SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Matia (sec. I)
apostol

14 mai (calendarul latin)
9 august (calendarul bizantin)

Matia, al cărui nume este frecvent la evrei și înseamnă "darul Domnului", este apostolul care a primit în dar marele privilegiu de a fi numărat în rândul Celor Doisprezece, luând locul rămas liber prin dezertarea lui Iuda Iscarioteanul.

Alegerea lui s-a făcut prin tragere la sorți, după înălțarea Domnului, la propunerea lui Petru, care, în puține cuvinte, a fixat calitățile cerute pentru un apostol: să fi fost aproape de Domnul Isus Cristos, să fie chemat și apoi trimis în misiune: "E necesar ca unul dintre acești bărbați care a fost împreună cu noi în timpul cât a petrecut între noi Domnul Isus - începând de la botezul lui Ioan, până în ziua în care S-a înălțat de la noi -, să fie împreună cu noi martor al învierii Lui".

Matia a fost deci alături de Isus fără încetare, de la începutul până la sfârșitul vieții publice a Mântuitorului, el este deci martor al lui Cristos, mai precis al învierii lui, deoarece învierea este piatra de temelie a creștinismului. Matia a trăit împreună cu ceilalți unsprezece miracolul Tainei Pascale, și este perfect îndreptățit să îl vesteacă lumii pe Cristos, deoarece a fost martor ocular al vieții și operei lui Cristos, începînd chiar "de la botezul lui Ioan". A doua și a treia condiție, chemarea din partea lui Dumnezeu și trimiterea în misiune, sunt exprimate limpede în rugăciunile apostolilor: "Tu, Doamne, care cunoști inimile tuturor, arată pe care din acești doi l-ai ales, ca să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care Iuda a căzut".

Poate că ne surprinde alegerea lui Matia prin tragere la sorți. Recurgerea la acest act pentru a cunoaște voința lui Dumnezeu este o metodă cunoscută în Sfânta Scriptură, însăși împărțirea Pământului Făgăduit s-a făcut prin tragere la sorți; și apostolii au considerat oportun să procedeze la fel. Între cei doi candidați propuși de comunitatea creștină: Iosif, fiul lui Sabba, numit și Cel Drept, și Matia, alegerea a căzut pe acesta din urmă. Noul apostol, al cărui nume apare în Scriptură numai cu prilejul alegerii sale, a trăit împreună cu ceilalți unsprezece clipa dătătoare de lumină și putere a Rusaliilor; apoi, asemenea celorlalți, a pornit pe drumuri cunoscute, și altele pe care avea să-l conducă Duhul Adevărului, vestind mărirea lui Dumnezeu.

Nu se cunoaște nimic despre activitatea sa apostolică, nici dacă a murit martir, ori de moarte naturală, deoarece amănuntele privitoare la viața sa provin din scrieri apocrife. Tradiția că el ar fi murit în urma tăierii capului cu o secure explică de ce este considerat patron special al măcelarilor și dulgherilor. Sărbătoarea lui a fost ținută mult timp în ziua de 24 februarie; deoarece această zi cădea deseori în Postul Mare, noul calendar i-a fixat comemorarea la 14 mai, dată aproximativ apropiată de data alegerii lui ca apostol.

* * *

Trebuie să deosebim pe apostolul și evanghelistul Matei de apostolul Matia; deși foarte apropiate, numele lor sunt diferite; ca înțeles, provin din alăturarea a două cuvinte ebraice care înseamnă: darul lui Dumnezeu, nume ce se dădea copiilor considerați ca un semn al bunăvoinței divine. Originea, numele și viața Sfântului Matia, ca și ale celorlaltor apostoli, sunt punctul de legătură între Vechiul și Noul Testament; prin ei, tulpina viguroasă, urcă din rădăcinile divino-umane ale istoriei seva hrănitoare a vieții în Cristos: "Nu am venit să stric Legea, ci să o duc la desăvîrșire". Creștinul adevărat prețuiește și apără atât rădăcina cât și tulpina prin care ajunge până la el hrana Vieții.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire