SFINȚII 

Sfântul Apostol Paul
achizitionare: 26.06.2008; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprins PREFAȚĂ

Se spune că sfinții sunt "ferestre spre Infinit" sau "ferestrele Infinitului". Este adevărat. Cine privește cu atenție viața unui sfânt, indiferent dacă acesta a trăit la începuturile Bisericii, în Evul Mediu sau în perioada contemporană, nu poate să nu rămână surprins de transparența cu care acesta face "vizibil" harul, iubirea, milostivirea lui Dumnezeu. Sfinții sunt cei care, de-a lungul vieții lor, au dus o muncă neobosită de purificare, și astfel "fereastra" lor a devenit transparentă pentru lumina lui Dumnezeu.

Sfinții sunt mereu actuali, pentru că mesajul lor este mereu actual. Din viața sfinților învățăm că omul nu este un absolut în sine, nu este o "monadă" închisă în orizontul acestei lumi, ci este o "persoană" chemată să meargă "dincolo", spre Infinit. Însă omul nu ar putea să meargă spre Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu l-ar fi "vizitat" mai întâi, dacă Fiul lui Dumnezeu nu și-ar fi stabilit "cortul" în ambianța vitală în care omul își desfășoară existența. Sfinții sunt cei care s-au hotărât să-și zidească "locuința" înlăuntrul acestui "cort" al lui Dumnezeu.

Într-un context socio-cultural post-ideologic, când tot mai mulți contemporani par să piardă adevăratul sens al vieții, nevoia unor modele, a unor "indicatoare" de sens, este mai mult decât necesară. Din acest motiv, Editura "Sapientia" și-a propus, prin colecția "Viețile sfinților", să aducă la cunoștința cititorilor biografiile celor mai reprezentativi sfinți ai Bisericii, biografii care să invite la reflecție și la imitare.

Cap de serie în această colecție este sfântul Paul din Tars, Apostolul neamurilor, cel care a "îndrăznit" să spună: "Fiți imitatorii mei, după cum eu sunt imitatorul lui Cristos" (1Cor 11,1). Numărul studiilor dedicate sfântului Paul este impresionant, dintre acestea, puține au devenit așa de cunoscute cum este cel al lui Josef Holzner: Paulus. Secretul acestui succes constă în faptul că autorul, în cartea sa, pe lângă un studiu psihologic și o sinteză a teologiei pauline, oferă cititorului și o biografie a sfântului Paul în sensul deplin al cuvântului. Caracterul deosebit al cărții constă tocmai în grija și măiestria cu care prezintă imaginea Apostolului neamurilor pe fundalul istoriei culturale, spirituale și religioase a timpului său.

Josef Holzner s-a născut la 12 decembrie 1877, în localitatea Dorfen din Bayern (Germania). După terminarea studiilor gimnaziale, a intrat în seminar și, apoi, și-a continuat formarea preoțească la Roma, în Colegiul Germanicum. Pe data de 28 octombrie 1901 a fost sfințit preot. A lucrat ca paroh de Lenggries (Bayern) și, apoi, ca profesor de religie la o școală din München. Numeroasele cunoștințe adunate în urma călătoriilor efectuate prin diferite țări, precum și însușirea mai multor limbi străine l-au ajutat să înțeleagă mai bine viața Apostolului neamurilor. Josef Holzner a murit la 8 noiembrie 1947, la München.

Cartea lui Holzner, Paulus, apărută la Editura "Herder" (Freiburg im Breisgau, Germania) a cunoscut până acum 25 de ediții și a fost tradusă în 8 limbi. Traducerea în limba română a fost realizată pentru prima dată pe la mijlocul anilor '60 de către pr. Anton Bișoc, dar a circulat într-un cerc restrâns din cauza condițiilor socio-politice de atunci. Acum suntem bucuroși să punem la dispoziția cititorilor această traducere realizată după ediția din 1964, publicată de Editura "Herder" într-o formă prescurtată.

Sperăm ca lectura cărții Paul din Tars să aducă cititorilor o mai bună cunoaștere a vieții, a activității și a scrierilor Apostolului neamurilor, precum și a trăirii creștinilor de la începutul istoriei Bisericii.

Pr. Ștefan Lupu

© Editura Sapientia


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire