SFINŢII

XXVII. "GRUPURILE DE RUGĂCIUNE"

În timpul vieţii, aproape toţi marii oameni de credinţă au întemeiat congregaţii şi asociaţii, cărora le-au încredinţat sarcina de a duce mai departe în timp învăţăturile şi spiritualitatea lor. Padre Pio e unul dintre foarte puţinii care n-a întemeiat nimic.

La un moment dat, în viaţa sa, se gândise să instituie un fel de Ordin care să preia marea sa realizare socială: Casa de Alinare a Suferinţei. Adunase şaptezeci de oameni, aleşi printre cei mai devotaţi fii spirituali ai săi. Avuseseră loc primele întâlniri, pentru a da o înfăţişare juridică acestei organizaţii, dar apoi totul s-a blocat. Au izbucnit polemicile, acuzele, anchetele Sfântului Scaun, iar Padre Pio s-a retras în izolare şi rugăciune. Însă tocmai acest spirit de umilinţă a devenit tiparul pentru o mişcare nouă şi originală: "Grupurile de rugăciune".

Apărută sub semnul spontaneităţii, fără reguli sau statute, această mişcare a cunoscut îndată o extraordinară vitalitate. Adevărata sa origine trebuie căutată foarte departe în timp. Este legată de esenţa personalităţii lui Padre Pio. El spunea despre sine: "Sunt doar un călugăr care se roagă". Cei care l-au cunoscut afirmă că totdeauna l-au văzut rugându-se. Atunci când se deplasa dintr-un loc în altul al mănăstirii, rostea rozariul. Noaptea, în loc să doarmă, îşi petrecea ceasurile în rugăciune. Tânăr fiind, i-a mărturisit conducătorului său spiritual: "Mă rog tot timpul".

Această sete de rugăciune n-a aplicat-o doar asupra sa, ci le-a recomandat-o mereu tuturor celor ce trăiau în preajma lui. Încă din primele momente ale misiunii sale la San Giovanni Rotondo, îi aduna săptămânal pe tineri, alături de care petrecea ore întregi de rugăciune. Acest obicei de rugăciune colectivă a fost mereu respectat de toţi adepţii lui Padre Pio şi a dat naştere unei organizaţii spontane, în preajma anilor cincizeci, ca urmare a îndemnurilor insistente adresate de Pius al XII-lea credincioşilor din lumea largă.

Cuvintele Papei au găsit un răspuns imediat în inima lui Padre Pio. Unora dintre colaboratorii săi le-a spus: "Fiii mei, să ne punem pe treabă, să ne suflecăm mânecile, să răspundem noi primii la apelul lansat de Sfântul Părinte". S-au născut astfel "Grupurile de rugăciune".

Fără intervenţia cuiva, chiar fără îndemnuri explicite din partea lui Padre Pio, aceste grupuri s-au extins cu o repeziciune incredibilă. În unele dieceze, la început, au fost puternic atacate, dar apoi au fost acceptate şi încurajate. În ziua de azi există peste două mii de grupuri de rugăciune, răspândite în lumea întreagă. Din partea ultimilor suverani pontifi, au primit elogii şi o amplă recunoaştere. Ele reprezintă moştenirea spirituală vie a lui Padre Pio.