SFINŢII

POVESTEA UNEI FAMILII

Povestea Sfintei Tereza de Lisieux este şi povestea unei familii numeroase care a trăit vocaţia sa într-un mod sfânt: o familie în care părinţii trăiesc pentru copii şi ştiu că trebuie să fie pentru ei semnul infinitei gingăşii a lui Dumnezeu.

Louis Martin şi Zelia Guérin au avut 9 copii (ultima - născută când mama era deja grav bolnavă - a fost Tereza): numai cinci fiice au supravieţuit.

Dar toată familia s-a simţit mereu îndreptată spre Cer. Cine era deja unit cu Dumnezeu, îl proteja pe cel care mai era încă pe drum. Cine era încă pe drum, nu mai dorea să piardă calea care duce la Dumnezeu. Tereza numea toate acestea: a trăi pe un pământ sfânt.

Tereza

Am avut fericirea de-a aparţine unor părinţi incomparabili.
Dumnezeu a făcut ca să mă nasc pe un pământ sfânt.

(Manuscrisul A)

Bunul Dumnezeu mi-a dat harul de a-mi deschide inteligenţa foarte curând şi să-mi întipăresc astfel profund în memorie amintirile copilăriei mele, care îmi lasă impresia că lucrurile ce le voi povesti s-au întâmplat ieri. Negreşit că Isus dorea, în iubirea sa, s-o cunosc pe incomparabila Mamă pe care mi-o dăruise....

(Manuscrisul A)

Zelia Guérin, mama:

Soţul meu a fost întotdeauna pentru mine un consolator şi un sprijin. Nu am trăit decât pentru copii. Aceasta era fericirea noastră şi nu ne-am găsit-o decât în ei.

(Scrisoarea din 4 martie 1867)

Este o muncă atât de dulce să te ocupi de proprii copilaşi! Dacă nu aş avea de făcut decât asta, cred că aş fi cea mai fericită femeie.

(Scrisoarea din 14 aprilie 1869)

Tereza, tatălui Louis Martin:

Dragul meu Rege,
când mă gândesc la tine, preaiubitul meu tată, mă gândesc în mod natural la bunul Dumnezeu, pentru că mi se pare că este imposibil să vezi pe pământ pe cineva mai sfânt decât tine. Cu cât înaintez, dragul meu tată, cu atât te iubesc mai mult; nu ştiu cum se întâmplă aceasta, dar este adevărat; mă întreb ce va fi la sfârşitul vieţii mele...

(Scrisoare a Terezei, deja călugăriţă de clauzură, către tatăl bolnav, 31 iulie 1888)