SFINŢII

CA ISUS:
TENEBRELE DIN VINEREA SFÂNTĂ ŞI INIMA RĂNITĂ

Tereza a primit harul de a înţelege într-adevăr misterul Copilăriei lui Isus: o copilărie care se prelungea până pe Cruce, acolo unde El a devenit în totalitate Copilul Tatălui ceresc, abandonat în mâinile Sale, înainte de a fi din nou depus pe pântecul Fecioarei Îndurerate. Terezei - în ultimul an şi jumătate de viaţă - i s-a cerut să se contopească cu patima lui Isus. Murind pe Cruce, El a luat asupra sa toate păcatele noastre, tot refuzul nostru de Dumnezeu, tot blestemul nostru. Până şi lumea a fost acoperită de întuneric. Dar în acelaşi timp, inima Sa ardea de iubire pentru tatăl şi pentru toţi oamenii. Astfel Isus experimenta la un loc toată întunecimea răului nostru şi tot focul luminos al iubirii Sale. La fel şi Tereza - în acele ultime luni de viaţă ale sale - se simţea împresurată de tenebre dense şi de gânduri tulburătoare, dar învăţăturile sale cele mai calde despre iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, dorinţele sale cele mai năvalnice, expresiile sale cele mai gingaşe şi mai delicate au aparţinut toate acestei perioade. Atunci a devenit ea în mod perfect "Tereza Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe".

Confidenţe de-ale Terezei către sora M. Agneza a lui Isus (Paulina), în luna august 1897:

Dacă tu ai ştii, Maica mea, ce gânduri teribile mă obsedează. Roagă-te pentru mine ca să nu-l ascult pe diavol... Sunt raţionamentele celor mai răi materialişti care se impun spiritului meu: că mai târziu, datorită noilor progrese, ştiinţa va explica totul natural, că se va poseda raţiunea absolută a tot ce există şi că anumite lucruri sunt misterioase numai pentru că nu au fost încă descoperite...etc. Cum poţi avea astfel de gânduri când îl iubeşti atât de mult pe Dumnezeu! Până la sfârşit ofer aceste suferinţe atât de mari pentru a obţine lumina credinţei săracilor necredincioşi, pentru toţi aceia care se îndepărtează de credinţa Bisericii...

Observând privirea Terezei înălţată spre fereastra infirmieriei, sora, Maria a Inimii Preasfinte I-a spus: "Cu câtă iubire priveşti cerul!". Tereza a tăcut. Mai târziu i-a mărturisit că făcuse această reflecţie:

(Sora mea) crede că eu privesc bolta cerească gândindu-mă la adevăratul Cer. Dar nu, e doar pentru că admir cerul material. Celălalt mi-e mai închis ca niciodată. Apoi imediat mi-am spus cu mare delicateţe: "dar bineînţeles că tocmai din iubire privesc cerul, da, din iubire pentru Bunul Dumnezeu, pentru că - de când mi-am făcut oferta la Iubirea Milostivă - tot ceea ce fac, mişcările, privirile...totul e din iubire!".

(Ultimele convorbiri, 8 august 1897)