SFINŢII

A EDUCA:
A-I CONDUCE PE COPII LA DUMNEZEU, ADEVĂRATUL LOR TATĂ

În primii ani de viaţă, copiii nu fac distincţie între Dumnezeu şi părinţi: aceştia sunt bineînţeles imaginea Creatorului si Creatorul are bineînţeles chipul pe care părinţii îl lasă să se vadă.

Şi dacă rămâne vreo distanţă neparcursă, mama este cea care trebuie s-o străbată oferind o iubire absolut reală, dincolo de orice merite. La rândul lui, tatăl le oferă copiilor experienţa fundamentală pe care orice iubire adevărată îi ajută să crească şi, deci, solicită atenţie, veneraţie si ascultare. Astfel se trăia în casa Martin.

Tereza Martin are 3 ani si 10 luni.

Mama povesteşte:

Alaltăieri, mica Tereza m-a întrebat dacă o să meargă în Cer. I-am spus că da, dacă era bună. Ea mi-a răspuns: "Da, dar dacă eu nu aş fi bună, m-aş duce în iad...dar eu ştiu bine ce aş face: aş zbura cu tine care eşti în Cer, cum ar putea Bunul Dumnezeu să mă prindă?... Tu m-ai ţine foarte strâns în braţe!". Am văzut în ochii ei credinţa că Bunul Dumnezeu nu putea să-i facă nimic dacă era în braţele mamei sale... .

(Manuscrisul A)

Consideraţiile Terezei asupra tatălui ei:

Nu pot spune cât îl iubeam pe Tata, totul la el îmi stârnea admiraţia; când îmi explica gândurile sale (ca şi cum aş fi fost o copilă mare), îi spuneam cu naivitate că în mod sigur, dacă le-ar fi zis toate acestea marilor oameni de la guvernare, l-ar fi luat ca să-l facă Rege, şi atunci Franţa ar fi fost fericită aşa cum nu mai fusese niciodată... Dar de fapt eram bucuroasă (şi mi-o reproşam ca pe-un gând egoist) că eram numai eu cea care-l cunoştea bine pe Tata, pentru că dacă ar fi devenit Regele Franţei şi al Navarei ştiam că ar fi fost nefericit, pentru că asta este soarta tuturor monarhilor, şi mai ales că nu ar mai fi fost doar Regele meu!...

(Manuscrisul A)

După moartea mamei, cea care va avea grijă de Tereza este una din surorile mai mari; - doar trezindu-te înseamnă să te întâlneşti cu propriul Dumnezeu:

Chiar de dimineaţă venea la mine, mă întreba dacă-mi oferisem inima bunului Dumnezeu, apoi mă îmbrăca vorbindu-mi de El şi apoi, lângă ea, îmi spuneam rugăciunea. Urma lecţia de lectură, primul cuvânt pe care am reuşit să-l citesc singură a fost acesta: "Ceruri".

(Manuscrisul A)

La 6 ani şi jumătate, Tereza vede pentru prima oară marea:

Seara, la ora la care soarele pare să se cufunde în imensitatea valurilor trasând o dâră luminoasă, mergeam să mă aşez pe o stâncă singură cu Paulina... Atunci mi-am amintit povestea impresionantă a "Urmei de aur". Contemplam mult timp acea dâră luminoasă, imaginea harului care luminează drumul pe care trebuie să-l străbată mica corăbioară cu frumoasa ei velă albă... Lângă Paulina am luat hotărârea de a nu-mi îndepărta niciodată sufletul de privirea lui Isus, ca să plutească în pace spre Patria Cerească!....

(Manuscrisul A)

Când Tereza va fi pe patul morţii (la 24 de ani), o călugăriţă va povesti:

Zilele trecute am întrebat-o pe Sora Tereza: "Vi s-a întâmplat să-i refuzaţi ceva bunului Dumnezeu?", şi Tereza mi-a răspuns: "Nu-mi amintesc să o fi făcut. Deja de când eram foarte mică, de la vârsta de 3 ani, am început să nu refuz nimic din ceea ce bunul Dumnezeu îmi cerea". Este rar să auzi un astfel de răspuns, chiar şi în Carmelurile noastre!

(Scrisoarea Surorii Maria a Euharistiei, din 20 iulie 1897)