SFINŢII

Făcătorul de minuni

Ieremia Valahul a făcut numeroase minuni care în mare parte constau din vindecări de boli incurabile aducătoare de mare suferinţă şi moarte. Documentele vremii consemnează astfel de fapte miraculoase, menţionându-se numele şi familia celui vindecat, localitatea, martorii, medicul ce a constatat minunea, boala de care a fost vindecat.

După ce am văzut că a făcut minuni asupra sa personal, prin rugăciuni la Preacurata iată că fratele Ieremia se îndreaptă cu umilinţă şi milă spre cei suferinzi, neţinând cont din ce pătură socială făceau parte. Avea o singură rezervă: nu voia să fie el lăudat sub nici o formă. Astfel spunea: "... eu te însemn şi Dumnezeu să te vindece" şi dispărea.

Din multele vindecări exemplificăm câteva.

În 1614 la infirmeria "Sfintei Zămisliri" fratele Arcangelo Arcella din Napoli, a fost vindecat prin mijlocirea fratelui Ieremia de o tumoare malignă la un braţ care normal trebuia amputat spre a-i salva viaţa. Medic era Părintele Serafino din Marcogliano, apreciat până şi la curtea Viceregelui.

Deşi se ferea categoric de ispita mândriei cu variantele ei, în fratele Ieremia umilinţa a fost învinsă doar de milă. În 1619 Preşedintele Camerei Regale, Lorenzo de Franchis, în pofida asistenţei dermatologului, nu reuşise să se vindece de o exemă care îi acoperea tot trupul cu o crustă groasă şi dură, respingătoare la vedere. L-a vindecat fratele Ieremia care i-a curăţat crusta cu un colţ al mantalei, dezmierdându-l ca pe un copil. Boala nu a mai apărut.

Silvia din Lucera, o slujnică în casa Acuzio, suferind de o erupţie pe piele din cauza unei boli de ficat, ajusese să nu mai poată face nimic cu mâinile pe care le învelea cu bandaje. A vindecat-o fratele Ieremia după ce făcu semnul crucii deasupra mâinilor. O altă serie de minuni era aceea de a ajuta femeile să nască atunci când apăreau complicaţii. Avea o dragoste deosebită pentru copii.

Astfel cu umilinţă, credinţă şi iubire, fratele Ieremia a parcurs ultimii ani pe acest pământ, printre altele, făcând semnul crucii, rostind formula "Potentia Dei Patris, Sapientia Dei Filii, Virtus Spiritus Sancti liberet te ab omni malo, Iesus, Maria, Franciscus" şi vindecând pe cei suferinzi asemeni Domnului său.

În cazul când nu se întâmpla după voia celor care apelau la el fratele Ieremia le spunea: "Nu trebuie să vă întristaţi dacă nu s-a întâmplat după dorinţa voastră. Nu toate lucrurile ce par bune în ochii voştri sunt la fel în ochii lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne abandonăm voinţei divine. Aceasta este datoria noastră şi meritul nostru".

S-a sfârşit

Astfel firul vieţii pământeşti a fratelui Ieremia se apropia de capăt unde era "sora moarte".

Avea să facă un ultim sacrificiu, mergând doisprezece kilometri pe jos spre Torre del Greco la vila D'Avalos pentru a vindeca un nobil de renume, fratele mai mic al marchizului de Pescara, Mare Vistiernic al Regatului Spaniei etc. Era timp de iarnă în 26 febr. 1625 iar vremea era geroasă cu viscol, ploaie... Era însoţit de fratele Pacifico. Întors cu greu la mănăstirea Sfintei Zămisliri a căzut la pat în chilia fratelui Placido. După ce a fost consultat de medic, acesta îi spuse că nu era ceva grav, fiind vorba de o simplă broşită. Valahul însă era de altă părere...

Boala avea să se agraveze tot mai mult. Fratele Ieremia spunea cuvinte ca: "Mă duc să mă odihnesc în Patria mea", "Eu mă duc în altă ţară", "Acum am să mor şi am să mă duc să-mi întâlnesc prietenii", "Acum chiar că vreau să mă duc să mă întâlnesc cu şchiopii şi schilozii noştri... Numeroşi oameni din toate categoriile sociale au venit să îl vadă, să îl audă pentru ultima oară deoarece vestea că fratele Ieremia era pe moarte s-a răspândit cu repeziciune.

În 5 martie Părintele Francesco Severini a intrat la fratele Ieremia şi l-a îmbărbătat, vorbindu-i de Sfânta Fecioară dar i-a inspirat şi umilinţa bazată pe marea milostivire a lui Dumnezeu şi pe Sângele preţios al lui Cristos, pentru ca din slăbiciune să nu cadă în păcatul mândriei. Şi n-a căzut. În final privi cu încredere Crucifixul şi icoana Sfintei Fecioare, se ridică puţin, întinzând braţele ca pentru a întâmpina pe cineva şi şopti zâmbind: "Da, Isuse, vin! Mulţumesc!" Îşi dădu sufletul în mâinile Părintelui ceresc, bucuros să moară asemeni lui Isus, în urma unui act de ascultare şi iubire. Avea şaizeci şi nouă de ani, dintre care patruzeci şi şapte trăiţi în călugărie.

Vestea morţii fratelui Ieremia răsună în piaţa din faţa mănăstirii într-o expresie care cuprindea toată viaţa umilului ţăran din Moldova: A MURIT SFÂNTUL

Mulţimile îl asaltează

După ce se află vestea morţii fratelui Ieremia în seara zilei de 5 martie, mulţimile asaltară mănăstirea. Călugării nu mai ştiau ce să facă. Ba îl mutau în sacristie, ba în biserică, ba în bucătărie... L-au îmbrăcat de câteva ori deoarece iubitorii de relicve rupeau din veşmintele sale. Noaptea târziu se mai liniştiră spiritele şi atunci Părintele provincial hotărî ca ceremonia înmormântării s-o facă de dimineaţă imediat după Utrenie. Trupul fu închis într-un sicriu de lemn, transportat în biserică şi depus în mormântul gata pregătit din Capela Crucifixului numită şi capela relicvelor.

La cinci zile după înmormântare, în toiul nopţii, trupul a fost din nou dezgropat pentru a fi pus într-un sicriu de plumb oferit de principesa de Stigliano. Nu era alterat şi nu devenise rigid asemenea unui cadavru obişnuit. Sicriul de plumb a fost aşezat în cel de lemn şi astfel a fost coborât din nou în mormânt iar deasupra lui a fost aşezată lespedea de piatră.

În sfârşit fratele Ieremia se putea odihni în pace!

Dragostea nu va pieri niciodată

După trecerea în eternitate a fratelui Ieremia dragostea sa faţă de cei suferinzi nu a încetat. Prin mijlocirea sa Dumnezeu a continuat să tămăduiască bolnavi incurabili.

Iată câteva exemple: Beatrice Gagliardi suferea de mai bine de un an de hemoragie la ochiul stâng, niciun medic neputând-o vindeca. Odată ajunse la sicriul fratelui Ieremia unde cei care o însoţeau îngenuncheară iar fata îşi atinse ochiul de trupul Fericitului. Când se ridică era complet vindecată. Putea citi normal şi cu ochiul bolnav care nu mai sângera.

O gingăşie deosebită avea fratele Ieremia faţă de cei în vârstă. Este cazul doamnei Violante Colucci în vârstă de optzeci şi cinci de ani. Deşi era bolnavă, la dorinţa ei a fost dusă la mănăstirea Sfintei Zămisliri de unde luă o relicvă după ce s-a rugat cu credinţă. Întoarsă acasă a fost cuprinsă de o febră puternică iar medicul nu i-a mai dat nici o şansă. Primi Sfintele Sacramente. Fiul ei, Andrea, care o iubea foarte mult şi nu se putea obişnui cu gândul de a o pierde, se închise în cameră, îngenunche şi se rugă fierbinte fratelui Ieremia să-l ajute. Apoi aşeză pe pieptul mamei sale relicva, o bucăţică din haina Fericitului. În aceeaşi clipă bătrâna deschise ochii, se mişcă, privi în jur şi rosti în şoaptă numele fratelui Ieremia. A doua zi medicul care veni să se intereseze când o vor înmormânta pe bătrână, văzu uimit minunea. Peste câteva zile, doamna Violante avea să sărbătorească Paştele cu cei dragi din familie.

La un an de la moartea fratelui Ieremia izbucni o groaznică epidemie de ciumă. Nimic nu o putea birui. Printre cei loviţi a fost şi Rosa Maiurni, slujitoare în casa doamnei Isabella Galdieri. Stăpăpâna i-a dat servitoarei un fragment din haina lui Ieremia Valahul. Acesta şi l-a aplicat pe gât. După ce a cuprins-o un semn adânc se trezi cu o tuse violentă încât vomă din abundenţă sânge amestecat cu o substanţă neagră gălbuie. Apoi se simţi uşurată. Febra, durerile mari de cap, setea arzătoare, crampele la stomac, durerile din articulaţii, totul dispăruse. Era vindecată. A doua zi medicul care veni să vadă dacă mai era vie constată: "Numai o minune vă putea scăpa de această boală: a fost forma cea mai gravă cu putinţă".