născut la 19 martie 1626 la Chasna de Vilaflor din Tenerife, în Insulele Canare. El a murit în 25 aprilie 1667 în Ciudad de Guatemala, capitala Guatemalei. Viaţa lui, marcată de o sfinţenie eroică, este o mărturie strălucitoare de fidelitate faţă de Evanghelie. Pedro era descendent din Juan de Betancurt, unul dintre cuceritorii Insulelor Canare. Familia în care s-a născut era însă o familie foarte săracă, şi el a început să lucreze ca păstor al micii turme a familiei. Părinţii lui l-au crescut într-un spirit sănătos de credinţă, şi contactul cu natura a hrănit sufletul lui profund contemplativ. Încă din copilărie, Pedro a învăţat să îl vadă pe Dumnezeu în toate în jurul lui.

Când Pedro a auzit despre condiţiile mizerabile de trai ale oamenilor din "Indiile de Vest" (America de astăzi), el s-a simţit chemat să ducă mesajul creştin pe aceste pământuri. În 1650, când avea 23 de ani, el a plecat spre Ciudad de Guatemala. Era atât de sărac că trebuia să stea la coadă pentru pâinea lui zilnică la mănăstirea franciscană, şi aici l-a cunoscut pe călugărul Fernando Espino, un faimos misionar, care l-a ocrotit şi a rămas îndrumătorul său pe viaţă. El i-a găsit lui Pedro un loc de muncă într-o fabrică locală de textile. În 1653, Pedro şi-a descoperit dorinţa de a intra în colegiul iezuit local, în speranţa de a deveni preot. El a demonstrat însă puţine aptitudini pentru studiu, fapt care l-a făcut să se retragă. Aici Providenţa l-a ajutat încă o dată, el întâlnindu-l pe pr. Manuel Lobo, S.J., care a devenit confesorul lui.

Fr. Fernando l-a invitat pe Pedro să intre în Ordinul Franciscan ca şi călugăr, dar Pedro a simţit că Dumnezeu dorea ca el să rămână în lume; astfel în 1655, a intrat în Ordinul Franciscan Terţiar. Începând de atunci, Pedro şi-a dedicat timpul alinării suferinţelor celor mai puţin norocoşi, în mijlocul unor strădanii şi dificultăţi de nedescris. El a devenit apostolul sclavilor afro-americani, al indienilor supuşi unor munci inumane, al emigranţilor, şi al copiilor abandonaţi, cu generozitate tot mai mare şi umilinţă profundă în abandonarea totală în voinţa lui Dumnezeu. Inspirat de iubirea lui Cristos, el s-a făcut tuturor toate. În 1658, Pedro a primit o colibă pe care a convertit-o într-un spital pentru săracii care erau externaţi din spitalul din oraş, dar aveau încă nevoie de o perioadă de convalescenţă.

Acest spital a fost numit "Fecioara de Betleem". El a mai înfiinţat o pensiune pentru cei fără locuinţă, o şcoală pentru copiii săraci şi abandonaţi, şi un oratoriu. Pedro a primit ajutor pentru a înfiinţa toate acestea atât de la autorităţile civile cât şi de la cele religioase. A adunat fonduri pentru a le permite preoţilor săraci să celebreze Liturghii, şi a mai obţinut celebrarea de Liturghii dimineaţa devreme, pentru ca să poată asista şi cei săraci. A pus să fie construite mici capele în zonele sărace, în care se organiza şi învăţământ pentru copii.

Lui i s-au alăturat bărbaţi şi femei, care au devenit Fraţii şi Surorile Betleemite, şi a formulat o Regulă care includea apostolatul activ de a lucra cu cei săraci, cu cei bolnavi, şi cu cei mai puţin norocoşi, bazat pe o viaţă bogată în rugăciune, post şi penitenţă. Astfel a fost înfiinţată Congregaţia Betleemită. Pedro a murit la 25 aprilie 1667, la vârsta de 41 de ani. În întreaga sa viaţă, Pruncul din Betleem a fost centrul meditaţiei spirituale a lui Pedro. El a văzut întotdeauna în cei săraci chipul "Copilului Isus", şi i-a slujit cu devotament. El este cunoscut ca "Sf Francisc din Americi".

după situl www.vatican.va