SFINŢII

Fericitul Daudi Okelo (1902?-1918)

Daudi Okelo s-a născut în jurul anului 1902, în Ogom-Payira, un sat de pe drumul Gulu-Kitgum. Fiul unor părinţi păgâni, Lodi şi Amona, la vârsta de 14 sau 16 ani a participat la pregătirea pentru primirea Botezului. A fost botezat la 1 iunie 1916 de către pr. Cesare Gambaretto, zi în care a primit şi Prima Sfântă Împărtăşanie, miruirea având loc la 15 octombrie acelaşi an. După încheierea perioadei de formare, Daudi a acceptat să fie catehet.

La începutul anului 1917, Antonio, catehetul din Paimol, a murit. Daudi a mers la pr. Cesare, superiorul misiunii din Kitgum, oferindu-se să ia locul lui Antonio. Numirea lui Daudi a venit însă doar spre sfârşitul anului, în timpul uneia dintre întâlnirile lunare ale cateheţilor. Tânărul Jildo Irwa urma să meargă cu el ca asistent. Înainte de a pleca, cei doi au mers la pr. Cesare care le-a vorbit despre dificultăţile muncii la care se angajaseră, precum drumul lung de făcut - satul se afla la 80 de km de Kitgum - şi, în special, numeroasele conflicte locale, provocate de neguţătorii de sclavi şi de aur, care vizitau frecvent regiunea. La toate acestea, se spune că răspunsul lui Daudi a fost: "Nu îmi este frică să mor. Isus a murit de asemenea, pentru noi!"

Astfel, în noiembrie sau decembrie 1917, cu binecuvântarea pr. Cesare, Bonifaciu, catehetul şef din Kitgum, însoţit de Daudi şi Jildo, a pornit spre Paimol. Aici Daudi şi-a început imediat activitatea de instruire religioasă.

Dimineţile, el bătea toba pentru a-şi chema catecumenii pentru rugăciunea de dimineaţă şi pentru rugăciunea Rozariului. Îi învăţa apoi rugăciuni şi întrebări şi răspunsuri din catehism, adesea predate folosindu-se de cântece în timpul lecţiilor, pentru o mai uşoară memorizare. Se ocupa de predarea elementelor de bază ale credinţei, aşa numitele Lok-odiku (cuvintele de dimineaţă), adică părţile esenţiale ale catehismului. Pe lângă aceasta, Daudi vizita micile sate din împrejurime, la catecumenii care nu puteau veni la centru fiind ocupaţi cu păzitul animalelor sau lucrul pământului.

Seara, Daudi dădea semnalul pentru rugăciunea comunitară şi pentru Rozariu, încheind întotdeauna ziua cu un cântec marian. Duminica el ţinea un serviciu de rugăciune mai lung, la care adesea participau şi catecumeni şi cateheţi din alte zone.

Daudi din Payira era descris ca fiind un tânăr paşnic şi timid, atent la îndatoririle sale, şi ca un catehet iubit de toţi. Nu s-a implicat niciodată în disputele tribale sau politice, foarte frecvente în aceea vreme, când intrarea sub guvernarea britanică provoca adesea acte de intoleranţă. O astfel de situaţie tensionată a fost provocată de o decizie nefericită a comisarului districtual. Bandiţii şi vracii din zonă au profitat de situaţia violentă pentru a scăpa de noua religie propovăduită de Daudi.

În perioada 18-20 octombrie 1918, cu mult înainte de venirea dimineţii, cinci persoane au pătruns în coliba în care stăteau Daudi şi Jildo, cu intenţia de a-i ucide. Un bătrân al satului i-a înfruntat, spunându-le răufăcătorilor să nu îi ucidă pe cateheţi, pentru că sunt oaspeţii săi. Daudi a ieşit în uşa colibei şi l-a rugat pe bătrân să nu se implice. Oamenii au intrat în coliba lui Daudi şi i-au spus să renunţe la a mai învăţa oamenii după catehism. Dânduşi seama că ameninţările nu funcţionează, ei l-au târât afară, l-au întins pe pământ şi l-au omorât cu suliţele. Avea între 16 şi 18 ani.

Trupul său a fost lăsat neîngropat până când, după câteva zile, câţiva oameni au legat o funie în jurul gâtului şi au târât trupul până la un muşuroi de termite din apropiere. Rămăşiţe ale trupului său au fost strânse în februarie 1926, şi puse în biserica misiunii din Kitgum, la picioarele altarului Preasfintei Inimi.

www.vatican.va