SFINŢII

Sfântul Sergiu (sec. IV)
martir
24 februarie (calendarul latin)

Diferitele martirologii amintesc mulţi sfinţi cu acest nume; între ei, cel mai popular este reformatorul vieţii mănăstireşti în Rusia, născut în anul 1314 dintr-o famile nobilă, din regiunea Rostov, familie care după pierderea averii a emigrat la Redonez în regiunea Moscova. Răspândirea numelui Sergiu, (Sârghie, Serghie) în Rusia şi în ţările slave (chiar şi în Orient) se datorează devoţiunii faţă de "părintele monahismului" în Rusia, mort la 25 septembrie 1392, dată la care este sărbătorită amintirea lui.

Un alt renumit sfânt care a purtat acest nume este Papa Sergiu I, amintit la 8 septembrie. De loc este din Siria, dar s-a stabilit la Roma, după ce familia lui, fugind din faţa invadatorilor mahomedani, şi-a fixat locuinţa la Palermo. Sfinţit preot în 683, după patru ani a fost ales Papă. Chiar de la început a trebuit să dea dovadă de o fermitate deosebită în conducerea Bisericii, din cauza apariţiei în Roma a doi antipapi, Teodor şi Pasquale, şi în faţa ameninţării amestecului din partea împăratului Iustinian al II-lea, care îi cerea să subscrie canoanele conciliului Trulan, dintre care multe erau în mod evident tendenţioase. "Prefer să mor mai degrabă decât să fiu de acord cu o greşeală" a fost răspunsul Papei. El este cel care a introdus în slujbă, înainte de Sf. Împărtăşanie, cântarea: "Agnus Dei" "Mielul lui Dumnezeu". Tot el a stabilit datele sărbătorilor: Buna Vestire, Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Maicii Domnului, Purificaţiunea (2 februarie). Şi atunci, ca şi astăzi, Sf. Împărtăşanie şi cinstirea Maicii Domnului făceau parte din problemele esenţiale ale vieţii creştine.

Sfântul Sergiu pe care îl amintim astăzi este un martir din Cezareea Capadociei. Aproape ignorat de documentele hagiografice bizantine şi greceşti, a avut o oarecare popularitate în Apus, datorită unei "Passio" în limba latină, care astfel istoriseşte martiriul lui: "În timpul sărbătorilor anuale în cinstea lui Jupiter, pe vremea împăratului Diocleţian, guvernatorul Armeniei şi al Capadociei, Sapricius, aflându-se la Cezarea, a dat ordin ca toţi creştinii din cetate să fie convocaţi în faţa templului păgân spre a-i constrânge să aducă jertfă zeului Jupiter. În mulţime apare şi Sergiu, un magistrat în vârstă, care părăsise toga pentru a îmbrăţişa rasa de pustnic".

Apropierea lui a făcut ca toate focurile pregătite pentru sacrificii să se stingă. Imediat, fenomenul a fost atribuit creştinilor, care prin refuzul lor au atras mânia zeului. Sergiu iese în faţa tuturor şi arată că motivul neputinţei zeilor păgâni trebuie căutat mult mai sus, în atotputernicia adevăratului şi unicului Dumnezeu, adorat de creştini. Sergiu a fost arestat şi condus în faţa guvernatorului şi în cadrul unei judecăţi sumare a fost condamnat să i se taie capul. Sentinţa a fost executată imediat: era 24 februarie. Trupul martirului a fost luat de creştini şi înmormântat în proprietatea unei doamne credincioase. De aici rămăşiţele pământeşti au fost transportate în Spania, în localitatea andaluză Ubeda.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti