SFINŢII

Formula magică

Ziua onomastică a lui don Bosco era 24 iunie. Cu această ocazie s-a organizat o mare sărbătoare în oratoriu. Toţi doreau să-şi arate afecţiunea. Don Bosco ca răspuns a zis:

- Fiecare să scrie pe un bilet ce cadou doreşte de la mine. Vă asigur că voi face tot posibilul pentru a-i mulţumi pe toţi.

Când a citit biletele, don Bosco a găsit cereri serioase şi bine gândite, dar a găsit şi cereri extravagante care l-au făcut să râdă. De exemplu, unul a cerut 100 kg de nuga, "ca să aibă pentru tot anul". Pe biletul lui Dominic erau scrise aceste cuvinte: "Ajutaţi-mă ca să ajung sfânt".

Don Bosco a luat în serios această cerere. L-a chemat pe Dominic şi i-a zis:

- Vreau să-ţi fac cadou formula sfinţeniei. Fii foarte atent. Mai întâi veselia. Ceea ce te tulbură şi-ţi risipeşte pacea nu vine de la Domnul. În al doilea rând, datoriile de a studia şi a te ruga. Fii atent la şcoală, ai grijă de râvna la studiu şi la rugăciune. Toate acestea să nu le faci din ambiţie pentru a fi lăudat, ci din iubire pentru Dumnezeu şi pentru a deveni un adevărat om. În al treilea rând, fă bine altora. Ajută-ţi mereu colegii, chiar dacă se cer anumite sacrificii. Sfinţenia e cuprinsă în toate acestea.

În privinţa veseliei şi în a-şi face bine datoriile, Dominic nu putea să facă mai mult. Dar în a ajuta pe colegi, câte ceva putea să facă. Trebuia să se gândească, să născocească şi din acea zi el a încercat.

Într-o zi, un băiat a adus în oratoriu un ziar ilustrat cu figuri obscene. Imediat s-au adunat în jur vreo cinci-şase prieteni care priveau şi râdeau. Dominic s-a apropiat şi, văzând care era motivul veseliei lor, a luat ziarul din mâna proprietarului şi l-a rupt. Băiatul a început să protesteze, dar Dominic a început şi el să facă acelaşi lucru, strigând cu o voce mai puternică:

- Frumoase lucruri mai aduci tu în oratoriu. Don Bosco se străduieşte zi de zi să facă din noi adevăraţi creştini, iar tu îi aduci în casă această revistă! Imaginile acelea îl supără de Domnul şi înăuntru nu trebuie să intre!

În fiecare dimineaţă mulţi şcolari îşi luau cărţile sub braţ şi mergeau la şcoală în oraş, deoarece don Bosco nu avea încă o şcoală internă pentru toţi. Trecând într-o zi împreună cu colegii săi pe strada Barbaroux, Dominic a auzit un căruţaş care blestema ca un turc. La al treilea blestem nu s-a mai putut stăpâni şi apropiindu-se de acel om l-a întrebat surâzând:

- Vă rog, nu ştiţi unde este oratoriul lui don Bosco?

În faţa acelei figuri surâzătoare, omul a întrerupt şirul de blesteme şi a răspuns:

- Îmi pare rău, băiatule, dar nu ştiu.

- Aţi putea să-mi împliniţi o altă rugăminte?

- Cu plăcere! Care anume?

Dominic i-a şoptit:

- Mi-aţi face mare plăcere dacă, atunci când sunteţi mânios, n-aţi mai rosti acele blesteme urâte.

Omul a rămas trăsnit, apoi a bombănit:

- Ai dreptate. Este, într-adevăr, un obicei ce nu-mi face cinste.