SFINŢII

Sfântul Ignaţiu de Antiohia (?-107)
17 octombrie (calendarul latin)

Oraşul Antiohia, astăzi Antakya, în Turcia, era al treilea oraş mare al vastului imperiu roman, fiind capitala provinciei Siria. Credinţa creştină a fost predicată în acest oraş de către creştinii care au părăsit Ierusalimul din cauza prigoanei pornite împotriva lor cu prilejul judecării şi omorârii Sfântului diacon Ştefan. Spre deosebire de alte localităţi, unde evanghelia era vestită numai către evrei, în Antiohia au fost primiţi în sânul Bisericii şi oameni de alte naţionalităţi şi religii, în deosebi greci. "Faptul a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi Barnaba a fost trimis la Antiohia. Când acesta a venit la faţa locului şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îmbărbătat pe toţi să rămână credincioşi Domnului" (Fapte XI, 22-23). S-a format astfel o comunitate creştină puternică, al cărei prim Episcop a fost chiar Sfântul Apostol Petru.

După ce marele apostol a plecat spre Roma, capitala imperiului, pe scaunul episcopal a rămas pentru un scurt interval Episcopul Evodiu şi apoi în fruntea înfloritoarei comunităţi din Antiohia a fost ales Ignaţiu Teoforul, purtătorul de Dumnezeu, cum îi plăcea lui să se numească. Nu se cunoaşte nimic despre copilăria lui, despre modul cum a devenit creştin şi Episcop, dar felul în care a întâmpinat moartea ne descoperă un suflet plin de credinţă şi dragoste faţă de Cristos Mântuitorul.

Pe vremea împăratului Traian (98-117), în părţile de răsărit ale imperiului s-a pornit o acţiune de prigonire a creştinilor, îndeosebi împotriva celor din marile centre. Printre primii care au fost prinşi s-a numărat şi Episcopul de Antiohia; el a fost condamnat "ad bestias", urmând să fie dus la Roma şi aruncat înaintea fiarelor sălbatice, în circul principal, cu prilejul sărbătoririi victoriilor împăratului. Călătorind de la Antiohia la Roma, sub escortă militară, Ignaţiu a scris şapte scrisori, adresate bisericilor mai însemnate din regiunea pe unde avea să treacă, Sfântului Policarp, Episcopul de Smirna şi Bisericii din Roma. Aceste scrisori, păstrate cu grijă de bisericile respective şi adesea citite la sfintele slujbe împreună cu scrisorile apostolice, ne dezvăluie strălucirea unui suflet extraordinar. Cuvintele sale calde, exprimând iubirea lui faţă de Cristos şi faţă de Biserică, vor rămâne în amintirea tuturor generaţiilor viitoare. Acela care le scrie este un mistic şi un Episcop, adică un om care întruchipează prerogativele autorităţii şi carismele spiritului, elemente ce se împletesc armonios în chemarea la unitatea vizibilă a Bisericii: "Unde este Episcopul, acolo să fie şi Comunitatea, aşa precum unde este Isus Cristos acolo este şi Biserica Catolică", scrie el tânărului Episcop de Smirna, Sfântului Policarp. Se pare că expresiile "Biserica Catolică" şi "creştinismul" sunt neologisme create de Sfântul Ignaţiu.

Condus în lanţuri spre Roma, unde era aşteptat de fiarele sălbatice, Sfântul Ignaţiu a fost întâmpinat cu multă veneraţie şi căldură de credincioşii comunităţilor din localităţile prin care trecea. Mulţi îi propuneau să intervină pentru anularea pedepsei capitale; pentru acest motiv, ultimele lui scrisori, îndeosebi cea către creştinii din Roma, sunt un imn de preamărire a martiriului şi o rugăciune insistentă de a nu fi împiedicat să dea şi el mărturia supremă a credinţei.

"Eu scriu tuturor Bisericilor şi tuturor le aduc la cunoştinţă că voi muri cu bucurie pentru Dumnezeu, aşa încât voi să nu-mi puneţi piedici. Vă rog din suflet să nu arătaţi faţă de mine o bunăvoinţă necugetată. Lăsaţi-mă să fiu hrana fiarelor, prin care să pot ajunge la Dumnezeu. Sunt grâul lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor voi fi măcinat, ca să pot deveni pâinea curată a lui Cristos. Rugaţi-vă pentru mine lui Cristos, ca prin aceste instrumente să fiu schimbat în ostie jertfită lui Dumnezeu... Mult mai de folos îmi este să mor în Isus Cristos decât să stăpânesc întreg pământul. Îl caut pe acela care a murit pentru noi, îl vreau pe acela care pentru noi a înviat. Aproape este pentru mine clipa naşterii. Aveţi milă de mine, fraţilor. Nu mă opriţi să ajung la viaţă, oprindu-mă ca eu să mor; pe mine care doresc să fiu al lui Dumnezeu nu mă extrădaţi lumii, şi nici nu mă atrageţi de partea materiei... Principele întunericului vrea sa mă răpească şi să-mi frângă avântul meu spre Dumnezeu. Nimeni dintre voi care sunteţi prezenţi să nu-l ajute; fiţi mai degrabă de partea mea şi a lui Dumnezeu. Să nu vorbiţi despre Isus Cristos, atâta vreme cât iubiţi lumea... Să nu fiţi invidioşi pe mine. Chiar dacă atunci când voi fi acolo vă voi ruga altfel, să nu mă credeţi, dar să daţi crezare celor ce vă scriu acum. Vă scriu fiind în viată, dar dorind să mor. Iubirea mea este răstignită, şi în mine nu se mai află focul iubirii de materie, doar apa vie şi grăitoare care-mi spune: 'Vino la Tată!'. Nu după legea trupului v-am scris, dar după gândul lui Dumnezeu". (Din scrisoarea către creştinii din Roma).

Deşi Sfântul Ignaţiu ar fi voit să-şi afle mormântul în pântecele unei fiare sălbatice, pentru ca, după cum se exprimă într-o scrisoare, să nu facă nimănui greutăţi cu înmormântarea lui, totuşi creştinii din Antiohia s-au îngrijit să obţină câteva din rămăşiţele lui pământeşti. Încă din antichitate ei au arătat şi au venerat la marginea oraşului mormântul "Părintelui nostru Ignaţiu, purtătorul de Dumnezeu" şi în ziua de 17 octombrie cinsteau în fiecare an, cu solemnitate deosebită, amintirea morţii sale. Noul calendar a reţinut această dată, în locul zilei de 1 februarie din calendarul vechi. Indiferent de data la care este comemorat, Sfântul Ignaţiu de Antiohia rămâne o flacără nestinsă în istoria Bisericii lui Cristos.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti