SFINŢII

Sfânta Adelaida (931-990)
16 decembrie (calendarul latin)

Sfântul Odilon, stareţ al renumitei mănăstiri din Cluny, conducătorul spiritual şi biograful Adelaidei, scria : «Această femeie a fost o minune de har şi de frumuseţe». Ea a cunoscut mărirea şi umilirea, bucuria şi durerea, dar nu a cunoscut orgoliul şi răzbunarea.

Adelaida, fiica lui Rudolf al II-lea, regele Burgundiei, la vârsta de cincisprezece ani s-a căsătorit cu regele Italiei, Lotar al II-lea şi au avut o fiică, Ema, care va ajunge regina Franţei. Când Adelaida avea douăzeci de ani, soţul ei a fost asasinat de către un pretendent la tron, Beramger, care a pus stăpânire pe regat şi a oferit tinerei văduve mâna fiului său. Deoarece ea a refuzat categoric această propunere, asasinul soţului său a închis-o în castelul de pe malul lacului Garda, unde a supus-o celor mai umilitoare chinuri, poruncind să fie lovită de către paznici cu pumnii şi cu picioarele. Adelaida a reuşit să scape şi s-a refugiat în castelul de la Canossa, proprietate a Bisericii. De aici a făcut apel la regele Germaniei, Otto I, ce coborâse în Italia cu trupele sale pentru a-l pedepsi pe uzurpator. În ziua de Crăciun a anului 951, Adelaida s-a recăsătorit cu Otto I; el a devenit primul împărat al Sfântului Imperiu roman-german, primind coroana imperială din mâinile Papei Ioan al XII-lea în ziua de 2 februarie 962.

În anul 973 Otto I a murit şi a urmat la tron fiul său Otto II. O parte dintre sfetnici nu vedeau cu ochi buni prezenţa Adelaidei la curtea imperială şi l-au determinat pe tânărul împărat să ia măsuri aspre împotriva mamei sale. Simţindu-şi viaţa în primejdie, s-a refugiat în locurile natale, în Burgundia, şi a început o viaţă de rugăciune şi de binefaceri, sub îndrumarea sfântului abate al mănăstirii din Cluny. Printre faptele mari săvârşite de ea se aminteşte reconstruirea mănăstirii Sfântului Martin din Tours, distrusă în urma unui incendiu.

Între timp, fiul său Otto al II-lea, şi-a schimbait atitudinea şi înainte de sfârşitul vieţii (983) a cerut iertare mamei sale şi i-a oferit sprijinul său generos.

După moartea lui, Adelaida a trimis mănăstirii din Tours mai multe daruri preţioase la care a adăugat cea mai frumoasă manta imperială a fiului său, neîmbrăcată niciodată, cu următoarea poruncă dată celui ce le ducea : «Când vei ajunge la mormântul gloriosului sfânt Martin, să spui: Episcop al lui Dumnezeu, primeşte aceste umile daruri din partea Adelaidei, servitoarea slujitorilor lui Dumnezeu, făptură păcătoasă prin firea ei, împărăteasă prin harul lui Dumnezeu. Primeşte de asemenea şi mantaua lui Otto, fiul meu unic. Roagă-te pentru el, tu care ai avut cinstea să îmbraci cu mantaua ta proprie pe Domnul nostru Isus Cristos în persoana unui sărac».

Când a simţit că se apropie de sfârişitul vieţii, Adelaida a cerut să fie dusă la mănăstirea din Seltz-pe-Rin, pentru a muri şi a fost aşezată aproape de mormântul lui Otto cel Mare, cel de al doilea soţ al ei. A murit în anul 999 şi a fost îngropată, după dorinţa ei, în această mănăstire pe care ea a întemeiat-o în 987 şi a încredinţat-o ordinului călugăresc din Cluny.

* * *

Numele personal Adelaida este de origine germanică, şi cuprinde două elemente: cuvântul vechi «adal = nobil», astăzi în germană Adel = nobilime şi un sufix «haid», devenit «heit» în germana actuală (Schönheit = frumuseţe, se compune din schön = frumos şi sufixul «heit»). Prin urmare, Adelaida are înţelesul de nobleţe, distincţie, sau de persoană nobilă, distinsă. Acelaşi înţeles îl au şi formele: Adela, Ada, Alida, Alice, Alis, Alix, Alisa.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti