SFINŢII

XV. "TE VEI NUMI SORA IACOPA"

Documentul excepţional al unei bilocaţii - "Sfânta Fecioară m-a adus la tine" -
Întâlnire în Bazilica Sfântul Petru - "Giovanna, eu te cunosc din ziua în care te-ai născut" -
"Cum am putut asista la moartea lui Padre Pio"

Am întâlnit-o pe marchiza Giovanna Rizzani Boschi la Trevi Umbro, aproape de Foligno, în primăvara anului 1984. Povestea ei îmi fusese relatată de părintele Alberto D'Apolito, prieten şi biograf al lui Padre Pio. El o cunoştea pe nobilă de câţiva ani şi fusese martorul direct al ultimei părţi din acea întâmplare extraordinară.

Părintele Alberto mi-a spus că marchiza l-a întâlnit pe Padre Pio în 1923 şi devenise imediat fiica lui spirituală, rămânându-i mereu foarte apropiată şi colaborând activ la diferitele sale iniţiative. La procesul de beatificare a lui Padre Pio, a fost unul din cei şaptezeci de martori extraordinari. Mi-a spus de asemenea că marchiza e foarte retractilă şi că îmi va fi greu s-o conving să-mi vorbească.

"Povestea mea e cu adevărat incredibilă", a început marchiza primindu-mă în frumoasa ei vilă. "E plină de coincidenţe ciudate care nu-şi găsesc nici o explicaţie raţională. Dacă n-ar fi susţinută de documente scrise incontestabile şi de mărturiile altor oameni, n-aş crede-o adevărată nici măcar eu care am trăit-o. Din acest motiv, am fost întotdeauna prudentă când am relatat-o. E uşor să treci drept un exaltat. Aparţin unei familii cunoscute: sunt mamă, bunică, nu-mi pot amesteca rudele în problemele mele personale."

După o lungă pauză de gândire, doamna a început să povestească. Iată extraordinara mărturie, redată chiar prin cuvintele ei: "Viaţa mea a fost legată de cea a lui Padre Pio din momentul în care am venit pe lume. Desigur, nu am dovezi directe, pentru că nu-mi amintesc nimic din ziua aceea, dar există un document misterios scris de Padre Pio, din care se deduce că el era prezent la naşterea mea.

La 18 ianuarie 1905, tatăl meu, Giovanni Battista Rizzani, era pe patul de moarte în palatul său din Udine. Mama mea, Leonilde Serrao, stătea alături de el şi îl îngrijea. Era o femeie puternică şi foarte religioasă. Era însărcinată în ultimele luni, dar se îngrijea numai de soarta soţului ei. Când s-a lăsat întunericul, câinii, poate simţind sfârşitul apropiat al stăpânului, au început să urle şi la un moment dat mama mea a coborât să-i potolească. Ajunsă în curte, a fost cuprinsă de dureri. Ajutată de majordom, administratorul familiei, a născut acolo unde se găsea. Apoi a avut puterea de a mă lua în braţe, de a urca scările şi de a reveni în camera soţului ei, care a murit puţin mai târziu.

De când eram mică, mama mea, amintindu-şi acest lucru, îmi spunea mereu că în curte, în timp ce veneam pe lume, văzuse un tânăr călugăr capucin. N-am reuşit niciodată să înţeleg dacă a fost vorba de o viziune, de o halucinaţie sau de realitate, pentru că în familia noastră nimeni n-a cunoscut vreodată capucini.

Mulţi ani mai târziu, când eram deja fiica spirituală a lui Padre Pio, am aflat anumite detalii care au pus acel episod într-o lumină uluitoare. Duhovnicul lui Padre Pio, părintele Agostino din San Marco in Lamis, după ce m-a cunoscut, mi-a dăruit o foaie de caiet pe care o primise de la elevul său, în 1905. Pe atunci, Padre Pio nu era încă hirotonit. Frecventa cursul de filosofie şi trăia în mănăstirea Sant'Eulalia a Pianisi, în provincia Campobasso. Avea optsprezece ani şi intrase în Ordinul Capucinilor numai de doi ani. În viaţa lui, însă, se manifestau deja fapte misterioase pe care el i le descrie în lungi scrisori duhovnicului său. În februarie 1905, printre altele, i-a scris părintelui Agostino şi această foaie, pe care duhovnicul a păstrat-o împreună cu toate celelalte."

Marchiza Giovanna Rizzani Boschi scoate dintr-un sertar fotocopia unei pagini de caiet şi mi-o arată. "Că acesta e scrisul lui Padre Pio nu există nici o îndoială", spune. "S-au făcut analize grafologice şi n-aş avea nici un motiv să mă îndoiesc ştiind că provine de la duhovnicul părintelui."

Pe foaie se poate citi: "Cu câteva zile în urmă mi s-a întâmplat un lucru ciudat. În timp ce eram în corul bisericii cu fratele Anastasio, era cam ora 11 seara în ziua de 18 a lunii trecute, deodată m-am pomenit departe, într-o casă boierească, unde tatăl murea în timp ce o fetiţă se năştea. Mi-a apărut atunci Prea Sfânta Fecioară care mi-a spus: «Îţi încredinţez această creatură. E o piatră preţioasă în stare naturală: prelucreaz-o, şlefuieşte-o, fă-o cât mai strălucitoare, pentru că într-o zi vreau să mă împodobesc cu ea. Nu-ţi face griji, va veni ea la tine, dar mai întâi o vei întâlni în Bazilica Sfântul Petru». După aceea, m-am pomenit din nou în corul bisericii".

"E greu de dat o explicaţie pentru textul de faţă", spune marchiza. "Poate că Padre Pio se referă la un vis, la o viziune, sau s-a produs o bilocaţie. Rămân de neexplicat coincidenţele cu viaţa mea personală: data, 18 ianuarie 1905, ziua naşterii mele; locul: «o casă boierească»; şi circumstanţa absolut neobişnuită cuprinsă în fraza: «tatăl murea în timp ce o fetiţă se năştea».

Rămânând văduvă, mama mea s-a mutat la Roma, la părinţii ei, iar eu am crescut în acel oraş. Am fost la gimnaziu şi la liceu. Am primit o educaţie religioasă, dar în timpul anilor de liceu eram frământată de mii de îndoieli în legătură cu credinţa. Doream să întâlnesc un preot care să mă poată ajuta, dar nu reuşeam să-l găsesc pe cel potrivit.

Într-o după-amiază din vara anului 1922, am mers cu o prietenă să vizităm Bazilica Sfântul Petru. Pe când ne plimbam pe sub marile arcade, dorinţa de a-mi mărturisi îndoielile în faţa unui preot a devenit mai puternică. M-am adresat unui paracliser, dar acesta mi-a răspuns că deja e prea târziu, iar preoţii plecaseră deja. «Mai avem o jumătate de oră până la închidere», a spus.

Eu şi prietena mea am continuat să vizităm bazilica. În timp ce priveam un monument, am văzut în faţa mea un călugăr capucin. M-am apropiat de el şi l-am întrebat dacă poate să mă asculte. Părintele a spus da şi a intrat în confesionalul din apropiere. I-am zis imediat că nu am intenţia de a mă spovedi, ci vreau doar să cer unele explicaţii. I-am vorbit îndelung. Cuvintele lui de răspuns au fost convingătoare şi precise. M-am simţit imediat reconfortată.

După ce am ieşit, i-am spus prietenei mele: «Cât e de înţelept acest călugăr. Să-l aşteptăm. Vreau să-l întreb unde îl pot găsi, pentru a mai sta de vorbă cu el.» În clipa aceea a sosit paracliserul şi ne-a rugat să plecăm pentru că trebuie să închidă. «Îl aşteptăm pe capucinul care se află în acel confesional», am spus. «Trebuie să plece şi el, pentru că altfel riscă să-şi petreacă noaptea aici înăuntru» a adăugat paracliserul şi s-a apropiat de confesional, a ridicat perdeaua, dar nu era nimeni înăuntru. «A plecat deja», a zis. Uimită, am privit-o pe prietena mea şi am murmurat: «Cine ştie pe unde a ieşit».

Îndoielile mele religioase au continuat. Asemenea preoţi ca acel capucin întâlnit în Bazilica Sfântul Petru n-am mai găsit. În vara anului următor, pentru prima dată, am auzit de un oarecare Padre Pio, un preot cu stigmate care trăia la San Giovanni Rotondo, şi am vrut imediat să merg la el. Împreună cu o mătuşă şi câteva prietene, am organizat călătoria.

La mica mănăstire din San Giovanni Rotondo am găsit lume multă. Erau şi diverse personalităţi. Coridorul care ducea de la sacristie la chilii era arhiplin. Am reuşit să găsesc un loc în faţă. Pe când trecea, Padre Pio s-a oprit în dreptul meu. M-a privit în ochi şi zâmbind mi-a spus: «Giovanna, eu te cunosc. Te-ai născut în ziua în care a murit tatăl tău».

Acele cuvinte m-au uluit. Cum putea oare părintele să cunoască acel detaliu ascuns al vieţii mele?

În dimineaţa următoare, am mers să mă spovedesc. Îndată ce m-am apropiat, Padre Pio, după ce m-a binecuvântat, mi-a spus: «Fata mea, în sfârşit ai venit. Te aşteptam de atâţia ani». «Părinte, poate mă confundaţi cu altcineva», i-am răspuns. «Nu, nu greşesc; şi tu mă cunoşti», a adăugat. «Vin pentru prima dată la San Giovanni Rotondo», am replicat. «Până acum câteva zile nici măcar nu ştiam că existaţi». «Anul trecut», a spus părintele, «într-o după amiază de vară, ai mers cu o prietenă la Bazilica Sfântul Petru să cauţi un preot care să-ţi poată lămuri îndoielile religioase. Ai întâlnit un capucin şi ai vorbit cu el. Acel capucin sunt eu».

După o scurtă pauză, Padre Pio a continuat: «Pe când te năşteai, Sfânta Fecioară m-a dus la Udine, în palatul tău. M-a pus să asist la moartea tatălui tău şi mi-a spus apoi să te iau în grijă. Mi-ai fost încredinţată de Fecioara Maria şi trebuie să mă îngrijesc de sufletul tău.»

Câţiva ani mai târziu, Padre Pio mi-a cerut să mă înscriu în Al Treilea Ordin franciscan, Congregaţia religioasă destinată laicilor. Întemeiată de însuşi Sfântul Francisc, această congregaţie îţi permite să trăieşti în spirit franciscan, fără a te izola totuşi de lume. Ideea mi-a plăcut mult şi însuşi Padre Pio m-a pregătit pentru acest pas. La intrarea în Al Treilea Ordin trebuie să-ţi alegi un nou nume. Padre Pio l-a ales pentru mine pe cel de Iacopa. «Ce nume urât», i-am spus. «Nu-mi place. Daţi-mi-l pe cel de sora Chiara». Dar părintele a repetat: «Te vei numi sora Iacopa. Ai citit viaţa Sfântului Francisc? Această nobilă romană a avut privilegiul de a asista la moartea Sfântului din Assisi. ţine minte: într-o zi, tu vei asista la moartea mea».

Aceste fraze mi-au rămas întipărite în memorie, dar nu le-am dat nici o importanţă mai deosebită. În septembrie 1968, pe când eram la Roma, am auzit vocea lui Padre Pio care îmi spunea: «Vino imediat la San Giovanni Rotondo pentru că sunt pe moarte. Dacă vei întârzia, nu mă vei mai vedea». Împreună cu o prietenă, Margherita Hamilton, am plecat în ziua următoare. Am fost cazate într-o pensiune din apropierea mănăstirii. L-am putut vedea pe Padre Pio şi m-am spovedit în faţa lui. «Aceasta e ultima spovedanie pe care o faci cu mine», mi-a spus. «De ce?», l-am întrebat. «Pentru că mi-a bătut ceasul», a răspuns. «Mă duc».

După spovedanie, am mers să-i sărut mâna şi i-am oferit bani pentru opera lui. «Ţine-i, îţi vor fi de folos», mi-a spus. «Am destui cât să-mi plătesc hotelul şi să mă întorc la Roma», i-am răspuns. «Aceşti bani sunt pentru Casa de Alinare a Suferinţei». «Ţine-i, fata mea», a spus el. «Va mai trebui să rămâi câteva zile la San Giovanni Rotondo, iar aceşti bani îţi vor fi de trebuinţă».

După amiază, stând de vorbă cu prietena mea, îmi aminteam de întâlnirile cu Padre Pio şi de frazele pronunţate de el. Povestind cum am intrat în Al Treilea Ordin franciscan, am relatat şi povestea cu numele de Iacopa şi fraza pe care o spusese părintele: «Ţine minte că vei asista la moartea mea». În acele zile, la San Giovanni Rotondo era multă lume venită de pretutindeni pentru a sărbători aniversarea de cincizeci de ani de la apariţia stigmatelor pe trupul lui Padre Pio. În dimineaţa de 22, duminica, părintele, după Liturghie, se simţise rău, dar nu erau veşti alarmante despre starea sănătăţii sale.

În aceeaşi noapte, s-a întâmplat un lucru pe care n-aş îndrăzni să-l povestesc, dacă n-ar fi fost apoi confirmat printr-un text scris de către prietena mea Margherita Hamilton. Eram culcate în aceeaşi încăpere şi nu reuşeam să adorm. Câinii urlau. Într-un târziu, am adormit.

Nu ştiu ce s-a întâmplat imediat după aceea, dacă a fost un vis, o viziune sau altceva. Pe neaşteptate, m-am pomenit în chilia lui Padre Pio. Eram perfect conştientă de ceea ce vedeam. Părintele era aşezat în fotoliu şi se simţea rău, respira cu greu. Lângă el îl vedeam pe părintele Pellegrino şi pe alţi călugări. Erau şi doi medici. Toţi erau trişti şi îngrijoraţi. Stăteau aplecaţi asupra lui Padre Pio. Dintr-o dată, m-am trezit şi am strigat: "Margherita, moare Padre Pio!". "Nu se poate, după-amiază se simţea bine, a fost doar un coşmar", mi-a răspuns. "Nu, nu, moare acum, l-am văzut", am replicat. M-am sculat, m-am îmbrăcat, am coborât în stradă şi m-am îndreptat spre piaţa bisericii. Când am ajuns acolo, un călugăr a ieşit din mănăstire şi a dat vestea că Padre Pio a murit.

În zilele următoare, povestindu-i această întâmplare părintelui Alberto D'Apolito, care cunoaşte foarte bine situaţia mea, i-am spus: «Dacă vreţi, vă pot descrie chilia lui Padre Pio în cele mai mici detalii, aşa cum am văzut-o în noaptea aceea». Am descris-o, iar el a confirmat că relatarea mea este perfectă. Trebuie să vă amintiţi că înainte de moartea lui Padre Pio chilia sa n-a fost niciodată fotografiată şi deci nu puteam s-o văd în vreun ziar. În plus, el aflându-se într-o mănăstire de călugări, eu, ca femeie, n-am putut intra acolo niciodată."