SFINŢII

Fericita Maria Domenica Mantovani (1862-1934)

Maica Maria Domenica Mantovani, prima dintre cei patru fraţi, născută la Castelletto di Brenzone (Verona) la 12 noiembrie 1862, a fost fiica lui Giovanni Battista Mantovani şi a Prudenzei Zamperini. A fost botezată în ziua următoare, la 13 noiembrie. A primit Mirul la 12 octombrie 1870 şi Prima Împărtăşanie la 4 noiembrie 1874.

A frecventat cu rezultate deosebite şcoala primară, dar nu a putut să-şi continue studiile din cauza sărăciei familiei. Cultura scolastică sărăcăcioasă a fost suplinită de frumoasele daruri ale inteligenţei şi voinţei, şi de un deosebit simţ practic. S-a arătat încă de copilă deosebit de înclinată spre rugăciune şi tot ceea ce se referea la Dumnezeu. La baza unei atât de profunde sensibilităţi religioase şi creştine şi a unei bogăţii atât de mari de har, destinată să se dezvolte şi să strălucească plină de lumină, se afla mărturia părinţilor şi a rudelor, oameni simpli, muncitori, cinstiţi şi bogaţi în credinţă.

Şi-a petrecut toată tinereţea, până la vârsta de treizeci de ani, în sânul familiei. A crescut cu un spirit şi un trup sănătos, distingându-se mereu prin bunătate, docilitate, transparenţă a vieţii şi o deosebită pietate. Încă de copilă devenise apostolă a colegelor ei, pe care le forma în spiritul virtuţilor prin lecturi sănătoase şi mai ales prin mărturia vieţii ei.

Maria Domenica avea 15 ani când a venit la Castelleto fericitul Giuseppe Nascimbeni, mai întâi ca învăţător şi cooperator (1877-1885), şi apoi ca paroh (1885-1922). De atunci, el a devenit îndrumătorul ei spiritual, iar ea prima lui generoasă colaboratoare în diferite activităţi parohiale: era sufletul tineretului din localitate şi era iubită, ascultată şi respectată de toţi. Se dedica cu zel predării catehismului copiilor, şi cu o iubire evanghelică vizitării şi asistenţei săracilor şi bolnavilor.

Înscrisă în Uniunea Pioasă a Fiicelor Mariei, a fost mereu fidelă în observarea tuturor prescripţiilor Regulamentului, devenind un model pentru colegele ei, reuşind să dea eficiente lecţii de viaţă. Fiind o cinstitoare deosebită a Fecioarei Neprihănite, la 8 decembrie 1886 a depus vot de feciorie perpetuă în mâinile directorului şi parohului ei, pr. Giuseppe Nascimbeni.

Dorind să se consacre Domnului, a cunoscut planul lui Dumnezeu pentru ea prin fericitul Nascimbeni, care a ales-o drept colaboratoare în fondarea Congregaţiei Micilor Surori ale Sfintei Familii (6 noiembrie 1892): a devenit astfel co-fondatoare şi prima Superioară Generală a acestei congregaţii. Şi-a adus o contribuţie considerabilă în elaborarea Constituţiilor, inspirate din Regula celui de-al Treilea Ordin Franciscan, şi în formarea surorilor.

Înainte de a muri, a avut mângâierea de a obţine aprobarea definitivă a Constituţiilor şi, după şapte ani, a Institutului, şi şi-a văzut opera continuată de circa 1200 de surori, răspândite în 150 de case din Italia şi din străinătate, dedicate unei variate game de activităţi apostolice şi caritative. A înaintat pe calea sfinţeniei până la capătul zilelor sale, excelând în virtuţi, îndeosebi în umilinţă. La 2 februarie 1934, după câteva zile de boală, şi-a încheiat peregrinarea pe pământ.

www.vatican.va