SFINŢII

Sfânta Barbara (?-235)
4 decembrie (calendarul latin)
4 decembrie (calendarul bizantin)

În rândul celor 14 sfinţi pe care evlavia evului mediu i-a numit "sfinţii ajutători", Sfânta Barbara, sau Varvara, ori Vîrvara, era invocată împotriva primejdiei de moarte subită şi de fulgere. Ea a fost martirizată în oraşul Nicomedia, din Bitimia, pe vremea împăratului Maximin Tracul (235-238), un om de statură herculeană, care consuma o amforă de vin pe zi şi zdrobea cu o lovitură de pumn capul unui cal şi care a voit să persecute pe creştini numai pentru că antecesorul său Alexandru Sever fusese îngăduitor fată de ei.

Actele Sfintei Barbara ne spun că era fiica unui om bogat din Nicomedia. Tatăl ei, Dioscor, a închis-o într-un turn înalt pentru a o pune la adăpost de vizitele unor peţitori nedoriţi, dar aici ea primea pe filozofii, oratorii şi poeţii angajaţi să o introducă în tainele ştiinţei şi artelor. Nemulţumită de ceea ce afla de la dânşii, a chemat la ea şi pe renumitul Origene; acesta 1-a trimis pe ucenicul său Valentinian, care i-a expus pe larg adevărurile învăţăturii creştine şi apoi, la dorinţa ei, a botezat-o în secret. Urmînd convingerile sale noi, a distrus toate statuile zeilor din castelul său şi a făcut semnul crucii pe pereţii casei. Când tatăl a văzut acestea, cuprins de mânie a voit să o omoare cu mâna lui, dar ea a scăpat şi a fugit în pădure. El a alergat după dânsa, a prins-o şi trăgând-o de păr a dus-o direct la judecătorul Marcian, trimisul împăratului pentru condamnarea creştinilor. Deoarece a refuzat să sacrifice zeilor, a fost bătută cu vergi, zgâriată cu ghiarele de fier înroşite, strânsă între plăci metalice înfierbântate; în cele din urmă, tatăl a cerut să i se facă onoarea de a pune el însuşi capăt vieţii acestei fiinţe care a insultat pe zeii imperiului; a scos-o afară din cetate şi cu o lovitură de secure i-a tăiat capul. În aceeaşi clipă, un fulger ca din senin l-a transformat în cenuşă pe acest tată lipsit de omenie. De atunci Sfânta Barbara este invocată împotriva primejdiei de moarte neaşteptată şi de loviturile fulgerului.

Numele personal Barbara vine din limba greacă şi are la origine un cuvânt care înseamnă "bâlbâit", adica om care nu vorbeşte bine, şi se atribuia tuturor celor care nu vorbeau limba greacă; de aici s-a dat numele de "barbari" celor străini de poporul grec, sau roman. Ulterior, creştinii au numit "barbari" pe cei ce nu aveau religia creştină; astăzi acest nume se atribuie în mod figurat celor care calcă normele de civilizaţie şi buna cuviinţă. Ca nume propriu este departe de aceste sensuri, şi aminteşte de tânăra din Nicomedia, plină de credinţă şi curaj, care a căzut victimă barbariei. În limba română are mai multe variante: Varvara, Vărvara, Vîrvara, Fărvara, Vărvăruca, Văruca etc... Purtătoarele acestor prenume o cinstesc pe Sfânta Barbara ca patroana lor cerească.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti